Tăcerea tinerilor

Generaţia celor de-o vârstă cu mine a ieşit în stradă la sfârşitul lui decembrie 1989. Noi, decreţeii. În acele zile, nu ne-am gândit dacă o să murim sau o să trăim. Îl uram pe Ceauşescu, nu mai suportam. Prezentul comunist tern şi perspectiva unui viitor fără orizont a făcut să ne revoltăm. Generaţia noastră i-a venit de hac dictatorului. Dacă aş fi avut ocazia, l-aş fi împuşcat fără ezitate pe Ceauşescu în acel decembrie de speranţe şi sânge. Multe din visele de atunci s-au spulberat, n-o să insist, sunt arhicunoscute. Mă mai consolez că am încă libertatea cuvântului.

Dacă există un timp biologic al revoltei, în cazul decreţeilor a coincis memorabil cu sfârşitul comunismului şi cu primii ani de dezvoltare democratică. Însă spiritul rebeliunii a rămas în mai toate sufletele celor care ne-am riscat pielea, deşi am albit pe la tâmple şi avem copii aproape de vârsta pe care-o aveam în 1989. Ne-a rămas intactă indignarea.

Am urmărit atent manifestaţiile politice şi sindicale din ultima perioadă. M-a şocat prezenţa firavă a tinerilor în jurul vârstei de 20 de ani. Sunt ei mulţumiţi de realitate? De ce nu reacţionează la modul fizic, nu numai pe net? N-am răspunsuri. Complacerea în tăcere civică este ca o mare calmă, în adâncurile căreia nu ai habar ce specii periculoase mişună.

Am citit azi un articol interesant al ziaristului Gian Paolo Accarso, redactor şef-adjunct la presseurop.eu, „Lectia tunisiană”. Accarso afirmă că tinerii europeni sunt prea puţini pentru acţiuni decisive, din cauza fenomenului îmbătrânirii populaţiei. Arată că în „Revoluţia iasomiei” din Tunisia „a fost esenţial rezultatul actelor tinerilor (60% din populaţie are mai puţin de 30 de ani), al studenţilor (34.6% dintre cei de 19-24 de ani) sau diplomaţi, fără locuri de muncă (30% din tineri – 22% din tinerii diplomaţi – sunt la şomaj) dar conectaţi la Internet (33.4% din populaţie avea acces la Internet în 2009)”.

Nu cred că argumentul lui Accarso justifică imobilismul tinerilor din România. Dar oare regulatul şi băutura le ocupă toate zilele? Nu sunt ei indignaţi ori indignarea n-a atins o masă critică?