ADÂNCURI ALE FIINŢEI

Lecturând poemele Soniei Elvireanu am desprins imagini care parcă fulguie eternităţi, venite dintr-o călătorie întoarsă din Universal şi ne dăm seama cât de puţine ştim despre om, din ce fel de genuini descalecă şi ce rost are pulberea de gânduri, rămasă în urmă-i, ca respiraţia de aur a unei comete.

Sunt cercurile de taină în care nu putem intra. Dar sunt şi fapte prin care corola de minuni înfloreşte şi aplecându-ne asupra lor, descifrăm Inexprimabilul.

În fond, poezia Soniei Elvireanu este expresia dialogului interior cu ,,logosul universal” despre care vorbeşte Blaga. Raportul dintre poetă şi logos sunt Viaţa-gândire, e omul însuşi ca entitate gânditoare şi, în funcţie de farmecul şi subtilitatea acestui dialog, se înscrie rolul său pe pământ. Ori destinul creator.

În subconştientul poetei străbat cele mai secrete adâncuri ale fiinţei - printr-un fel de personanţă-, semne de avertisment.

Poeta are o aromată şi neoprită ardere. Inima este un focar În câmpia largă, // pârguită de soare,// în care: răsar gânduri// ce adună în snopi// culorile timpului// oprit în legende. (Aranca, p.30)

Potrivit unei conştiinţe poetice proprii, ale cărei principii sunt concretizate după o aşteptare bine rostuită pentru că atunci când ceasul sună// izvoarele ce deschid// lumile noastre,// eterne porţi ferecate, ispita de a exista cum spune Emil Cioran să dăinuie în lumina creaţiei,// în misterul neînţeles // al devenirii noastre. (Aşteptare, p. 35).

E lesne de înţeles că o asemenea atitudine nu o poate adopta decât un poet înzestrat cu o rară vocaţie imaginară, cu o Chemare în care Fiorul luminii răzbate în noi, iar Cugetul există între extaz creator şi Absolutul tinde spre împlinire (p.36)

În altă Chemare .

Curg

izvoarele nopţii

spre lumina

zilelor neştiute.

........................

Drumul lor

se închide

în infinitul albastru

(p.63)

Întâlnim la Sonia Elvireanu ca şi la marele poet şi filosof

Lucian Blaga, o anumită stare emotivă atunci când vorbeşte despre sat şi aidoma marelui mut o cuprinde un Fior :

Sus pe culme de munte,

poteci se deschid

în misterul pădurilor.

Jos satul încremenit

în veşnicie.

Duhul satului pluteşte

în vale.

Suflul sacru,

peste tăcerea de veacuri

se prelinge în noi.

Acolo, sus,

trăim clipa în absolut.

(p.40)

Satul românesc ideativ, se ,, prelungeşte în mit’’, în misterul pădurilor. Oamenii lui colaborează cu natura, mărind fiorul cosmic lăsând impresia că între cer şi pământ viaţa nu-i decât o decantare subtilă.

În poemele Soniei Elvireanu există o lume, o lume a ei, prin care operează pe baza unei conştiinţe filosofice, cu funcţii similare conştiinţei artistice.

Am spus de nenumărate ori, au spus-o şi alţii, fiecare în felul lui că, un poet trebuie să aibă o cultură vastă, în varia domenii, să cunoască marile creaţii ale scriitorilor români şi universali. Ei bine, nici din acest punct de vedere Sonia Elvireanu nu se dezminte. Argumentul nostru este unul singur, sigur şi cunoscut. Profesoară excelentă de limba şi literatura franceză, mereu în contact cu cultura din ţara lui Voltaire şi Baudelaire, a lui Dumas şi Zola, cu scrierile altor poeţi din ţări precum Spania, Austria, etc. reuşeşte să devină şi o foarte bună traducătoare despre care una din cele mai cunoscute personalităţi în domeniu, Paula Romanescu, spunea: Sonia Elvireanu este o excelentă traducătoare din limba franceză. Dar, Sonia Elvireanu nu este o traducătoare numai din limba franceză în limba română. ci, şi o traducătoare din limba română în franceză. Primele traduceri le-a efectuat chiar din autorul Poemelor luminii, soldate cu un succes. Calitatea traducerilor sale din poezia lui Blaga i-a adus premiul I la Secţiunea de traduceri din cadrul Festivalului internaţional ,, Lucian Blaga” ediţia XXIX din anul 2009. Lucru foarte important pentru un debutant în acest domeniu. Mai mult, a tradus din limba romînă în limba franceză un volum de versuri a poetului spaniol Jose Maria Paz Gago, ceea ce i-a adus consacrarea, iată, şi pe plan internaţional. Toate lucrurile acestea au fost posibile culturii vaste, pe care a dobândit-o şi de la care a ales cele mai bune cărări pe care trebuie să umble un poet.

