Victoria Fătu Nalaţiu: Copilăria de vis a trecut ca un fulger

În această seară ghemul amintirilor se rostogoleşte… Farmecul sărbătorii, bucuria surprizelor, căldura casei părinteşti şi a celor dragi inimii au rămas departe… În copilărie, sărbătorile de Crăciun le vedeam ţesute din farmec şi mister, în culori aprinse de emoţii intense si dorinţe împlinite…Atunci zilele păreau de poveste… Mă înconjura o lume îmbrăcată-n alb, în care fulgii cădeau din râsul norilor, iar frigul îngheţa pe geam şi crea tablouri pline de mister… Din casa copilăriei se auzeau săniile cu zurgălăi, din ele cobora Moş Crăciun să ne ceară socoteală pentru toate cele făcute peste an. Îl aşteptam cu nerăbdare să vină cu daruri de turtă dulce, nuci şi mere. .
Copilăria de vis a trecut ca un fulger, iar în lumina nopţii de Crăciun răsar şi alte amintiri, pe care le credeam ascunse pentru totdeauna. Unele dintre ele mi- au tulburat profund bucuria copilăriei , iar altele mi-au marcat întreaga viaţă . Toate întâmplările neaşteptate creşteau în mine o sete de cunoaştere, care mă înfioară şi azi ca şi ieri şi poate şi mâine …Cu toate că ştiu bine că „Arborele cunoaşterii îşi trage sevele din Infern”(Gh. Iancovici) , tot nu mă pot opri… Tumultul culorii nestăpânite îşi face loc în inima şi-n sufletul meu, iar valul amintirilor se revarsă :
În vreme aceea, peste satul meu s-au răsturnat norii sălbatici plin de griji…A venit colectivizarea… Părinţii mei nu doreau să se înscrie în colectiv…Din această cauză mi-a fost tăiată bursa de merit ( aceasta a fost repartizată copiilor de colectivişti), iar părinţii , supăraţi , m-au retras de la şcoală înainte de a termina clasa a VII-a… Astfel am pierdut copilăria şi bucuriile lăuntrice pe care le aveam la şcoală. Odată cu ele s-a ascuns pe neaşteptate şi miracolul din sărbătorilor religioase…
E greu de crezut ?! Noua orânduire se instala cu puteri inimaginabile… Metodele practicate pentru depărtarea vechilor tradiţii erau nenumărate şi se aplicau diferit pentru toate categoriile sociale. … Pe nesimţite se crea o altă lume, în care tot mai mulţi oameni pierdeau ştiinţa muncii pământului şi a sărbatorilor.
Pentru a putea fi înţeleles cum s-au deschis abisele dezrădăcinării în doze diferite, vă relatez un fragment de la începuturile depărtării de sărbătoarea Crăciunului .Au urmat apoi şi altele, poate mai şocante decât aceasta , care sigur vor fi demne de multe alte povestiri:
Tineretul satului era atras la căminul cultural de unii activişti veniţi de la raion pentru colectivizare şi împreună cu cadrele didactice din sat practicau diverse activităţi . Astfel , am ajuns şi eu să joc rolul principal într-o piesă de teatru, alături de tinerii cei mari din sat. In piesa de teatru aveam rolul unei fete accidentate de o maşină. Aceasta era fiica celui mai înstărit om din sat. In timpul cercetării accidentului, fata respectivă s-a îndrăgostit de un referent principal al noii orânduiri. Ea şi-a însuşit adevărul vremii şi a reuşit să-şi determine tatăl să se înscrie în gospodăria colectivă. Toţi ţăranii din sat i-au urmat exemplul. Acel sat a devenit un adevărat model …
Cu această piesă de teatru ne-am prezentat la concursul pe raion şi am luat locul I. Echipa premiată a trebuit să meargă mai departe , unde intra în competiţie cu alte echipe ale raioanelor care aparţineau regiunii Cluj. Concursul s-a desfăşurat în perioada sărbătorilor de iarnă. Am fost aşteptaţi la gară cu un autocar împodobit cu flori şi scrieri elogioase la adresa presupuselor noastre calităţi. Am fost cazaţi la un hotel, unde am întâlnit şi alte echipe de teatru. Seara, după cină, toţi concurenţii am fost duşi la operă. Am stat în picioare la Cucurigu şi am văzut întreaga operă Carmen. In acea seară am fost informaţi de îndrumătorii noştri că şi noi ne vom desfăşura, în ziua următoare, spectacolul tot pe scena Teatrului Naţional, pentru că noi suntem „Importanţii”…Trăiam ca intr-o poveste, sub imperiul imaginaţiei văzute şi nevăzute din poezia vieţii mele… N-am avut pic de somn… Cum închideam ochii, se derula iar şi iar spectacolul de opera în toată splendoarea scenei, precum basmele ce mi le spunea bunica.
