Ziua Luceafărului

E Ziua Culturii Române. Peste tărâmurile binecuvântate ale ţării se aud versuri născute din suflet divin. De acolo, de Sus, poetul trăirilor sublime, ne veghează.

Suntem cei care moştenim un tezaur unic: poezia lui Mihai Eminescu. Astăzi, de ziua lui, cu inimile pline de dragoste, îi mulţumim pentru strălucirea pe care i-a dat-o cuvântului. Născut ca Mihail Eminovici, la 15 ianuarie 1850, la Botoşani, poetul a rămas în conştiinţa nostră, peste timp, Luceafărul din literatura română. Copilăria a petrecut-o la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi). Între 1858 şi 1866, a urmat cu intermitenţe şcoala primară National Hauptschule (Şcoala primară ortodoxă orientală) la Cernăuţi. 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În 12 ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul. Elevii scot o broşură, Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti (Lăcrimioare... la mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare şi poezia La mormântul lui Aron Pumnul semnată M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie debutează în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aş avea. Iosif Vulcan îl convinge să-şi schimbe numele în Eminescu şi mai târziu adoptat şi de alţi membri ai familiei sale. Din 1866 până în 1869, a pribegit pe traseul Cernăuţi – Blaj – Sibiu – Giurgiu – Bucureşti. Între 1869 şi 1872 este student la Viena. Urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie şi Drept. Activează în rândul societăţii studenţeşti (printre altele, participă la pregătirea unei serbări şi a unui Congres studenţesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către Ştefan cel Mare), se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte, la Viena, pe năsăudeanca Veronica Micle, de care se va îndrăgosti. Începe colaborarea la Convorbiri literare; debutează ca publicist în ziarul Albina, din Pesta. Între 1872 şi 1874 a fost student „extraordinar” la Berlin. S-a reîntors în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. A fost director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar. A continuat să publice în Convorbiri literare. A devenit bun prieten cu Ion Creangă, pe care l-a determinat să scrie şi l-a introdus la Junimea. În 1877 s-a mutat la Bucureşti, unde până în 1883 a fost redactor, apoi redactor-şef la ziarul Timpul. Acum a scris marile lui poeme (seria Scrisorile, Luceafărul, etc.). În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu din Bucureşti. Opera poetică eminesciană a fost divizată de destinul poetului în două secţiuni, prima, cea antumă a fost publicată în timpul vieţii poetului de Titu Maiorescu la editura Socec, în 1880. Cea mai mare parte a creaţiei sale a rămas în manuscris, predate de Titu Maiorescu Bibliotecii Academiei Române, unde au fost folosite iniţial de Perpesscius pentru ediţia critică, iniţiată în 1939 la Editura Fundaţiilor Regale Regele Carol al II-lea. Opera lui Eminescu este averea poporului român. Astăzi, de ziua lui, de la ora 14.00, la Restaurant Decebal, are loc Gala Scriitorilor din judeţ, iar de la ora 17.00, la Centrul Cultural Municipal, sunt înmânate Premiile Culturii Bistriţene.