Vrednicul maramureşean Vasile Iuga de Sălişte şi cetatea de la Odeşti
O ştire deosebit de importantă ne-a parvenit de la neobositul, cunoscutul şi recunoscutul „iscoditor al istoriei şi aflarea adevărului”, prieten bun al bistriţenilor şi al cotidianului nostru – „Răsunetul”, Vasile Iuga de Sălişte, preşedintele Societăţii Culturale Pro Maramureş „Dragoş Vodă”, care a făcut o descoperire arheologică uimitoare, în apropierea satului Odeşti, comuna Băseşti, în locul numit „lespezi”, la o altitudine de 580 m, descoperind ruinele unei cetăţi, localitatea Odeşti fiind atestată documentar pe la anul 1205.
Cetatea de la Odeşti are peste o mie de ani şi era legată printr-un tunel subteran de cetatea de la Ardud, o cetate din munţii Făgăraşului – Odeşti, intrând în vizorul specialiştilor datorită lui Vasile Iuga de Sălişte, care a scos şi cărţi de căpătâi pentru ţară şi Maramureş, cum au fost celebrele „Diplome maramureşene”, care au fost traduse din latină în româneşte, fiind o premieră datorită stăruinţei vrednicului maramureşean Vasile.
La insistenţele noastre, Vasile Iuga de Sălişte ne-a prezentat o parte din monografia Odeştiului şi personalităţile importante care le-a dat pentru ţară.
„Localitatea Odeşti a dat neamului românesc o serie de personalităţi importante, pe care le-am deschis în monografia Odeştiului (carte în curs de apariţie), printre care amintim pe dr. avocat Alexandru Chiş, participant, alături de George Pop de Băseşti, la Marea Unirea de la 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.
Din nobila familie Blidar, în anul 1918, s-au remarcat următorii membri: Vasile Blidar (bunicul lui Valer Blidar), Mitru Blidar, Pinte Blidar, Macovei Blidar; aceştia au făcut parte din Garda Naţională Română, înfiinţată în Odeşti, la 9 decembrie 1918.
După al doilea război mondial, în perioada anilor 1948-1958, un alt reprezentant al familiei Blidar, vestitul şi legendarul haiduc Vasile Blidar (tatăl lui Valer Blidar, proprietar SC Astra Vagoane Călători Arad) a rămas în istoria Sălajului şi Maramureşului şi nu numai, ca un mare luptător anticomunist. A murit în iunie 1958, împuşcat de Securitate.
În toate cercetările documentare pe care le-a efectuat în arhive şi biblioteci, pentru a aduna date istorice despre această localitate, am beneficiat de sprijinul financiar al domnului Valer Blidar, distins fiu al Odeştiului”.
Felicitări deosebite, d-le Vasile Iuga de Sălişte pentru marea descoperire făcută şi punerea ei în valoare şi a circuitului turistic naţional şi mondial.
Citiţi şi:
- Vasile Iuga de Săliște, laureat al Premiului Academiei Române
- Corul „Laudațio” la Coșbuc
- A murit Steluţa Fetti...
- Cei cinci oameni destoinici din zona Becleanului care au fost la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918!
- Bistriţeanul Vasile Lechinţan, la Viena, pentru marcarea celor 125 de ani de la Memorandum
Adaugă comentariu nou