Alexandru Câțcăuan: De 40 de ani munca mea a prins rădăcini la sindicate, am devenit un soldat fidel până la capătul vieții. Interviu de Mariana Stratulat ( Libertatea- Serbia)

            Alexandru Câțcăuan, director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa,  este una dintre personalitățile care au reușit, prin pasiune și consecvență, să ducă mai departe cultura română dincolo de granițe, devenind un reper pentru comunitățile de români de pretutindeni și un promotor respectat al valorilor literare și artistice. Sub coordonarea sa, Festivalul Național de Poezie „George Coșbuc” și Festivalul Național de Proză „Liviu Rebreanu”, ambele depășind pragul celor 40 de ediții, au adus la Bistrița numeroși poeți și scriitori de marcă din țară și din străinătate. De numele lui se leagă și activitatea îndelungată a Cenaclului literar „George Coșbuc”, înființat în 1971, precum și apariția unor publicații și volume menite să promoveze literatura și autorii bistrițeni.  Un alt proiect de referință este Festivalul Internațional de Satiră și Umor „Mărul de Aur”, ajuns la ediția a 40-a, un eveniment care a contribuit în mod semnificativ la vizibilitatea Bistriței pe plan național și internațional.

            - Privind în urmă la cei peste 40 de ani petrecuți la conducerea Casei de Cultură a Sindicatelor, care a fost momentul ce v-a făcut să simțiți că munca dvs. a devenit parte din identitatea culturală a Bistriței?