Spectacolul nostru de teatru a fost stabilit în ziua de Crăciun, pe scena Teatrului Naţional, la ora 10. Toată echipa a trebuit să fie prezentă în camera oglinzilor de la teatru cu o oră mai devreme pentru a putea fi machiaţi. Mă jena lamela ce mi s-a aplicat sub un genunche pentru a putea convinge că sunt accidentată. Mulţimea de oglinzi era năucitoare pentru mine ,un biet copil ,care n-a ieşit din sat şi avea acasă o singură oglindă aburită de ani. Suportam cu greu machiajul prin care se încerca sa-mi crească numărul anilor ...Intrând pe scenă ,unde puteai învârti bine un car cu boi, mă uitam la oamenii care stăteau sus , căţăraţi pe scări înalte şi probau cortinele grele, parcă doreau să mă facă să-i admir … Din piesa noastră de teatru s-a ales să prezentăm doar un fragment, care dura zece minute. Am fost siliţi să repetăm fragmentul respectiv,sub privirile aspre ale unui actor, de zeci de ori şi cu totul diferit faţă de ce am învăţat. In acel fragment jucam numai eu şi aşa- zisul tată. Piciorul mă durea de apăsarea lamelei şi - mi venea să plâng de durere , iar acel actor striga la mine: plângi! , iar el râdea şi-mi spunea că numai aşa voi putea fi convingătoare …Colegii din echipă erau revoltaţi că au pierdut sărbătorile Crăciunului şi au venit degeaba la Cluj … La finalul spectacolului mă simţeam dărâmată şi nu am trecut pe la demachiat pentru a mi se da jos masca şi lamela care îmi crea dureri şi - mi leza piciorul. Autobuzul ne aştepta şi am mers direct la gară pentru a nu pierde trenul. Eram caraghioasă cu masca pe faţă. Cei din echipă se prăpădeau de râs, pentru că apa nu mă ajuta deloc să-mi dau jos alifiile respective. Bandajul cu lamela l-am desfăcut în tren cu greu, soluţiile folosite se cimentaseră . Cu un picior umflat şi cu machiajul pe faţă am ajuns acasă. După multe încercări de a mă demachia, bunica a găsit o soluţie de rezolvare: mi-a turnat petrol în palme. Acesta a început să dizolve substanţele folosite…Părinţii , de la acea întâmplare. nu mi-au dat voie să mai merg la activităţile de la căminul cultural, deşi a venit actorul de la Cluj să continue repetiţiile. A venit şi la noi acasă cu directorul şcolii şi cu un activist să-mi lămurească părinţii să mă duc la repetiţii şi să-mi continuu şcoala. Câte nu au încercat în mai multe zile, dar părinţii mei au ţinut-o pe a lor şi nu m-au lăsat nici la repetiţii, nici la şcoală…Le-a spus : fata noastră trebuie să înveţe a lucra şi să se mărite, nu să umble brambura cu toţi „flaifusterii”…Atât! La uşa mia să nu mai veniţi !
Grea e povara amintirilor, precum zăpada căzută pe coroana copacilor.În această seară de Crăciun, sufletul meu s-a înălţat spre o altă dimensiune spirituală . Cu ochii plecaţi în adâncuri v-am mărturisit din ascunzişurile unor taine, greu de ştiut şi de înţeles în vremurile de astăzi...
Deşi sunt cu ochii în lacrimi, totuşi mai cred că în acestă seară pot vorbi din nou cu Moş Crăciun. L-aş ruga să ningă deasupra mea şi a dumneavoastră cu sănătate, fericire, bucurie, dragoste şi lumină !