Preot prof. Nicolae Feier: Florile dalbe de măr

 

 Cu ajutorul lui Dumnezeu vrem să lămurim de ce apar aşa de des ,,Florile dalbe de măr” în aproape toate colindele,  ca un refren veşnic în mijlocul îngheţatelor ierni.

Părintele Arsenie Boca, ,,Sfântul Ardealului”, a scris o carte cunoscută, numită ,,Cărarea Împărăţiei”, în care s-a străduit să arate modul liturgic de regăsire a drumului întoarcerii în Paradisul pierdut prin neascultarea lui Adam şi gustarea din fructul oprit, care era  concretizat într-un ... măr: ,,Mărul lui Adam”.

 Precum prin neascultarea unui om - Adam cel Vechi a venit păcatul în lume şi prin păcat  - moartea la toţi urmaşii lui, prin ascultarea lui Adam cel Nou, ascultare ,,până la moarte, şi încă moarte pe Cruce” (Filipeni 2-6) a venit şi mântuirea lumii, adică întoarcerea la starea de puritate feciorelnică pe care o avea întreaga făptură înainte de cădere, deoarece Sfânta Scriptură zice că: ,,Adam, este chip al Celui ce avea să vină” (Romani 5, 14-15) ca să restaureze întreaga creaţie a lui Dumnezeu, aducând-o ,,la starea cea dintâi” pe care am pierdut-o, potrivit zicerii Sfinţilor Părinţi, datorită ,,slăbiciunii minţii şi a ascultării de sfatul vrăşmaşului”.

Inclusiv întreaga natură s-a făcut părtaşă căderii, căci ,,mărul” cu pricina înainte de cădere a avut o perioadă de splendoare feciorelnică în vremea când era ,,floare dalbă de măr”, ca mai apoi să devină materie şi vehicul al păcatului.

Colindele noastre strămoşeşti sunt rezervoare de Ortodoxie nemuritoare care arată ,,Pururea Fecioria” Măicuţei Sfinte, precum şi a Fiului său iubit, simplitatea şi splendoarea mărului celui înflorit în mijlocul deşerturilor iernii uitării omului de sine, de Dumnezeu şi de semeni, deşert creat de păcat, trăind însingurarea şi depersonalizarea, deşertificarea şi ariditatea, trezind în suflet dorul şi setea după Izvorul cel cu apă vie din care ,,dacă bei nu mai însetezi niciodată”.(Ioan 4, 5-u)

Mărul care este asociat Pomului cunoaşterii binelui şi a răului este zidit de Creator deodată cu Pomul Vieţii Veşnice.

 Pe măr s-a căţărat vrăşmaşul până în inima omului, iar pe Pomul Vieţii Veşnice, Sfânta Cruce,  s-a suit Fiul Omului - Domnul nostru Iisus Hristos, până în inima lui Dumnezeu.

O poveste pioasă spune că un înger care îl păzea pe Adam în Eden, văzând că vrea să înghită mărul, aşa cum făcuse deja Eva, l-a prins şi l-a strâns de gât, orpindu-i-l la mijlocul traseului faringo-esofagian. De aceea, proeminenţa masculină a gâtlejului chiar aşa se numeşte: ,,Mărul lui Adam”.

Iată ce ne învaţă Sfântul Apostol Pavel despre Pomul vieţii, Sfânta Cruce a Jertfei de împăcare a omului cu Dumnezeu:

,,Fraților, dacă, pe când eram vrăjmași, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea pe lemnul Crucii a Fiului Său, cu atât mai mult, împăcați fiind, ne vom mântui prin viața Lui. Și nu numai atât, ci ne și lăudăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care am primit acum împăcarea. De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume și prin păcat, moartea, așa și moartea a trecut la toți oamenii” (Romani 5, 10 u)… Tot printr-un Om a venit şi mântuirea, căci ,,Adam este chip al Celui ce avea să vină” în lume, să se nască din Fecioară, ca să ne răscumpere. Prin femeie, prin Eva cea veche a venit osânda morţii şi prin Eva ce Nouă a venit Mântuirea lumii.

Domnul nostru Iisus Hristos, prin Naşterea Sa şi prin urcarea Sa pe Crucea care este prefigurată de ,,Pomul Vieţii” ne readuce la ,,starea cea dinainte de cădere” şi pe noi şi întreaga făptură. IPS acad. dr. Arhiepiscop şi Mitropolit, Andrei Andreicuţ ne spune într-o cuvântare la Duminica vindecării femeii gârbove că:  ,,Omul îmbătrânit şi încovoiat de păcate devine tânăr şi feciorelnic, iar mărul otrăvit de veninul şarpelui redevine ,,Floare dalbă”.