             - Pentru a răspunde la această întrebare sunt obligat să vă îndrept atenția spre câteva evenimente care mi-au marcat viața și m-au determinat să uit măsura timpului. Cu 40 de ani în urmă, la 1 septembrie 1986, m-am despărțit de un loc de muncă cu mare răspundere în rândul tineretului unde timp de opt ani m-am ocupat de un sector cultural - educativ ca șef de secție la nivelul județului Bistrița - Năsăud, și am îmbrățișat un nou loc de muncă cu arie de activitate mai restrânsă la nivelul municipiului Bistrița. Datorită complexității și unei libertăți de gândire și acțiune a acestui nou loc, m-au furat timpul și pasiunea și nici nu am realizat cum au trecut atâția ani. Aici am fost numit ca președinte al Comisiei pentru Cultură și Sport la nivelul Consiliului Municipal al Sindicatelor Bistrița, având în aria de activitate și Casa de Cultură a Sindicatelor. În scurtă vreme s-a vacantat postul de director la Casa de Cultură a Sindicatelor și am fost numit și director al acestei instituții, funcție pe care o îndeplinesc și astăzi. Tinerețea, elanul și dorința de a fi util societății m-au făcut să nu observ cum s-au scurs prin pâlnia vieții cei 40 de ani. Aici, la Sindicate, am găsit o mare comoară culturală. Exista un cenaclu literar cu caracter județean, care poartă numele marelui poet de la Hordou, George Coșbuc, înființat în 1971, care anul acesta a împlinit vârsta de 54 de ani. În cei 54 de ani de activitate Cenaclul s-a impus în peisajul cultural al județului și nu numai, dobândind valoare și prestigiu. Datorită acestui cenaclu, în 1984 a luat naștere Festivalul Național de Poezie sub emblema Zilele George Coșbuc, care mai târziu s-au transformat în Colocviile George Coșbuc, ajunse astăzi la a 42 a ediție. Această manifestare a reunit sub cupola sa majoritatea elitei scriitoricești din România și ținuturile românești din afara granițelor. A doua mare piesă valoroasă a acestei comori găsite aici la Sindicate a fost legată de folclor și anume, Ansamblul Folcloric ,,Codrișorul” și Orchestra Profesionistă ,,Bistrița” înființate în 1969. Era singura formație profesionistă din județ. Aceste formații au cucerit în 1985 cea mai înaltă distincție ,,Colierul de Aur ” la cel mai mare Festival de folclor din Europa de la Dijon, Franța, fiind singurele formații din România care au fost răsplătite cu mult râvnitul trofeu. Ansamblul ,,Codrișorul”, în 52 de ani de activitate a devenit un adevărat ambasador al României în lume. De-a lungul timpului a fost prezent pe multe scene în țară și străinătate : Rusia, Bulgaria, Franța, Republica Moldova, Turcia, Polonia, Germania, Serbia (Voivodina și Valea Timocului), Bosnia și Ucraina (Cernăuți). În 1996, ,,Codrișorul” a fost reinvitat la Dijon – Franța, pentru a participa la a 50-a ediție a festivalului, ediție la care au fost invitate 37 de formații artistice din întreaga lume, laureate în ultimii zece ani ale trofeului ,,Colierul de aur”, fiind răsplătit cu placheta jubiliară. Privind retrospectiv peste cei 40 de ani investiți în Casa de Cultură a Sindicatelor Bistrița, momentul care m-a făcut să simt că munca mea poate căpăta valențe de utilitate majoră pentru spațiul cultural, a fost decembrie ’89. În acele