70 de primăveri. Maestrul Ştefan Cigu, la ceas aniversar: Bunătatea, sinceritatea şi omenia să rămână cartea de identitate a fiecăruia!

Calmul şi răbdarea m-au ajutat mult în viaţă. Da, da, da, şi m-am adaptat în toate împrejurările. Din clasa a III-a am fost la Cluj, la Liceul de Muzică, clasa prof. Remus Cioancă, cel care mi-a insuflat din priceperea sa. Deci, trebuia să recuperez materia până în clasa a V-a. Am pus burta pe studiu, iar în clasa a V-a mă clasam printre primii. A început chiar să-mi placă, nu numai boabele (notele), dar să iubesc cu adevărat institutul, mediul artistic, chiar şi viaţa de internat, regim milităresc. Deşteptarea era la ora 5.30, înviorarea, încolonarea la masă, studiu (meditaţie, cum se spune), şcoală, cultură generală.
În clasa a VIII-a, am plecat la Liceul de Muzică din Iaşi, unde m-am remarcat ca un mare violonist. Imediat am fost cooptat în orchestra studenţilor „Doina Carpaţilor”, ajungând concert-maestru şi solist instrumentist, orchestră ce îl avea la pupitru pe marele dirijor Ionel Gotescu. Cu ei am făcut numeroase turnee în Franţa şi Germania, fiind primele mele ieşiri în străinătate (1969-1971). Profesorul meu de vioară, Horia Mihai s-a transferat la Filarmonica din Ploieşti şi profesor la Liceul de Muzică. L-am urmat la Ploieşti, în oraşul care mi-a dat posibilitatea să colaborez cu Orchestra Filarmonicii „Flacăra Prahovei” şi Palatul Culturii, unde am avut profesori mari dirijori: Leonida Brezeanu, Horia Mihai, Ionel Pană şi Constantin Busuioc. Din nou mi s-a oferit posibilitatea să efectuez turnee în străinătate: Franţa, Germania, Belgia, Olanda etc. În toată această perioadă de liceu, veneam de la Ploieşti în vacanţă la Bistriţa, unde am fost unul dintre membrii Orchestrei „Cununa de pe Someş”, chiar de la înfiinţare – 1968. A venit timpul armatei – „Gată, mamă, cufărul!”
Unde credeţi? La Ansamblul Armatei „Doina”, în Bucureşti. Timp de un an am stat sub bagheta marilor dirijori – generalul Dinu Stelian, gen. Sergiu Eremia şi maestrul Marin Ceoacă.
Aţa m-a tras acasă pentru că mă aştepta o soţie şi un copil, părinţii, dorul de casă şi de BISTRIŢENII MEI DRAGI.
Tata, când am plecat la şcoală, mi-a spus „du-te, copile, la şcoală să ajungi un artist valoros să mă pot lăuda cu tine şi să te întorci acasă dascăl!”
L-am ascultat. Am venit acasă. M-am angajat la Şcoala de Muzică profesor de vioară, iar seara, în restaurantele bistriţene, răsuna vioara mea îngânând muzică de Cafe-concert, muzică populară, romanţe, muzică de dans, muzică ce aduna publicul bistriţean într-o atmosferă de neuitat, atmosferă de care ne este dor. Apoi, s-a înfiinţat Şcoala Populară de Artă din Bistriţa. Am fost solicitat să predau şi aici vioara. Am înfiinţat orchestra Şcolii Populare de Artă unde am avut 68 elevi. Am cutreierat întreaga ţară, în turnee. În anul 198,3 am devenit dirijorul Orchestrei profesioniste a Casei Sindicatelor. După muncă şi răsplată. Am avut mari satisfacţii colaborând cu foarte mulţi artişti ai scenei româneşti (interpreţi de muzică populară, uşoară, actori). Am cunoscut succesul în radio şi televiziune, am făcut multe imprimări cu interpreţi, am cunoscut oameni de televiziune şi radio care şi-au pus amprenta pe cariera mea ca dirijor.
Destinul mi-a oferit ocazia, în anii comunismului, să plec în cea mai râvnită ţară din lume, America. Am cutreierat-o în lung şi-n lat, din anul 1986 până în anul 1992, cu cei mai mari artişti ai ţării româneşti. Tot acum au apărut cei doi copii în viaţa mea: Horaţiu, acum un violonist de mare viitor şi Lavinia, profesor la Liceul de Muzică Bistriţa.
De aici, din acest moment, viaţa mea a luat o altă direcţie, atât din punct de vedere profesional, cât şi familial. A intrat în viaţa mea omul cu care am împărţit atât scena, cât şi viaţa de familie – Matilda Pascal Cojocăriţa.
Începutul căsniciei noastre a debutat cu plecarea la Bucureşti. Ne-am luat traiţa-n băţ şi am plecat, din nou, crezând în forţa noastră. Am colaborat cu mari realizatori – Marioara Murărescu, Florentina Stamari, Elize Stan, Gheorghe Palcu, Niculina Merceanu, Maria Tănase Marin, Teodora Popescu; oameni de radio – Eugenia Flore, Maria Banu, Gruia Stoia, Angela Marinescu etc.
Nu mi-au dispărut niciodată din memorie cuvintele tatălui meu – „degeaba eşti mare artist dacă nu ai PATALAMA la mână”, studii superioare, doctorat.
M-am înscris la Conservator, dar până ce l-am terminat, tata a plecat. M-am dus la mormânt şi i-am prezentat diploma (Patalamaua).
Nu m-am lăsat. Alături de copiii mei am făcut şi un master în folclor. Ei m-au ajutat foarte mult în demersul meu artistic. Am fost mândru când am fost solicitat să merg la pupitrul Orchestrei Radio Difuziunii Române, dar nu i-am putut lăsa pe bistriţenii mei dragi.
Bistriţa, nemaiavând orchestră profesionistă, în anul 1996, alături de Alexandru Pugna, Matilda Pascal Cojocăriţa şi Gavril Ţărmure, cu bunăvoinţa preşedintelui Consiliului Judeţean de atunci, dl. David Mircea, am fondat Orchestra profesionistă pe atunci „Dor Transilvan”, „Dor Românesc” de acum, la pupitrul căruia mă aflu de 23 ani. Am trăit mari satisfacţii alături de acest colectiv profesionist de excepţie.
Am făcut numeroase imprimări la radio, CD-uri, culegeri de folclor, turnee în ţară şi străinătate, festivaluri – „Cerbul de Aur”, „Callatis”, „Mamaia”; folclor, „Crizantema de Aur” şi altele.
Printre marile satisfacţii personale sunt cele cinci culegeri pe care le-am numit „cărţi de învăţătură pentru elevi, studenţi şi dirijori”. Dacă voi fi sănătos, vreau să mai las urmaşilor mei multe piese.
Trăiesc momente speciale de bucurie şi mulţumire, alături de colegii mei din ansamblu, bucurându-ne de susţinerea Consiliului Judeţean, în fruntea căruia se află d-nul preşedinte Emil Radu Moldovan şi echipa sa.