Virginia Brănescu sau „freamătul culorilor”

În ultima zi a lui octombrie (din anul ce se scurge mai grăbit decât nisipul clepsidrei), în prezenţa unui numeros şi select public, a avut loc vernisarea unei expoziţii de pictură cu lucrări ale scriitoarei-artist plastic bistriţean de mai sus. Manifestarea s-a constituit ca un remarcabil eveniment cultural prin calitatea pânzelor expuse, prin calitatea subiectiv-intelectuală a participanţilor, ca şi prin afectuoasa conlucrare afectivă expozant şi public. Au luat cuvântul nu mai puţin de treisprezece participanţi, începând cu organizatorii: scriitorii Elena M. Câmpan, Menuţ Maximinian, Al. Cristian Miloş şi gazda generoasă, organizatoare a spaţiului expoziţional - poetul Gheorghe Mizgan.
Dna Virginia Brănescu este una din cele mai vajnice colecţionare de premii şi diplome din judeţul nostru, multe din afara spaţiului ţării, iar pânzele domniei sale sunt prezente în multe locaţii din străinătate, până peste ocean. Un sector expoziţional conţinea şi aceste remarcabile forme de recunoaştere. Paradoxal, domnia sa nu a alergat niciodată spre diplome şi premii, ci acestea au venit spre dumneaei, ilustrând cu strălucire zicerea paulină că „ ...celor smeriţi, Dumnezeu le dă har.”
Au fost expuse un număr de aproape o sută de pânze, pictură clasică în ansamblu. Câteva paliere tematice ar fi decelabile: religios, peisagistic, portretistică, tradiţii.
Am zăbovit la „Ghetsimani”- o pânză bine realizată, cu o dominantă intensă de clar-obscur, „un remake” ca origine ideatică, „Copil în rugăciune” în două tonalităţi : auriu şi albastru, portretele condeierilor Menuţ Maximinian şi Gh. Mizgan, „Ţesătoare”(cea mai recent premiată): un ciclu de „Poduri”, spre care realizatoarea este mereu atrasă, cu ideea subliminală a unor punţi interumane. Câteva sunt remarcabile ca finalitae („Punte în noapte” etc). Un grupaj deosebit îl ocupa sectorul floral, în cele mai variate tonuri şi contexte spaţial. Tablourile radiază o căldură interioară a creatoarei înseşi, calm şi bucuria contemplării minunilor lui Dumnezeu.
Pentru toate, un cuvânt de laudă se cuvine dlui. Nicolae Brănescu, fiindcă o familie armonioasă este ogorul ideal pentru emulaţia artistică. (Desigur că transpozarea domeniilor artei –recte din culoare în cuvânt – are dificultăţi inerente, ca şi cum am relata feeria unei nunţi şi bucatele de acolo, iar ascultătorul ar spune cât de bine s-a săturat.) Remarcabilă şi prezenţa a nu mai puţin de nouă năsăudeni (între care soţii Ioan şi Lucreţia Mititean, Mircea Daroşi, „pictorul verde” Nechita Bumbu... Dar altceva, important
De ce n-ar avea şi Bistriţa un spaţiu expoziţional permanent, gen magazin spre a putea cumpăra în orice zi dorim un tablou, culori, pensule, pânze-bază, rame, îndrumări de tehnica picturii, albume de artă? S-ar mai deturna atenţia tinerimii de la discoteci, droguri, distracţii efemere spre frumosul din viaţă şi artă.