vremuri tulburi când toată lumea arunca la gunoi și cele bune amestecate cu cele rele, a trebuit cu mult discernământ să aleg grâul de neghină și să prind plugul de coarne, să fac o brazdă adâncă să acopăr ce nu era de folos și să fac spațiu pentru o cultură nouă cu valori vechi. Pe acest spațiu creat de căderea comunismului, începând cu 1 octombrie 1992, am înființat prima școală privată în județul Bistrița-Năsăud, Școala Sanitară Postliceală „Carol Davila”; școală care anul acesta a împlinit vârsta de 33 de ani. În cei 33 de ani această școală a pregătit pentru domeniul sanitar peste șase mii de cadre medicale în următoarele specializări: asistenți medicali generaliști – cu durata școlarizării de trei ani; asistenți de igienă și sănătate publică – cu durata de doi ani; asistenți medicali de laborator – cu durata de doi ani; asistenți medicali de radiologie – cu durata de doi ani; asistenți medico-sociali – cu durata școlarizării de trei ani și, de asemenea, tehnicieni dentari cu școlarizare de doi ani, acoperind astfel o mare plajă de meserii necesare sistemului sanitar. În acest timp, școala a dezvoltat o colaborare intensă cu Asociația lucrativă „Intermediere europeană de forță de muncă calificată! (ARGE EFV) cu sediul în Saxonia - Anhalt la Kothen/ Republica Federală a Germaniei, parteneriat încheiat în ianuarie 2012. Al doilea parteneriat privind pregătirea forței de muncă în domeniul sanitar pentru Germania a fost încheiat la 23 septembrie 2017, cu Asociația Internationales Bildungs und Sozialwerk e.v. din Iserlohn, Germania, asociație care are o rețea de 32 de cămine-spital de cinci stele pe întreg spațiul german.  La 1 octombrie 2004, tot la Casa de Cultură a Sindicatelor Bistrița, am înființat Centrul de Informare, Înscriere și Pregătire, al Universității Ecologice din București, cu următoarele facultăți: Facultatea de Drept, Facultatea de Ecologie și Protecție a Mediului, Facultatea de Științe Economice, Facultatea de Științele Comunicării, Facultatea de Psihologie și Facultatea de Inginerie Managerială. În cei peste 20 de ani de funcționare a acestui centru, au urmat și absolvit cursurile de licență și masterat peste 15.000 de studenți. Astăzi Centrul Bistrița funcționează cu patru facultăți și un efectiv de peste 700 de studenți. În cei 40 de ani, Casa de Cultură a Sindicatelor Bistrița a devenit cu adevărat centru de calificare și recalificare a tinerilor prin cursuri de scurtă durată de 3 - 6 luni, în următoarele meserii: ospătar-bucătar, cofetar-patiser, lucrător comercial, recepționer hoteluri, fotograf, operator video, mecanic de utilaje, operator calculatoare, operator puncte termice, sudor, electrician auto, tinichigiu auto, frizer, coafor, secretar-dactilograf, instalator tehnico-sanitar, tâmplar, dulgher, parchetar, zugrav-zidar, croitor, depanator radio-tv, electrician, fochist, agent de securitate etc. Această scurtă retrospectivă aproape că răspunde integral la întrebarea adresată! Uite așa, încet, încet, ca picătura chinezească, munca mea a prins rădăcini la sindicate și s-a integrat în identitatea cultural-educativă a municipiului Bistrița. Fără să-mi dau seama, am fost nevoit să devin un soldat fidel până la capătul vieții.

