Virgil Șotropa în an aniversar - 155

Se împlinesc la 5 decembrie a.c., 155 de ani de la nașterea academicianului  năsăudean VIRGIL ȘOTROPA, un înțelept, elegant în expresie, implicat, un briant, un explorator în căutarea sâmburelui de lumină, în fața căruia ne aplecăm  cu atenție și interes, aducându-l în sufletele noastre măcar de ziua sa de naștere.

S-a născut la Gheorgheni, Harghita, în familia funcționarului regesc  Alexandru Șotropa la origine măierean, stabilit la Gheorgheni ca președinte al Consiliului teritorial de inspecție silvică.

Studiile primare și liceale le face la Năsăud, având ca profesori pe dr. Paul Tanco, dr. A. P. Alexi, Maxim Pop și alți dascăli cu renume, ce s-au înfipt adânc în sufletele elevilor, oameni ce merită zilnic sărbătoriți deoarece trezesc respect și admirație. În anii de liceu s-a împrietenit cu George Coșbuc, fiind și el elev la școala românească năsăudeană, prietenie ce s-a sudat și în anii studenției la Cluj, unde l-au cunoscut pe profesorul Grigore Silași, primul profesor de limba și literatura română de la universitatea clujeană, originar din Beclean. Ambii, adică Sotropa și Silași, și-au stabilit domiciliul la Năsăud, pe Comoară, pe aceeași stradă cu atâția cărturari, care în curând vor fi eroii cărții „Comoara de pe Comoară”,  de același autor care  semnează și articolul de față.

Este bursier al Fondurilor Grănicerești Năsăudene, cărora le aduce un prinos de recunoștință prin scrierile sale de laudă și cinstire, prin atâtea pagini de istorie, imortalizând vitejia și faptele ostășești ale cătanelor negre. La solicitarea grănicerimii a dat un răspuns pozitiv, de a întrerupe studiile anului III de facultate de la Cluj și a reveni la Năsăud, ca profesor de limba magheară, continuându-și studiile anul următor, la Budapesta.  

Își satisface serviciul militar, după care activează un semestru la Universitatea clujeană. Avea dorința de a lucra ca profesor peste Carpați, în România, unde avea atâția colaboratori și prieteni, dar se oprește la Brașov, la îndemnul lui Aurel Mureșanu, năsăudean și el, redactor și proprietar al Gazetei Transilvane, unde lucrează ca și  gazetar, bucurându-se de stima cititorilor.  

Reușește să-și îndeplinească dorința, ajungând la București, unde îl întâlnește pe năsăudeanul Coșbuc, pe Caragiale, Dobrogeanu Gherea, care îl includ pe Șotropa în cercurile culturale ale capitalei.

La insistențele gazetarului Aurel, revine la Brașov, unde face gazetărie profesională în perioada 1892-1896. După patru ani de gazetărie, revine la Năsăud, la solicitările Comitetului Fondurilor Grănicerești  Năsăudene, reluându-și catedra de limba magheară și germană, discipline pe care le predă până în anul 1913, când se pensionează la cerere.

La data de 1 noiembrie 1919, revine la catedră predând mai multe discipline: germană, istorie, geografie, limba română și filozofie, până în anul 1933, când s-a pensionat definitiv. Pentru conștiinciozitatea sa profesională și activitatea didactică remarcabilă, este propus în anul 1899 ca director al Gimnaziului năsăudean, dar s-au opus reprezentanții guvernului, respingând  această numire pe motivul că profesorul Șotropa este prea mare naționalist român și că ar căuta să împiedice maghearizarea liceului năsăudean.

 Este un model al dăscălimii care pe bază de voluntariat desfășura în oraș o amplă activitate cultural-obștească și de cercetare istorică. A militat pentru aducerea în țară a arhivelor de la Viena, Budapesta și din alte țări, a susținut  împreună cu Iuliu Moisil, Iulian Marțian, Alexa David și Artene Mureșan, la 2 august 1931, înființarea Muzeului Grăniceresc din oraș, a susținut cu același zel înființarea Bibliotecii Academiei Române, filiala Năsăud și a Subdirecției Arhivelor Statului, pentru care și-a predat arhiva personală, a inițiat și susținut  revista Arhiva Someșană (28 de numere) în perioada 1924-1940.

 Pentru vasta sa activitate cultural-istorică și gazetărescă a fost primit în Academia Română, susținut de Silviu Dragomir, Dimitrie Gusti, Ioan Lupaș, Gh. I. Brătianu, Radu Rosetti. Se află în galeria academicienilor năsăudeni, în număr de 21, expusă la sediul Desp. ASTRA la inițiativa prof. Ioan Seni, președintele de atunci a Asociațiunii, portrete în creion, opera pictorului Marius Bodea, actualul viceprimar al orașului, o lucrare de excepție și un artist de nota zece. Din anul 1904, Virgil Șotropa a devenit membru pe viață a Asociațiunii, cu funcția de secretar la Brașov și Năsăud, unde în anul 1982 i s-a dezvelit o placă pe casa în care a locuit, actualmente Poșta năsăudeană, fosta lui proprietate care i-a fost  confiscată sau poate donată statului român. Cuvântul de onor și cinstire a profesorului năsăudean a fost rostit de Liviu Maior, ministrul învățământului. Mai bine de un deceniu, dirigintele poștei Valer Petrehuș, a organizat activități culturale, literare și istorice de mare amploare cu participarea unor cărturari cu renume din oraș, din județ și din alte localități: Dej, Beclean, Cluj, Blaj, Iași, Suceava, Cahul, Chișinău, înființând în casa cărturarului Asociația Culturală „Virgil Șotropa”, onorând în acest fel pe cel care prin opera sa a răsunat vocea conștiinței naționale a Țării Năsăudului și a Transilvaniei, promovând cultul prieteniei și un umanism activ.

Despre academicianul năsăudean au scris mai mulți condeieri ce au intrat cu succes în rândul autorilor de cărți ca de exemplu: Teodor Tanco, Lazăr Ureche, Gh. Pleș,  Lucreția Mititean, Ioan Lăpușneanu, Olga Lucuța, Radu Sârbu, Ion Rusu Serețeanu etc., ce l-au ridicat la un nivel valoric bine meritat.

La data de 1 aprilie 1954, m-am găsit și eu alături de mama, (lăptăreasa familiei) prin mulțimea de oameni ce au umplut curtea și strada spre a-l conduce la locul cu verdeață. De multe ori, mama fiind ocupată cu alte treburi gospodărești, mă trimitea pe mine cu laptele la domnul profesor, care îmi oferea câte o cărticică pe care scria „de la Șotropa, pentru Ionică”, iar doamna mă servea cu o prăjitură, bucuria  copilului de ieri, a lăptarului de peste râu.

Prin mulțimea de oameni prezenți la ceremonia trecerii, am văzut și profesorii mei din liceu: Ștefan Man - director, Gavril Tulai - diriginte, Silviu Sohorca, Octavian Ruleanu, care a ținut o cuvântare, Ludmila și Grigore Găzdac, Eufrosina și Anton Crăciun, Iuliu Mureșan, Pavel Deleanu, Mihai Lipan, Liviu Rebreanu - profesorul de sport, Ștefănuțiu. La catafalc erau cei 6 nepoți, trei băieți și trei fete, din partrea fiicei  profesorului, remarcând pe Ina, care plângea în hohote spunând „S-a dus TATA BUN”.