Viaţa cotidiană, în zi de vară, la Jimbor

Ioan P. ALEXA (Jimbor-Bistrița, august 2016)

Orăşean fiind, când trăieşti câteva zile la ţară, totul se schimbă în viaţa ta! Ca stil şi ritm, ca activităţi, priorităţi sau scopuri, accepţi şi te integrezi natural la un alt mod de trai, cel al oamenilor anonimi, harnici, simpli, ospitalieri şi de bun simţ care trăiesc şi gândesc altfel de cum eşti obişnuit în mediul urban. Romancierul Liviu Rebreanu îi socotea pe bună dreptate “talpa ţării”.
Revenind pe meleagurile natale ale tinereţii mele, în satul Jimbor, comuna Chiochiş constaţi că nu prea s-au schimbat multe la acest început de secol XXI. Se admite de către cercetători că localitatea Jimbor este închegată ca o comunitate rurală sub denumirea de Terra Sumbor în anul 1320, deci cu 696 de ani în urmă. O statistică din 2002 arata ca în acest sat trăiau, în peste 250 de case, 564 de locuitori care, în principal, se ocupau de cultivarea pământului şi de creşterea animalelor.
Viaţa cotidiană în satul Jimbor este simplă şi clară. În primele ore ale dimineţii gospodarii îşi hrănesc animalele, le curăţă grajdurile şi abia apoi îşi iau micul prânz, fără cafea. Animalele din curtea lor au prioritate întotdeauna! Merg, apoi pe tot parcursul zilei, la muncă pe câmp şi se întorc acasă pentru a se îngriji din nou de animale şi a se odihni. Ţăranii de aici nu prea ştiu ce se întâmplă în lumea largă, că marii conducători ai lumii se pregătesc de război sau că refugiaţi din Orient apasă graniţele Europei. Ei nu au timp şi nici mijloace de a pierde timpul pe mobil sau pe internet. Scopul lor principal este altul: să-şi asigure lor şi familiei existenta minimă de trai, să fie sănătoşi şi să-şi ajute rudele de la oraş.
Locuitorii Jimborului au şi ei probleme pe care autorităţile competente ar trebui să le cunoască şi să le rezolve. De zeci de ani, cu promisiuni repetate în campanii electorale, nu s-a asfaltat integral căile de acces dinspre Chiochiş. Canalizare şi toalete în case nu prea există. Asistența veterinară, tot aşa. Iar marea problemă rămâne şi acum asistenta medicală a locuitorilor care lipseşte! Mulţi oameni de aici sunt în vârstă şi suferă în tăcere de afecţiuni clasice (de inimă, de ochi, de dinţi, de nutriţie, de prostată, etc.) ce necesită atenţie şi intervenţie profesională din partea autorităţilor administrative si medicale. Oare când, în zile de vară, echipe medicale cu laboratoare mobile vor vizita, pentru diagnostic şi tratament, aceste meleaguri?
Cu toate aceste probleme viaţa cotidiană a jimborenilor merge înainte. Oamenii muncesc de dimineaţă până seara, cu respectarea datinilor şi sărbătorilor religioase. Moara electrică administrată de Petre COPREAN le macină cerealele; asistenta veterinară de urgenţă o asigura și tehnicianul Mihai CHIRĂI; taxele sunt adunate de agentul financiar Ioan BANC, omul știe-tot despre problemele locuitorilor de aici; aprovizionarea zilnică cu pâine caldă a micilor magazine şi a locuitorilor de la periferie o face cu răbdare şi omenie şoferul şi distribuitorul Nelu MĂRGINEAN; seara, în zi de sărbătoare, o bere rece sau un suc se pot servi la barul lui Teodor BANC...
Viaţa spirituală este vie şi diversă, aici existând, pe lângă ortodocşi şi alte confesiuni: penticostali, reformaţi (Biserica Reformată din Jimbor a fost construită pe la 1867), baptişti, etc. Şcoala generală, aflată în paragină, nu mai are copii în clase, iar aşa zisul Cămin cultural din centrul satului, este de fapt o sală de nunţi...
Construită între anii 1968-1971, Biserica ortodoxă din Jimbor are hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, este construită din zid de cărămidă iconostasul este din scândură iar pictura a fost realizată de părintele Artenie de la Mânăstirea Nicula, în tehnica fresco. În prezent în Parohia Jimbor, filia Buza-Cătun slujeşte preotul Doru Ionel BÂRTA, născut la data de 29 August 1975, absolvent al Liceului Economic Năsăud şi al Facultăţii de Teologie Piteşti, hirotonit preot la data de 14 Noiembrie 2004.
Alte informaţii esenţiale pe care ar trebui să le cunoască cineva care vine în Jimbor: coordonate geografice: 46°54'52"N 24°13'11"E, cod poştal 427051, vremea: http://vremea.apropotv.ro/vremea-bistrita-nasaud_jimbor (Suprinzător, mare lucru sa afli vremea la Jimbor cu un mobil adecvat!) şi transport auto (neclar ca trasee și ore pe Net!!) Chiochiș-Bistrița cu bilet de 15 lei, durata cca 2 h.
Ce aşteaptă, fără să o ceară în gura mare, vârstnicii din acest sat de deal-câmpie? În zile de sfârşit de săptămână, de vacanțe sau sărbători tradiţionale să fie vizitaţi de rudele lor plecate de mult timp la oraş sau în străinătate! Nici nu vă puteţi închipui ce bucurii sufleteşti le puteţi face acestor oameni simpli, vizitându-i regulat, comunicând cu ei şi acordându-le atenţia şi ajutorul cuvenite.
Dumneavoastră, bunule cititor, când ați fost în satul natal să-ţi vizitezi bunicii, când ţi-ai sunat rudele apropiate de acolo? Cine se înhamă să rescrie monografia acestor meleaguri superbe, precum cea din 2004, “JIMBOR, UN SAT TRANSILVĂNEAN: Repere monografice”? Cine, când şi cum vor rezolva problemele din satul Jimbor din judeţul Bistriţa-Năsăud?...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5