            Festivalurile „George Coșbuc” și „Liviu Rebreanu” vă poartă amprenta personală. Ce înseamnă pentru dvs. să le organizați an de an și care credeți că este secretul longevității acestor manifestări literare?

             - Organizarea celor două festivaluri ,,George Coșbuc” și ,,Liviu Rebreanu”, sunt două piese tari din programul instituției pe care o manageriez. Aceste două festivaluri sunt două monede de rubin ale județului Bistrița-Năsăud și nu numai. Acesta este motivul pentru care m-am încăpățânat să mă dedic celor două manifestări, cu tot riscul privind finanțarea nesigură a acestora, deoarece instituția pe care o conduc nu este finanțată de la bugetul de stat, ea este pe autofinanțare totală. Organizarea an de an a acestor două evenimente pentru mine a devenit o obligație. De ce ? Pentru că Festivalul Național de Poezie ,,George Coșbuc” este produsul Cenaclului George Coșbuc al Casei de Cultură a Sindicatelor, care la momentul sosirii mele la Sindicate în toamna anului ’86, se afla la a treia ediție. Festivalul de Proză ,,Liviu Rebreanu”, este o manifestare creată în 1983, de Comitetul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, la Casa de Cultură a Municipiului Bistrița, ca manifestare pregătitoare pentru Centenarul Liviu Rebreanu, care urma să aibă loc în 27 noiembrie 1985, manifestare la care am subscris și eu încă de la începuturi. După revoluția din ’89, organizarea acestei manifestări a fost preluată de Direcția Județeană pentru Cultură, subordonată Ministerului Culturii. După un timp ministerul nu a mai finanțat astfel de manifestări. Datorită acestui fapt, din 1997 am preluat organizarea respectivei manifestări pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor. Acesta a fost primul motiv. Al doilea motiv care m-a obligat cel mai mult a fost faptul că sunt născut în comuna Târlișua, localitate care la 27 noiembrie 1885, a dat pe cel mai mare romancier al României și nu numai, Liviu Rebreanu, unde un clopotar, în acea noapte a tras clopotele ca Ludovica să aducă pe lume pe ctitorul romanului românesc modern. Datorită acestei mișcări literare complexe, în anul 2002, împreună cu părintele și scriitorul Ioan Pintea și un grup restrâns de scriitori, Olimpiu Nușfelean, Ion Moise și Virgil Rațiu, am pus bazele unei reviste, conduse în 1924 de Liviu Rebreanu, „Mișcarea Literară” (serie nouă), care astăzi a ajuns la numărul 95, în al 24-lea an de apariție la Bistrița. Motivul organizării se poate deduce din descrierea prezentată până aici. Secretul longevității acestor inițiative, devenite repere culturale de tradiție se compune din două părți. Partea întâi este cea legată de obligația morală. Partea a doua este cea legată de încăpățânarea consecvența și tenacitatea managerului care, an de an, a depus proiecte pentru finanțare de la bugetul Primăriei Bistrița, al Consiliului Județean sau al Ministerului Culturii unde aveam un prieten scriitor, Ioan Matei, originar din Ardeal, director al Direcției Cultură Scrisă, care totdeauna, în regim de urgență, găsea o soluție de finanțare. De foarte multe ori completam finanțarea din bugetul Casei de Cultură a Sindicatelor. Un sprijin important mi l-au asigurat și instituțiile culturale județene, municipale, orășenești și comunale: Biblioteca Județeană ,,George Coșbuc” Bistrița, Centrul Județean pentru Cultură, Muzeul Județean cu cele două case memoriale, ,,Liviu Rebreanu” din Prislop și ,,George Coșbuc” din Hordou, Muzeul ,,Cuibul Visurilor” din Maieru, Primăriile Năsăud, Beclean, Târlișua, Coșbuc și Maieru. Fără o colaborare extinsă aceste manifestări nu ar fi putut rezista atâta timp.

