Zăpezi

Vin zăpezile.

Veşnicia îmbracă

sumane albe.

Sfârşit de ianuarie. Luna Eminescului este pe ducă. ,,Ninge grozav”, ,,ninge mereu”, vorba poetului George Bacovia.

De câte ori admir spectacolul fascinant şi de fiecare dată unic al ninsorii, rostesc în gând sau la scenă deschisă admirabilul vers al lui Nicolae Labiş : ,,În munţii noştri astăzi zăpezile torc leneş” ( ,,Scrisoare mamei”).

Apoi, asemeni Oarei, personaj din nuvela ,,La 11 fără 10”, din volumul ,,Scorbură în cuib” ( Editura ,,Eikon”, Cluj-Napoca, 2009) al scriitorului Cornel Cotuţiu, mă las contaminat de jocul memoriei involuntare a lui Marcel Proust, expusă în aceeaşi nuvelă : ,,E suficient să rosteşti un anume cuvânt, pe un anume ton şi asta să declanşeze o broderie de fapte , de întâmplări”. În ,,broderia” mea se lasă însăilate câteva amintiri pe care mi le provoacă nesfârşitele căderi albe.

Când eram profesor la Parva, la etajul şcolii era o clasă mai mică, cu două ferestre nu prea mari. Prin geamurile lor puteai vedea şoseaua care ducea departe spre minele de la Guşetu şi înălţimile stâncoase ale Poclazului. Când ningea şi aveam ore de română în această clasă, priveam cu nesaţ drumul care se pierdea pe lângă apa Rebrei spre afundăturile muntelui şi stâncile colţuroase din Poclaz, mângâiate de jocul zglobiu şi nebunatic al fulgilor de nea. În faţa mea se dezlănţuia un spectacol încântător.

Acestor amintiri le mai adaug plăcerea de a privi oile mâncând fân, în staul, în timp ce ninge. Imaginea mioarelor rontăind furaje , în vreme ce ninsoarea se aşterne pe lâna lor,devine un tablou peste măreţia căruia se lasă o liniştită sfinţenie. La această ,,cină de taină” mioritică paricipă ,,îngerii albi”, căzători din înalt, mirosul verii uitat în somnul fânului.

Picuri sonori de tălăngi presară clinchete peste nutreţul din faţa oiţelor. Am asistat de multe ori la Malin la aceste momente de taină sadoveniană.

Departe, departe, în aerul tare, suratele sălbatice ale oilor, căprioarele ,,nervoase prin poiene-şi/ Urmează-n taină calea iernaticei iubiri”( Nicolae Labiş- ,,Scrisoare mamei”).