Revoluţia din Bistriţa, în carte

Programul manifestărilor consacrate Zilei Libertăţii României a debutat ieri în faţa Troiţei ridicate în memoria eroilor martiri din decembrie 1989 cu slujba de pomenire oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu protopopul Alexandru Vidican. După depunerea de coroane din partea instituţiilor, prima parte a manifestărilor s-a încheiat cu defilarea Gărzii de onoare. Manifestările au continuat în sala mare a Palatului Administrativ cu un simpozion organizat de Asociaţia “22 Decembrie 1989”, coordonat de preşedintele George Avram. Au opinat, despre însemnătatea revoluţiei, preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, subprefectul Radu Tămăşoi, primarul Ovidiu Creţu ş.a. Un punct aparte, în cadrul manifestărilor de ieri, care va rămâne în istoria Bistriţei, este lansarea volumului “Bistriţa în revoluţie”, semnat de prof.dr. Dorel Cosma, apărut la Editura Karuna.

Despre carte, preşedintele Societăţii Scriitorilor Bistriţeni, Elena M. Cîmpan, spune că este o carte remember fără de care de acum Bistriţa nu-şi poate rescrie istoria. Autor a 10 cărţi, Dorel Cosma apelează la mijlocul modern, interviul, pentru a reface filmul zilelor fierbinţi din decembrie 1989. Volumul este scris cu dăruire, pasiune şi dorinţa de a fi de folos celor care citesc istoria revoluţiei bistriţene. Autorul încheagă un dialog cu şase dintre revoluţionari, George Avram, Al. Mânzat, Vasile Bodea, Ioan Benţa, Ioan Blaga, Adrian Florin Chereji. Cartea a fost creată odată cu revoluţia şi oferită nouă, tuturor, după 19 ani. De o importanţă aparte este prezentarea proclamaţiei, citită în balcon în Piaţa Petru Rareş, înainte de fuga lui Ceauşescu, de o femeie – Carmen Moldovan. Cartea, adevărat reper pentru cei care doresc să cunoască istoria judeţului şi a ţării, are un mesaj clar: “Şi la Bistriţa a fost revoluţie!”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5