             Dacă ați putea invita la Bistrița un scriitor sau un artist, din orice epocă, pentru a participa la festivalurile pe care le organizați, cine ar fi și de ce?

            - Dacă aș putea, aș invita doi scriitori, nu unul! De ce ? Pentru că la amândoi țin în mod egal! George Coșbuc și Liviu Rebreanu! Tatăl lui Rebreanu i-a spus când a plecat la studii mai departe ,,să ajungi cât Coșbuc de mare”! Pe cei doi nu-i poți despărți.

 Ați trăit zeci de ediții, sute de întâlniri culturale, mii de emoții. Care este cea mai neașteptată poveste pe care v-au oferit-o scriitorii ori artiștii participanți?

            - Da, am trait zeci și sute de întâlniri culturale în cei 40 de ani! Cel mai șocant eveniment l-am trăit la cea de-a opta ediție, octombrie 1992, la Festivalul Național de Poezie George Coșbuc, avându-l ca președinte de juriu pe scriitorul Mihai Ursache, din Iași, care în timpul ședinței de jurizare a manuscriselor înscrise în concurs, a propus acordarea unui premiu pentru cel mai slab manuscris. A fost un moment șocant pentru juriu. Mihai venea din America. Acolo era un lucru care se practica. Pentru noi era un lucru de neconceput. Mai ales că autorul acelui text era un scriitor din Basarabia. Sigur că a încercat să-și impună dreptul de veto, dar până la urmă premiul nu a fost comunicat autorului.

            - Cenaclul „George Coșbuc” activează din 1971. Ce transformări ați observat în felul în care tinerii se raportează la literatură și cum îi încurajați să rămână aproape de poezie și proză într-o lume dominată de digital?

             - Cenaclul ,,George Coșbuc”, înființat în 1971, funcționează și astăzi. Flacăra acestuia nu s-a stins. Primul președinte a fost George Roș, secondat de poetul Luca Onul, care era bibliotecar la Casa de Cultură a Sindicatelor Bistrița, urmat de prozatorul Ion Moise care a fost cel mai longeviv, după care a venit poetul Emil Dreptate. Din ianuarie 2019, la cârma cenaclului a fost numit prin vot deschis scriitorul Olimpiu Nușfelean, director al revistei Mișcarea Literară. În timp, unele lucruri au evoluat în bine, altele nu. Dar dominanta este pozitivă, fapt care dovedește că flacăra acestuia arde. Am reușit o colaborare cu Cercul literar de la Palatul Copiilor din Bistrița, unde o profesoară foarte implicată în literatură, Ionela Nușfelean, coordonează acest Cerc literar, care participă la fiecare ședință a Cenaclului George Coșbuc și la fiecare întâlnire elevii citesc din creațiile lor. Datorită acestei colaborări cu Palatul Copiilor, am reușit să popularizăm în țară cele două festivaluri ,,George Coșbuc” și ,,Liviu Rebreanu” care au în program o secțiune de concurs pentru elevi.        Iată că noi la Bistrița am reușit în mare măsură să atragem și să încurajăm tineretul școlar, să citească și să scrie poezie și proză, într-o lume dominată de tehnologia digitalizării. Datorită acestei colaborări, an de an, avem foarte mulți elevi din țară care participă la cele două festivaluri.

