Alexandra !

O cunosc de câțiva ani buni! De pe vemea când era o fetiță zvăpăiată. Suplă, neastâmpătară și tare doritoare sa învețe să danseze! Era, poate, cea mai silitoare și mai agasantă persoană pentru cei din jur datorită insistenței ei de a învăța să danseze. Repede și...bine! Cu timpul a devenit exclusivistă – mai întâi discret, abia observabil - cu pretențiile ei de avea cel mai bun partener din grup. Mă bucuram și o încurajam tacit pentru că imi plăcea ambiția ei de a fi mereu prima! Atitudinea ei însă a sfârșit prin a irita pe celelalte colege. Nu avea nici o....greață să pretindă pentru ea pe cel mai bun partener de dans! Însă o făcea deschis, cu o nonșalanță uluitoare. Toate de pe această lume i se cuveneau. Ea putea culege orice poftea. Chiar dacă semăna adesea doar furtună...Singurele limite erau cele impuse de imaginația ei. La început Sergiu părea cel mai promițător partener. L-a cîștigat de partea ei, pentru ea. Insă Sergiu făcea - și mai face!- ce parte din categoria ardelenilor molcomi care au ritmul lor. Nu s-a lăsat impresionat de elanul Alexandrei. El avea obiectivele lui. Stilul lui de a se distra dansând!
Acum când scriu aceste rânduri cred că tinerii de azi sunt foarte diferiți față de tinerii de ieri. Mă consolez însă! Așa a fost mai mereu, de când lumea. Și totuși, există un paradox: pe de o parte tinerii de azi sunt aparent și pe alocuri de neînțeles iar pe de altă parte sunt – dacă găsești o cheie potrivită- mult mai ușor de descifrat și de influiențat. În bine. Că în rău nu au nevoie de ajutor...
Alexandra mea, este a mea din tot sufletul, crede-ți-mă, seamănă mai mult cu tinerii de...alaltăieri: are principii, crede că principiile ei sunt cele mai bune, se luptă cu ardoare pentru a le apăra, are inflexibilitatea oțelului dur și încăpățânarea enervantă născută din convingerea că i se cuvine totul! Adică cum, dacă ea dă totul- și o face cu pasiune - de ce nu ar avea dreptul și să primească totul? Mă enervează. Mă disperă. M-a scos chiar din sărite cum se spune! Dar trebuie să recunosc acum, că mă... fascinează. Inconștiența ei juvenilă, felul în care trece peste orice pentru a-și realiza....raiul ei propriu creează celui care o privește o nedumerire in suflet vecină cu disperarea! Iar dacă cumva ai neșansa să nu fii doar spectator la paradele ei ești un om pierdut! Musai să te supui. Iar dacă protestezi...ce? Le dai în trăznet toate vorba Poetului. Și suporți, spășit, uraganul! Dar ce să facem oare? Nu dorim noi ca tinerii, copiii noștri să aibă personalitate, să nu se lase călcați în picioare de nimeni și mai ales de...viață?
Mulți tineri seamănă cu Alexandra. Numai că ea este unică! Dar ce scriu eu, toți suntem în felul nostru unici! Totuși fata aceasta nu are pereche. Mi-e drag de ea și aș aplauda-o din tot sufletul meu iubitor de oameni de calitate! De caractere tari. Însă mi-e frică! Mă întreb dacă vârsta îmi joacă feste!? Deocamdată Alexandra a câștigat orice bătălie și-a propus. A dobândit tot ceea ce și-a dorit. Are deci psihologia, firea, sufletul și...încăpățânarea, inflexibilitatea și aroganța Învingătorului ’’indomptable’’ vorba francezului încrezut!
Nu pot rezolva această ecuație cu prea multe necunoscute! Și nu cred că se poate rezolva matematic! M-aș putea întreba ce o să facă fata aceasta atunci când, pe cărările vieții, se va lovi dur de prima realitate care o să o calce în picioare depășind-o? O încercare peste puterile ei, sfidătoare, provocatoare și de neevitat! Ce va face atunci?
Mă simt cumva responsabil și pentru Alexandra de azi și pentru cea de...mâine! Nu știu de ce. Nu știu cum să fac să o ajut. Nu știu dacă are nevoie de ajutorul meu. De vreun ajutor în general. Mai degrabă cred că nu are. Mi-e ciudă că nu găsesc o cale spre mult dorita certitudine că binele va fi mereu cu ea. Mă consolez doar, cu realitatea de neschimbat că astfel de caractere nu suportă și nu învață decât din mângâierea imperceptibilă, uneori blândă și de cele mai multe ori dură a ...Vieții! Din fericire la 14 ani adierea plină de farmec a vieții abia se învață. Nu știu însă dacă în această realitate poți fi autodidact! Și dacă toate costurile acestei ambiții pot fi plătite! Prea multe incertitudini!
Aș da orice ca să pot pune în ranița acestui soldat încăpățânat, capricios, inflexibil dar sincer cu el însuși- bastonul de Mareșal!
Col.rez. Florentin Archiudean