Vreme de un an, în universul liricii lui Mihai Eminescu, împreună cu criticul literar Alex Ștefănescu

      Există cărți a căror lectură  se face pe îndelete, pagină cu pagină, necesitând un proces de meditare și de asimilare în viața personală a unor idei, precepte,  comportamente. Exemplul clasic e Sfânta Scriptură, pe csre o citim și recitim. O alta, lucrarea ,,Proloagele Ohridei”,  a sârbului Nicolae Velimirovici, m-a reținut -cu interminețe- doi ani; ,,Omiliile” Sf. Ioan Hrisostomul și ele câțiva ani etc.

          În primăvara anului trecut, pe vremea aceasta, comandasem între altele, la Editura All, lucrarea celui mai de seamă critic literar  al orei actuale, recte Alex Ștefănescu, ultima sa mare realizare literară: ,,Eminescu -poem cu poem, o relecturare”.

           Între multele apariții valoroase pe care ni le oferă mereu editurile noastre, în lucrarea de față, despre care am mai relatat de altfel, avem un  adevărat regal de interpretare poetică, demn de secolul în care ne aflăm. Ca unul care am urmărit admirativ aproape tot ce s-a scris semnalabil despre poetul nostru național, pot afirma că  Mihai Eminescu și-a aflat acum un meritoriu ,,agiornamento”, fiindcă trecerea timpului ne dă mereu și mereu  o altă perspetivă, tot mai luminoasă, asupra textului eminescian. Nu îl schimbă în esențe, ci îi conferă o nouă perspectivă.

           Autorul mărturisește că i-au trebuit patru ani de ,,locuire” în universul liricii poetului național, spre a ne oferi o ediție elegantă în grafică și gândire, la cele mai înalte standarde de critică literară. ,,Patru ani -spune domnia sa- am locuit în viața lui Eminescu. Nu în biografia lui, ci în viața lui, care era poezia. A fost frumos, foarte frumos Dar acum m-am întors la viața mea. Mă bucur că  am reușit  să închei un volum pe care visam multă vreme să îl scriu. În timp ce lucram, de obicei noaptea, pentru că ziua aveam alte obligații, mă obseda gândul că mi se va întâmpla ceva rău șcare mă va împiedica să-mi termin lucrarea. Cum să pretind -continuă domnia sa- că sunt critic literar, dacă ajung la sfârșitul vieții, fără să fi scris despre poetul nostru național și  unul din marii poeți ai lumii?”

               Ce înseamnă conceptul de ,,locuire” într-un univers, așa cum îl formulează criticul literar Alex Ștefănescu? Este vorba de o acaparare a spiritului nostru asupra unei opere, o integrare a noastră într-o lume de idei pe care ne-o propune un scriitor, filosof sau om de știință.

         Am înțeles acest lucru, fiindcă eu însumi, lecturând această realizare de critică literară, am devenit personal  -vreme de un an- spectator al unei lumi de idei mirific de frumoase și asupra cărora vreau să atrag atenția iubitelor mele cititoare și cititori.

                 Receptarea creației eminesciene a parcurs un drum ascendent nu doar în mintea cititorilor obișnuiți, ci și în critica literară, aceea care este domeniul de statuare a valorilor.  Ea -critica literară- este  de fapt consemnarea părerilor asupra unui text, îndeobște literar. Mai în glumă, mai în serios, Ion Luca Caragiale spunea că ,,cine știe scrie, este scriitor, iar cine nu, critic literar”. Evident că atunci când se pronunță o personalitate cu pregătire corespunzătoare în domeniul -literar-filologic, avem tangente la ceea ce numim Știința literaturii.

                 A crea, a analiza și apoi a consemna scriptic este una, iar a consuma prin lectură ceea ce este deja elaborat este altceva. Această încântătoare ,,zăbavă” se justifică prin frumusețrea a ceea ce am parcurs.

         (Ca profesor, atrăgeam atenția că noi stăruim câteva ore asupra unui autor care a avut nevoie de o viață întreagă pentru a desoperi ceva sau a crea ceva. Câtă trudă este inclusă în pâinea pe care o ducem acasă astăzi și o consumăm în două zile! A trebuit arat ogorul, discuit, semănat, îngrijit, cules, depozitat, dus la moară, ,,ucise” mărunt boabele de aur între niște valțuri grele și făcute făină, amestecată cu apă, maia, pusă în cuptor și abia apoi scoțând dumnezeiasca  pâine. Așa e și cu operele literare.)

                Criticul literar Alex Ștefănescu reușește să dea o interpretare perfect actualizată asupra universului liric eminescian.

               Argumentat, răstoarnă câteva concepte greșite asupra poetului național,  mai ales alegația că Eminescu este un pesimist. Trecând secant prin creațțile în studiu, suntem convinși că avem  o ,,puternică vitalitate”, o ,,sete de viață” inestinguibilă, chiar și în elegia ,,Mai am un singur dor”. Simțim această vitalitate în contrast doar cu o realitate ce este decepționantă și nu cu firea poetului.

           În pofida condiției materiale decrepite, poetul este un prinț al gândirii, conștient de valoarea sa genială, dar nevoit să facă față unei lumi sărăcăcuioase și triste, așa cum vedem în splendida ,,Cugetările sărmanului Dyonis”:

               Aplecarea atentă asupra sensurilor sintagmatice și frazal-propoziționale  ne face accesibil un paradis potic, o lume a ,,înaltelor gândiri” și nu numai, ci și asupra habitudinilor eminesciene. Graba noastră ne face să alunecăm prea adesea asupra sensurilor poetice. De aceea, criticul literar ne oprește, ne invită să privim,  ne aduce informații suplimentare, ne scoate din obișnuințele comode.

             Noi suntem azi martori ai unei omeniri capabiler de ieșiri cosmice, inaccesibile vremii lui Eminescu. Poetul le-a gândit însă, le-a transpus în imagini  lirice îndrăznețe de o valoare unică pentru literatura timpului său. Idem cu procedee cinematografice ,,in  nuce”, cu emiteri de concepții științifice surprinzătoare, care vor fi confirmate  științific cu vremea etc.

               Remarcabilă este aplecarea criticului Alex Ștefănescu asupra creațiilor majore, cât și asupra  multor postume ce se constituie ca bijuterii ale spiritului, dincolo de valoarea literară, cum ar fi: ,,Albumul”, ,,Sătul de lucru”, ,,Alei mică, alei dragă”, ,,Viața”, ”Între păsări”, ,,Umbra lui Istrate Dabija-voievod”, ,,Stau în cerdacul tău”, ,,Sarmis”, ,,Gemenii”, ,,Renunțare” etc.

                 După obiceiul meu de lectură, am subliniat mereu și cu grijă, în ambele volume, tot ce am aflat mai frumos, ceea ce bucură spiritul nostru, astfel încât să mă reîntorc la ele de câte ori însetez de frumuseți poetice cu adevărat celeste. Și mă voi mai întoarce, da, negreșit mă voi reîntoarce, de câte ori voi putea... ,,dum vivo”.