            - Festivalul Internațional de Satiră și Umor „Mărul de Aur” a dus faima Bistriței pe cinci continente. Ce provocări personale ați avut în menținerea unui eveniment de satiră și umor la nivel internațional, timp de 40 de ediții?

            - Am iubit umorul de mic copil. O moștenesc pe mama, care desi nu avea nici o zi de școală, a învățat să scrie și să citească o data cu primii dintre cei nouă copii pe care i-a crescut. Avea mult umor. Era mai șugubeață. Tot timpul făcea glume. Tata era mai sobru, mai tăcut, dar gusta și el din umorul mamei. Cred că acesta este unul dintre motivele pentru care m-am alăturat organizatorilor Festivalului de Satiră și Umor ,,Mărul de Aur”, încă de la prima ediție, aprilie 1983. După decembrie ’89, timp de doi ani acest festival nu s-a mai organizat. Noua administrație culturală l-a considerat de sorginte comunistă și l-a abandonat. În primăvara anului 1992, cu un grup de ,,holticultori” am hotărât să preiau organizarea acestui festival la Casa de Cultură a Sindicatelor. Zis și făcut! Trâmbițez în stânga și în dreapta, adun oștile și începem organizarea Festivalului chiar de 1 aprilie, ediție pe care am intitulat-o ,,Mărul de Aur- altoit”, altoire care i-a priit, fapt demonstrat de timp că a ajuns la a 42- a ediție. Astăzi, acest festival are trei secțiuni de concurs: creație literară la nivel național, interpretare a umorului la nivel național și grafică satirică la nivel național și internațional. Salonul internațional de grafică satirică desfășurat pe două subsecțiuni de concurs, desen umoristic și portret, la fiecare ediție are o temă dată. Anul acesta de exemplu la subsecțiunea desen umoristic, tema a fost ,,Războiul Tik-Tok/ Alegeri”, iar la subsecțiunea caricatură/ portret, tema a fost ,,Bejamin Franklin – 319 ani”. Această competiție internațională reunește sub cupola sa peste 150 de caricaturiști din întreaga lume.            În ceea ce privește menținerea unui eveniment de această amploare nu este ușoară. Dacă nu știi să te conectezi la evenimentele actuale ale lumii mondiale, și să tratezi cu multă seriozitate lucrurile, nu ai șanse să menții vie o manifestare de această amploare.

            - Ați creat punți culturale cu românii din diaspora, în special din Serbia. Ce credeți că oferă Bistrița românilor de peste granițe și ce aduc ei, la rândul lor, înapoi aici?

            - Afirmația pe care o faceți este exactă! Încă din vremea comunistă am încercat să construiesc prima punte cu românii din localitatea Gyula, Ungaria, care nu mi-a reușit. A doua punte am încercat-o în 1990 cu Basarabia. Am realizat primul schimb cultural cu Ansamblul Folcloric ,,Codrenii” din Cornești, raionul Ungheni, pe care i-am invitat la Bistrița pentru a sărbători 20 de ani de existență a Ansamblului Folcloric ,,Codrișorul” al Casei de Cultură a Sindicatelor Bistrița. Anul următor am răspuns invitației celor din Cornești și am efectuat un turneu de o săptămână în Basarabia la Festivalul Mărțișorului. A treia punte și cea mai fructuoasă a fost cea cu comunitatea românească din Serbia (Voivodina și Valea Timocului). Primul schimb cultural l-am realizat în perioada 27-30 august 2005, la invitația Societății Culturale ,,Vichentie Petrovici - Bocăluț” din Torac, Voivodina/ Serbia și a Asociației pentru Cercetarea, Îngrijirea și Înaintarea Culturii Românilor ,,Valea Timocului”. Anul următor Ansamblul Folcloric ,,Branco Olar” din Slatina - Bor, a fost invitat la Bistrița, unde timp de o săptămână au susținut spectacole în tot județul. Așa a început construcția celei mai lungi punți culturale cu românii din Serbia. În cei douăzeci de ani schimburile reciproce între Bistrița și Serbia s-au multiplicat prin colaborări culturale, folclorice cât și literare, prin participarea scriitorilor din Voivodina de-a lungul anilor la manifestările literare de la Bistrița și invers. Ce am izbutit să realizăm noi la Bistrița în acești 20 de ani pentru românii de peste graniță ? Da, este o întrebare cu un răspuns concret și real. Am deschis o poartă mare spre limba română ! Am făcut un schimb reciproc de limba română, obiceiuri și tradiții.