Pentru Sonia Elvireanu, poezia e ceva de momentul prezentului, deşi germenul era în stare de latenţă şi aştepta doar momentul să erupă. A trecut la acest gen, ( până acum făcea doar traduceri diverse, din scriitori francezi, pe care îi prezenta prin eseuri ce dovedeau un real talent în ale scrisului, pe care le-a publicat în revista lunară de cultură, ştiinţă şi artă Gând Românesc) adică la a scrie poezie, la insitenţele noastre, simţind că în lumea ei interioară există o comunicare între eul propriu şi eul poetic, comunicare care trebuia să învingă, şi a învins, stările de reticenţă prin poezia pe care a publicat-o pentru prima oară în revista mai sus amintită apoi, în Antologia de versuri Eu scriu....

Să nu ne mirăm, dacă observăm că poeta încearcă să-şi făurească ( şi reuşete în bună măsură), un stil literar propriu, o terminologie proprie, cărora le dă un nimb filosofic pe care îl înzestrează cu atributele unor noi demnităţi:

Caut cuvintele

în umbra frunzelor,

în tăcerea din mine,

în mirajul culorilor,

în însorirea dimineţii

Caut cuvintele

să vorbesc pământului.

Caut cuvintele,

frumuseţea,

lumea ce absoarbe

miracolul.

Lumea tăcută

din mine

se revarsă

în forma luminii.

(Căutare p. 66)

Există în această poezie, aparent, o influenţă blagiană ( Caut, nu ştiu ce caut// [...] lumina stinsă pe care-o tot laud. (Lumina, în Poezii, ediţia Ivaşcu, 1962) şi când spun aparent mă refer la faptul că ideea despre lumină este tratată în mod original de Sonia Elvireanu. Ea caută cuvintele prin care să stea de vorbă cu pământul, cu lumea tăcută din ea care se revarsă apoi în forma luminii. Cu un stil original, aşa cum se întâmplă şi în poezia Început în care spune:

Misterul e în lumină.

Zorii se nasc acolo,

Sub snopul spicelor

pârguite de timp.

Un timp absolut

sub zodii de foc.

(p. 70)

Gândirea poetei se împlineşte, fără îndoială , sub vraja frumosului, asemenea suavelor umbre romantice. Poeta fiind preocupată de frumuseţea plăsmuirii. De aici aspectul antinomic al gândirii sale, care stă sub semnul vrajei creatoare. Poeta ştie că singurul raport dintre om şi Eternitate rămâne, deocamdată Frumosul. Este aici, fără îndoială, pe lângă un accentuat spirit realist, o undă din marea filosofie a inimii lui Blaise Pascal.

Sonia Elvireanu are un grafic sufletesc cu sensibilităţi lucide, în stare să desluşească adâncul care stă îndărătul cuvintelor.

Preaplinul emotiv al poetei se prelungeşte apăsător peste timp dovedindu-ne o necurmată contemplare şi reflexiune:

Cum totul curge în jur,

curgem şi noi

ca râuri învolburate

de aşteptări şi neîmpliniri.

În şoapte prefacem iubirea,

şi depărtări aşezăm între noi,

uitarea nu ne desparte,

visul trăieşte în noi,

aşteaptă încă

un timp pentru doi.

(Timp pentru doi p. 39)

Am amintit pe parcursul acesteor rânduri de acea lume interioară a poetei Este lumea metafizicianului. Un poet care nu are lumea sa este lipsit de vocaţie. Lumea poeziei pentru Sonia Elvireanu este una privită cu ochi de icoană netulburată. De aici atmosfera de rafinament, cu un gust fără greş, tot ce poartă semnul nemuritoarei purităţi a lumii peste care se aştern curcubee de gânduri.

Poemele din aceast volum, pornesc de la sacra combustiune lăuntrică a poetei, cu ardere sub botezul focului.

Din ele se degajă o lume plăsmuită interior, care traduce modul de gândire al poetei.

Dezvoltarea personalităţii literare a Soniei Elvireanu a urmat traiectoria firească a formării majorităţii oamenilor de cultură, după o etapă intensă cu lecturi în care s-au statornicit temeiurile culturii individuale care-i permit confruntarea cu ceilalţi. Pentru că Sonia Elvireanu trăieşte cu absorbţie lumea pe care şi-a creat-o, în valorile care conferă pentru ea, vieţii, un sens. Ea se defineşte prin nevoia irezistibilă de consonanţă sufletească cu cei ce fac parte din această categorie.

Prin elementele viziunii poetice, Sonia Elvireanu este o voce aparte. Acest lucru ne dă speranţa că în curând se va impune în lirica feminină românească. Poemele ei sunt flori de crin durate într-un metal nobil.

Virgil Şerbu Cisteianu