Academia Artelor Tradiţionale din România

        Aflându-mă într-o scurtă vizită la firma „Silvania Internaţional” din Lunca Ilvei, patronul acesteia, cunoscutul om de afaceri, domnul Emil Iugan, mi-a pus la dispoziţie câteva documente despre „Academia Artelor Tradiţionale din România” a domnului prof. dr. Corneliu Ioan Bucur. În cadrul programului naţional de protejare a patrimoniului cultural intangibil iniţiat de Complexul Naţional Muzeal „ASTRA” Sibiu, Academia Artelor Tradiţionale din România, concepută a fi şi a reprezenta forumul naţional al celor mai valoroşi şi reputaţi creatori de artă populară din ţara noastră, obiectivul de activitate şi menirea AATR constau, între altele, în etalonarea valorilor individuale reale ale culturii şi civilizaţiei populare tradiţionale şi promovarea lor în conştiinţa naţională şi universală ca elemente ale capacităţii de creaţie superlative în domeniul artei populare. Astfel, acest for cultural reprezentativ la scară naţională reuşeşte să evidenţieze, în primul rând moral, autenticele valori ale culturii naţionale.

        Structura Academiei Artelor Tradiţionale din România cuprinde Secţiunile, Arte plastice, meşteşugari şi artişti populari, Arte mecanice, constructori în toate domeniile civilizaţiei populare tradiţionale, Arte ludice, coregrafi, Arte muzicale, rapsozi populari şi interpreţi instrumentali, Arte literare, poeţi şi naratori populari, Arte culinare.

        În această fundaţie, echivalentă unei „academii a ţăranului român”, în sensul de a fi un forum public destinat exponenţilor de elită ai culturii populare tradiţionale, regăsim portrete ale creatorilor consacraţi, recunoscuţi de comunitatea de origine drept purtători ai unui patrimoniu foarte valoros şi demn de a fi perpetuat. Trebuie o reîntoarcere la noi înşine prin Tradiţie.

        Domnul prof. dr. Corneliu Ioan Bucur, într-o scrisoare adresată domnului Emil Iugan, spune, printre altele, „Bădie Emil dragă, mă pot concentra spre a-ţi spune...impresiile mele după zilele extraordinare petrecute în compania ţăranilor din satele Ţării Bistriţei-Năsăudului şi Rodnei, ca oaspete de suflet al Dumitale. De departe, cea mai importantă trăire şi constatare, făcute în contact direct cu realităţile vii ale satelor străbătute în fugă, timp de trei zile, a fost bogăţia impresionantă de valori culturale, patrimoniale şi de personalităţi autentice ale ţăranilor, vrednici de a fi primiţi în Academia Artelor Tradiţionale din România, supravieţuitori miraculoşi în satele din zonele montane, mai conservatoare şi cu o trăire tradiţionalistă mai bine conservată... Este un proces unic în lume, urmărim relansarea unui proces cultural-istoric constând în recunoaşterea oficială a rosturilor şi a importanţei naţionale a ţărănimii române în gestarea şi consacrarea proceselor social-economice şi cultural-spirituale, primordial, cele religioase ale păstrării credinţei nestrămutate în supremaţia Dumnezeirii, în tot ce înseamnă viaţa şi destinul neamului nostru, al căror produs sincretic final este însăşi Identitatea etno-culturală a poporului român.”

        De asemenea, domnul Corneliu Bucur s-a gândit să propună organizarea acelei „şezători naţionale a cusătoarelor de cămeşi”, din comuna Şanţ, unde rămâne vie amintirea legendarei cercetări sociologice a echipei monografiste conduse de reputatul profesor Dimitrie Gusti.

        Trebuie să ne păstrăm identitatea noastră naţională. Nicolae Iorga o numea, „acel ceva sufleteşte permanent care conferă fiecărui popor caracterul care-i stabileşte valoarea, care-i face mândria sau îl îndreaptă spre pieire.” Omul modern este un veşnic călător, un voiajor care a uitat numele destinaţiei sale şi-a uitat rădăcinile şi nu ştie unde vrea să ajungă. Forţa unui popor în faţa agresiunilor externe este „conştiinţa fermă a unui ideal naţional şi existenţa unei tradiţii unitare, adânc înrădăcinată în mulţime”, ne spune tot Nicolae Iorga. Iar Constantin Noica defineşte tradiţia ca „păstrarea întru spirit a ceea ce a fost bun în trecut, iar salvarea noastră ca popor a fost refugierea în cultura orală şi în folclor.”

        Tradiţia ocupă un loc crucial în gândirea şi cultura naţională românească, ea nu se traduce doar prin ceea ce se cheamă rădăcini, care ne-ar fixa puternic în pământul natal şi ar bloca întru-câtva progresul socio-economic, ci, în acelaşi timp, să deschidă noi orizonturi de devenire, de aceea trebuie să afirmăm cu hotărâre, prin programe educaţionale şi culturale, recunoaşterea valorilor tradiţionale ale culturii noastre naţionale, prin recursul la identitate şi tradiţii. Educaţia trebuie să fie axată pe un sistem de valori, în care iubirea de Dumnezeu şi de Ţară trebuie să primeze categoric.