Această renaştere a lumii, această readucere la starea de dinainte de cădere, nu se poate realiza decât prin părtăşia noastră la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la Cina de Crăciun şi la cea de Paşti a Fiului de Împărat, Cel ce S-a deşertat de Sinele său divin şi s-a făcut un ,,om oarecare”, care însă, ne pofteşte din nou ca locuitori în Casa Împăratului, căci aşa se tâlcuieşte cuvântul Biserică - ,,Casa bazileului - ,,Bassyli ika”.

 

Chemarea la Cina imperială a Crăciunului, a venirii Fiului lui Dumnezeu întrupat din Sfânta Fecioară ca ,,Fiu al Omului”, este expusă sintetic de şi părintele Galeriu într-o predică la o Sfântă Evanghelie dinainte de Naşterea Domnului referitoare la ,,cei chemaţi să cineze cu Dumnezeu”:  ,,Veniţi că iată toate sunt gata”... Iată, a venit ,,plinirea vremii, când Dumnezeu a trimis pe Fiul Său născut din Femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea”(Galateni 4; 4-5), să dobândim darul ,,înfierii divine”, făcând calea întoarsă spre Rai”.

Constatăm cu surprindere cum se dă înapoi ceasul istoriei umanităţii, ,,mărul cunoaşterii” morţii rămas în gâtlejul lui Adam, Omul cel dintâi, asfixiindu-l, se face din ce în ce mai mic, apoi pleacă şi albina care l-a polenizat şi rămân doar ,,Florile dalbe, Flori de măr”, adică puritatea feciorelnică de dinainte de duritatea materiei otrăvite de colţii veninului şarpelui.

Tot aşa şi refrenul ,,Ziurel de ziuă” evidenţiază realizarea veşnicei reîntoarceri în paradisul pierdut, întoarcerea în zorii istorii lumii şi recuperarea  şi introducerea tuturor zilelor creaţiei prin Naşterea Domnului în ,,Ziua cea neînserată şi veşnică pe care Domnul a făcut-o ca să ne bucurăm într-însa” (Ps. 118, 24). A opta zi a creaţiei (căci 8 răsturnat dă semnul infinitului, ∞) le cuprinde în sine pe toate celelalte şapte zile. ,,Ziurel de ziuă” însemnă ivirea zorilor accederii în veşnicie prin şi în Hristos Domnul cel ce se naşte din Fecioară ca să Se facă întru toate asemenea nouă, să cunoască şi să ia asupra sa toate suferinţele umanităţii (Isaia 53)  şi să ne reaşeze în raiul pururea fecioriei ,,Florilor dalbe de măr”.

Iată ce mai zice Părintele Galeriu:  Prin naşterea Sa, Domnul nostru Iisus Hristos, în modul cel mai real, este asemenea ,,OMULUI OARECARE”, ce face ,,Cina cea de Taină” - ,,om al durerilor şi cunoscător a toată suferinţa”, (Isaia 53) şi ne cheamă pe toţi la ea, nu cu năluciri înfricoşându-ne, ci întru toate făcându-Se asemenea nouă”.

 Hristos ne dă spre hrană Trupul Lui. Preotul la aducerea Sfintelor Daruri trebuie să rostească această invocare: ,,Că Tu eşti Cel ce aduci şi Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce Te împarţi, Hristoase Dumnezeule”.

Când Mântuitorul zice prin vocea preoţilor săi: ,,Venţi, toate sunt gata”, arată că s-a refăcut şi s-a recuperat drumul pierdut, timpul a devenit reversibil ,,pentru că de faţă este Cel prin Care Tatal toate s-au făcut; acum, Cel Care Trup S-a facut de la Duhul Sfănt şi din Fecioară este între noi şi ne cheama: ,,Veniti la Cină! Împăratul ne aşteaptă”, oferindu-ne ,,Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer  – ,,Trupul Meu care dă viaţă lumii”(Ioan 6, 51).

Nu zicem noi în Sfânta Liturghie?:

,,-Hristos este în mijlocul nostru!” Şi primim răspunsul conslujitorilor:

-,, Este şi va fi acum şi pururea şi în vecii vecilor!!!

 

Deturnăm deseori sensul sfânt al sărbătorii prin cele trei refuzuri evidenţiate în pericopa evanghelică dinainte de Crăciun a celor poftiţi la Cina cea de Taină - Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, fenomen divino-uman care uneşte cerul cu pământul într-o singură cântate mulţumitoar (euharistică) de slavă, Jertfă de pace în jurul axialităţii căreia şi întru care s-a desfăşurat şi sfinţit întreagă viaţă a Poporului nostru român dreptcredincios, căci noi nu am avut şi nu avem altceva mai sfânt decât pe Hristos Domnul cel din Sfintele Potire.

