Victoria Fătu Nalaţiu, scriitoare, pictoriţă: Voi petrece sărbătorile Crăciunului acasă aşteptând colindători…
Ghemul amintirilor se rostogoleşte… Farmecul sarbatorii, bucuria surprizelor, caldura casei parintesti şi dragostea celor dragi inimii au rămas departe…
În copilărie, sărbătorile de Crăciun le vedeam ţesute din farmec şi mister în culori aprinse de emoţii intense si dorinţe implinite…Atunci zilele păreau de poveste… Mă inconjura o lume îmbrăcată-n alb, în care fulgii cădeau din râsul norilor, iar frigul îngheţa pe geam şi crea tablouri pline de mister… Din casa copilăriei se auzeau săniile cu zurgălăi, din ele coboare Moş Crăciun să ne ceară socoteală de ce am făcut bine întregul an. Îl aşteptam cu nerăbdare cu daruri de turtă dulce, nuci şi mere.
În această seara aş dori din nou să pot vorbi cu Moş Crăciun, l-aş ruga să ningă deasupra mea şi a dumneavoastră cu sănătate, fericire, bucurie, dragoste şi lumină !
Adaugă comentariu nou