Feluritele ninsori

Cronologic, mi-au mângâiat întâi creştetul ninsorile copilăriei. Când am perceput revelaţia acestui fenomen? Nu am reţinut momentul în care mi-am dat seama că stăteam în ninsoare minunându-mă de jocul fulgilor de nea.

Apoi spre sfârşitul anilor de liceu am descoperit ninsorile lui Bacovia. M-au impresionat versurile:,,Ninge grozav pe câmp la abator/Şi sânge cald se scurge pe canal”(,,Tablou de iarnă”), sau: ,,Te uită cum ninge decembre”(,,Decembre”).

În anii facultăţii m-am lăsat acoperit de ninsorile lui Esenin, am reţinut splendida imagine din poezia lui Nicolae Labiş, ,,Scrisoare mamei”: ,,În munţii noştri astăzi zăpezile torc leneş”.

Căderea ninsorilor labişiene am concretizat-o vizual privind de la fereastra fostei clase a VII-a C, apoi a VIII-a C, de prin anii 1981-1982, de la Şcoala Generală ,,Vasile Scurtu” din Parva, peisajul hibernal pe care îl oferea dealul Poclazului şi drumul forestier de pe lângă apa Rebrei, îndreptându-se spre munţi. Splendida privelişte a ninsorilor căzânde pe stâncile Poclazului se continua cu fuga lor spre gura drumului şerpuind spre inima muntelui.

Când cutreieram împreună cu colegii de şcoală dealurile Parvei, cu misiuni de şcolarizare a elevilor din clasele a IX-a şi a X-a, prin deceniul opt, mă fascina spectacolul ninsorii aşternându-se peste oile din staulele ţăranilor. Să priveşti oile ciugulind fân, iar deasupra lor cerul hibernal să-şi scuture jocurile albe şi nebunatice al fulgilor de omăt, era sinonim cu a viziona un film cu imagini divine. Nu se putea să nu-ţi aminteşti de poezia ,,Belşug” a lui Tudor Arghezi şi să nu faci o substituire de cuvinte, în loc de ,,boi” să apară oi.: ,,Căci Dumnezeu, păşind apropiat,/Îi vezi lăsată umbra printre” oi.

Mai târziu am avut şansa să descopăr ninsorile de la Malin pe care le-am asociat cu o imagine a unui poster, în care poetul Nichita Stănescu apare cu braţele întinse, parcă ar aştepta să-i cadă cerul pe umeri, sau îngerii să i se aşeze pe braţe pentru a-l înălţa în văzduh.

Mai am în colecţia mea de ninsori şi pe acelea pe care nu le-am văzut încă, dar pe care mi le doresc să le înregistrez pe retină. Am promis unor prieteni didactici că voi reveni la Vermeş ca să admir din turnul bisericii evanghelice(din păcate atât a mai rămas din ea, sper că nu s-a prăbuşit şi turnul) de lângă şcoală, cum, vorba lui George Bacovia ,,ninge prăpădind”, peste întinderile care se oferă ochiului, din acel turn.

De vreo zece ani, când predau la clasa a VI-a pastelul ,,Iarna” al lui Vasile Alecsandri şi se nimereşte ca sala de clasă să fie una orientată înspre Someş, spre pădurea Bileagului, retrăiesc această suită de ninsori, amintită anterior, atunci când fulguiala este concomitentă cu studierea acestui text literar suport.

Retrospectiv, ninsorile mele, par a avea vârstele lor, ele devenind fundalul cromatic al unui timp transformat în amintiri.

Feluritele ninsori! Unul sau mai multe paragrafe ale vieţii, secvenţe ale existenţei! Care au fost cele mai frumoase? Încă nu ştiu!