La chemarea preotului: ,,Venţi, toate sunt gata”, prea des răspundem:

 

I.,,Nu pot veni la Cină din pricină că mi-am agonisit pământ”.

Slujim doar pământului din noii, pântecelui. Înafară de feluri de mâncare ,,media” nu mai găseşte altceva în sărbătoare: ,,Cât de scumpă este masa de Crăciun. Cât de înalt şi plin de lminiţe e pomul şi oraşul, etc!” Şi la mănăstiri cânde este hram, la televizor vedem... sarmalele date de pomană, fără să se sufle un cuvinţel despre esenţa creştină a sărbătorii. Nu mai unim cerul cu pământul într-un imn de slavă, deşi părinţii ne-au lăsat colindul în care se spune că: ,,Ceru şi pământul în cântări răsună / Îngeri şi oameni cântă împreună / Hristos se naşte, Domnul Coboară, / Îngerii cântă, magii îl adoră, / Păstori aleargă, ieslea o-nconjoară  / Mari minuni se întâmplară”.

 

II. ,,Mi-am luat cinci perechi de boi”.

 

Adică oameni slujesc celor cinci simţuri prin care percep materia. Văzul, auzul, gustul (prin cele două rânduri de papile gustative), mirosul şi pipăitul. Toate sunt perechi.  Cum boul nu se poate reproduce, simţurile nu pot trece de materialitatea care moare fără urmaşi, dacă nu se înduhovniceşte. Cum? Iată ce zice Mântuiitorul:  ,,Gustaţi şi vedeţi că e bun, Domnul!”. ,,Pipăiţi-Mă şi vedeţi...” ,,Jertfe Mea este adusă ,,întru miros de bună mireasmă duhovnicească”, ,,Fericiţi ochii care văd ce vedeţi voi şi urechile ce aud cele ce auziţi voi”!

 

III. ,,Mi-am luat femeie”, adică, slujirea în exclusivitate doar a plăcerilor lumeşti. Păcatul se numeşte ,,hedonism”. Unii cred că ţinta supremă a vieţii este propria plăcere. Lupta împotriva familiei creştine este o evidenţă tulburătoare a societăţii noastre. Nu se nasc prunci din pricină că este prea mare disconfortul în a creşte un copil, etc, etc.

Se vor ofili oare ,,Florile dalbe, flori de măr?”

Credem că pronia dumnezeiască le va face roditoare prin puritatea polenizatoare a harului Duhului Sfânt în inimle noastre ale tuturor, fiindcă ,,Nicio sărbătoare-n lume / Nu are-aşa fumos nume / Ca Naşterea lui Hristos” în inimile, familiile şi casele noastre!

 

 

 

 

FLORI DE LUMINĂ

                                                                                              De Nicolae Feier - Bistriţa

 

Câtă lumină a pus Dumnezeu în petale

Şi câtă tandreţe-n polen de stamină,

Câtă lumină, câtă lumină!

Mici  cruci repetat-a-n durerile pale

În faceri mirifice, mâinile Sale

Ating orizonturi de nimeni gândite,

Culori neatinse de nopţi nenuntite.

Lumină prea lină în flori de o zi

Splendori efemere la care-a trudit

El, Făcătorul de fluturi prin şoapte,

Cuvânt ziditor şi-adânc nemurit

În veci fiinţând ca lumină în noapte

Ce-nvaţă făptura ce-nseamnă a fi

Splendoare de-un ceas rodind înviere

În rod de albine şi faguri de miere.

Cum trec nevăzute de nimeni splendori

În câmpul cu flori şi-n ceruri cu sori

Şi cum n-ai văzut c-a fost zi şi lumină,

Şi ziuă de Paşte la tine-n grădină

Că mintea ţi-a fost la cules, nu la flori

Şi n-ai adunat ai naturii fiori

În nimbul rodirii chemat în petale

Ci, trist, ţi-ai văzut de vrajbele tale

Şi chiar ai călcat cu picioru-ncălţat

Ce nu ai sădit şi nu ai udat

Şi nici n-ai simţit că pe ele le doare

Că trece lumina şi tu nu o simţi

În ochii cei veşteji la bieţii părinţi

Ce-n veşnicii rugi odihnesc în răzoare.

Tu,  floare de măr mi-eşti şi nu te-am sădit,

Ci doar  te-am sorbit în grădina din rai

Lumină, culori şi mirosuri ne dai

La miri şi la cel în pământ odihnit.

 

,,Mă doare, mă doare

Această floare

Şi-această zi, această zi

Ce mâine nu va mai fi!”