100 de ani de la naşterea lui N. Steinhardt

Cu bucurie am ascultat din media că vor fi, în curând, manifestări culturale deosebite la Baia Mare şi la Mănăstirea Rohia pentru aniversarea călugărului-scriitor N. Steinhardt.
În oraşul Bistriţa au loc de ceva vreme evenimente culturale importante în amintirea lui N. Steinhardt pentru a marca Centenarul naşterii sale.
Înţeleg că se va lansa o nouă variantă „inedită” a „Jurnalului fericirii” cu textele schimbate ca ordine, „o reasamblare a cărţii”, se spune.
Textul de la pagina 38-39 din „Jurnalul fericirii” , Editura„Dacia”, Cluj-Napoca, 1995, oare unde îl vom găsi în varianta inedită, anunţată de prof. univ. George Ardeleanu, ce va fi lansată la Biblioteca din Baia Mare cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la naşterea călugărului Delarohia.
Să citim acest text:
„- Cu Dumnezeu nu-i de glumit: „Ieşi din ţara ta şi din rudenia ta şi din casa tatălui tău”, „I-aţi crucea ta”, „Vino după mine”, Vegheaţi dar”, „Spălaţi-vă şi curăţaţi-vă!”, „Du-te şi strigă”, Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”.

Nu se stă locului; nu-i rost de încropire, de confort, de moale, de visare; Oblomov e osândit; în lene, boală şi nebunie nu-şi poate nimeni găsi pretext. (Şi nici măcar în dreptate: smochinul.)
Dar Marta, atunci, de ce e dojenită? Pentru că o reţin fleacurile, se osteneşte în zadar şi pierde măsura, se agită. Domnul ne cheamă la treburi serioase: moartea e pe noi, şi noi cu ţigara în pat(ca Oblomov) ori ne spetim pentru nişte blide ca şi cum ar fi esenţe(ca Marta)!
- Fraza cea mai de folos pentru a te apropia de creştinism şi a începe să întrezăreşti o dâră de lumină este alcătuită din aceste câteva puţine, uluitoare cuvinte ale lui Sir Thomas More (Saint Thomas More au grijă – îndreptăţită grijă – să-i spună catolicii englezi), adresate unui prieten căruia voia să-i dovedească absoluta încredere ce-i acordă şi serioasa sinceritate cu care-i vorbeşte: I trust I make myself obscure. („Nădăjduiesc că mă găsesc pe mine însumi obscur”).
Mai ameţitoare vorbe nu s-au rostit niciodată, afară de:
cred, Doamne, ajută necredinţei mele. Despre care îmi spun că dacă din toată Biblia n-ar rămâne decât ele, ar fi de ajuns pentru a dovedi esenţa divină a creştinismului. Deşi Papini afirmă că Fericirile sunt textul pe care globul pământesc şi omenirea îl pot invoca spre a justifica rostul în cadrul unui concurs cosmic, mie unuia „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele” mi se pare şi mai obscur – apofatic, mai final. E paradoxal, e însăşi taina actului de credinţă prin efectul căruia şi legăturile covalente ale codului genetic – numai misterul nu le lipseşte! – sunt lăsate mult în urmă. Nu cred şi totuşi mă rog. [...] ...gândind credinţa o scoatem din inefabil, din candoare. Dar şi ieşirea, nădejdea, nimic nu-i pierdut: pentru că, smerit, adaog: ajută-mă, luând aminte că omeneasca mea condiţie e indiscutabil legată de paradox şi contradicţie. Simultaneitatea textului ar trebui să ducă la deznădejde dacă n-ar fi acel scurt ajută care – fărâmă de bob de sare, infim catalizator cu uriaşe puteri de trasmutare şi nebănuite consecinţe combinatorii – rezolvă cuadratura şi preface strigătul buimăcirii în lacrimile încrederii.”
Iată, că, prin culegerea la calculator a acestor cîteva cuvinte din Jurnalul fericirii din biblioteca mea ( ţin să mulţumesc, aici pe blog, Doamnei Samoilă Dafina de la Cluj care mi-a dăruit cartea în 27 mai 1997 când eram colege în Sistemul public de pensii „la pensii carevasăzică”) am ţinut să ne amintim de o personalitate uriaşă a culturii române, de un evreu trecut conştient şi responsabil la creştinism.
Este o bucurie că în oraşul Bistriţa şi în judeţul Bistriţa-Năsăud sunt mulţi oameni care l-au cunoscut personal pe genialul scriitor.
N. Steinhardt s-a născut doi ani mai devreme, dar în aceeaşi zi şi lună cu tatăl meu, Jănică Dodiţă, la 12 iulie 1912, dar ce destine diferite!
Prin prisma sufletului omenesc şi a originii noastre divine comune, amândoi au fost oameni geniali, dar cu destine diferite, şi aş aminti doar că Steinhardt s-a născut lângă Bucureşti într-o familie activ implicată în viaţa socială şi istoria României, copilărind într-o casă unde „schimburile de vizite dintre familia sa şi familii aparţinând aristocraţiei culturale şi administrative, atmosfera sărbătorilor creştine îl apropie pe micul Nicu-Aurelian de ortodoxie.” , iar tatăl meu s-a născut orfan de ambii părinţi la 12 iulie 1914(tatăl mort puţin timp înainte, iar mama lui a murit la naştere- el era al zecelea copil pe care îl năştea!) şi a fost „înfiat” de nişte boieri la care a fost slugă, dar a fost ortodox din naştere şi i-a dat Dumnezeu o familie frumoasă de la tinereţe – căsătorindu-se cu mama mea în anul 1938 – şi ea orfană, de la trei anişori, de ambii părinţi.
Steinhardt a ajuns un mare scriitor, iar tatăl meu a avut mulţi copii, din care mai suntem 4 în viaţă.
Dar, prin ce a scris, şi cum a îndrumat, mai ales tineretul, şi N. Steinhardt are mulţi copii spirituali. Eu, după ce am citit, prin anul 1994, cartea ce conţine predicile de monah – „Dăruind, vei dobândi”, m-am considerat copilul lui.
M-a impresionat atunci Prefaţa , doream să ştiu cine e autorul, şi, prin graţie divină, în anul 2006, fiind la Bistriţa, l-am cunoscut personal pe Preotul-poet Ioan Pintea cel care a prefaţat cartea, carte care mi-a schimbat viaţa, aşa cum am denumit volumul „Dăruind vei dobândi” într-un capitol din „Scrisul şi Cititul”, prima mea carte autobiografică publicată în anul 2007 la Editura Limes, Cluj-Napoca.
Minunate sunt lucrurile lui Dumnezeu! După 12 ani (12 cifră magică) de când mă impresionase atît de mult cartea „Dăruind, vei dobândi” şi de când se ivise dorinţa de a şti cine este scriitorul care a prefaţat-o, Preotul Ioan Pintea, ucenicul lui Steinhardt, mi-a dat ajutor preţios ca să scriu despre cărţile citite pe care tot notam impresii şi dânsul arătând la nişte scriitori cum am subliniat şi notat impresii pe cartea aceasta le-a spus: „vedeţi cum se citeşte Steinhardt?”, iar mie mi-a spus un lucru de care nu eram conştientă, dar avea dreptate: „vă scrieţi jurnalul pe cărţi”.
Minunate amintiri ne vin în minte acum, când îl sărbătorim pe monahul Steinhardt.