            - Colaborați strâns cu Casa de Presă și Editura „Libertatea”. Ce rol considerați că are această colaborare în promovarea culturii și în păstrarea memoriei literare a orașului?

            - Colaborarea cu Casa de Presă și Editură ,,Libertatea” s-a schimbat radical în ultimii ani, de când aceasta are o conducere tânără, care a adus un curent nou, dinamic, cooperant, deschis, ceea ce contează foarte mult pentru vorbitorii de limbă română și nu numai. Rolul Casei de Presă și Editură ,,Libertatea” în promovarea culturii și a memoriei literare este unul fundamental, având în vedere importanța unui astfel de instrument aflat la dispoziția minorității românești din întreaga Serbie. Este de apreciat deschiderea spre colaborare cu Bistrița, cu scriitorii noștri care apar frecvent în paginile publicațiilor și antologiilor apărute sub sigla editurii. Și reciproc autori din Voivodina sunt găzduiți în paginile cotidianului Răsunetul și ale revistelor ,,Mișcarea Literară” și ,,Răsunetul Cultural”.

            - Ați publicat cărți și ați semnat numeroase texte de-a lungul timpului. Care este locul scrisului în viața dumneavoastră și cum se împletește el cu activitatea de organizator cultural?

            - Da, am publicat cărți, reportaje și nenumărate articole în ziare și reviste. Scrisul este foarte important pentru mine. Pentru a izbuti să le cuprinzi pe toate trebuie să fii foarte chibzuit cu timpul. Dacă nu-ți manageriezi bine timpul, nu ai cum să acoperi toată plaja. Trebuie să fii un adevărat meșter ca să poți cuprinde plaja organizatorică a activităților și să nu-ți rămână vreun domeniu neacoperit. Un alt factor important este echipa cu care lucrezi. Echipa mea permanentă de lucru la Casa de Cultură a Sindicatelor este formată din trei oameni : un referent, secretara și cu mine. Acești trei oameni salariați pe principiul autofinanțării totale, întreținem flacăra îndeplinirii acestui program an de an. Al treilea factor, foarte important și acesta, este cel al colaboratorilor. Al cercului de specialiști, de oameni avizați ai domeniului pentru fiecare proiect în parte. Dacă nu știi să întreții relațiile cu personalitățile din cercul amintit, șansele reușitei se restrâng. În acești ani, am publicat în cotidianele „Răsunetul” și „Mesagerul de Bistrița-Năsăud”, în revistele „Mișcarea Literară”, „Răsunetul Cultural”, revista „Bobârnacul” și „Revista Ilustrată”. Am îngrijit apariția următoarelor titluri: Cenaclul Literar George Coșbuc – 30 (antologie), Editura Aletheia, Bistrița, 2001; Mărul de Aur – 20, Editura Popa-Sart, Timișoara, 2004 ; Concert cu fluturi de Alexandru Lărgean(versuri), Editura Europress, Bistrița, 2005 ; Descântece de dogmă de Ioan Șimon (versuri), Editura Aletheia, Bistrița, 2008 ; Zăpezi de sprijin de Luca Onul (antologie), Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2010 ; Elogiul metaforei de Luca Onul (antologie), Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011 ; Corbigrame IV – embleme, teme, anateme, dueluri fără probleme, de Gerorge Corbu, Editura Aletheia, Bistrița, 2016 ; Nu uita cine esti –Cartea cu prieteni de Constantin Sârbu, Editura Aletheia, 2018. În anul 2009, împreună cu profesorul și istoricul Augustin Pădurean, cu prilejul aniversării a 40 de ani de existență a Casei de Cultură a Sindicatelor Bistrița, am tipărit o monografie la Editura Eikon din Cluj-Napoca. Festivalul Internațional „Mărul de Aur”, a beneficiat de la ediția a 20-a de câte un album-monografie la Editura Popa’s Art, 2009 și Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014. În 2019 la ediția a 35-a am editat un album-monografie apărut la Editura Charmides din Bistrița. Anul următor, acest festival a beneficiat de un volum de proză Povestea merelor de aur și a regelui râs, cu o prefață de Cornel Udrea, apărut la Editura Aletheia, Bistrița. Edițiile următoare, până în 2025, au beneficiat de editarea în fiecare an a unui catalog cu lucrările de creație literară și grafică satirică premiate. O preocupare permanentă a mea a fost și istoricul familiei, ceea ce m-a determinat să sap prin arhive și să scot la iveală documente prin care să construiesc o monografie de familie pe care am intitulat-o Ultimul Castelan, apărută în trei ediții. Prima, în 2016, la Editura Aletheia, Bistrița. A doua, în 2019, la Editura Charmides, Bistrița, iar a treia, în 2024 (cu prilejul împlinirii vîrstei de 70 de ani), la Editura Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuș. Anul 2020 a fost un an prolific pentru mine, reușind să editez al doilea volum de proză Vacanță la Pietrasanta, apărut la Editura Cronedit, Iași, cu o prefață de Valeriu Stancu. După doi ani, am avut o nouă apariție a unui volum tot de proză, intitulat Românii de lângă români, apărut la Editura Cronedit, Iași, cu o prefață de Ioan Holban, volum care, în 2023, a fost tradus și în limba sârbă, de profesorii Todor Ramianț și Ljubomir Koracevic, la Editura Tibiscus din Uzdin, Serbia. Acest volum s-a bucurat de o primire călduroasă în spațiul locuit de românii din Serbia. Fiind declarat volumul anului în Voivodina, am organizat pentru el, în aprilie 2024, trei lansări de carte la Torac, Vârșet și Uzdin în Voivodina și Slatina-Bor în Valea Timocului, cu participarea scriitorului Valeriu Stancu, din Iași, editorul în limba română al volumului și Vasile Barbu, editorul în limba sârbă a volumului, însoțit de cei doi traducători, profesorii Todor Ramianț și Ljubomir Koracevic. În anul 2022 (cu prilejul aniversării a 52 de ani de existență a Casei de Cultură a Sindicatelor Bistrița) am editat monografia Casa cu suflete, apărută la Editura Cronedit din Iași, format electronic, și Limes din Cluj-Napoca în două volume, cu o prefață de Valeriu Stancu. Această lucrare s-a bucurat de apariția unei cronici literare consistente scrise de profesorul univ. dr., istoricul și criticul literar Mircea Popa din Cluj - Napoca în revista Răsunetul cultural din decembrie 2025. În anul 2023, am reușit să tipăresc volumul de povestiri Din curgerea zilelor… apărut la Editura Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuș, prefațat de Valeriu Stancu, volum reeditat anul următor, de aceeași editură. În prezent, am în lucru monografia satului meu, intitulată Șendroaia – un sat de obârșie, care urmează să ia cât de curând calea tiparului. În aceeași fază se află și albumul monografic, bilingv româno-englez Mărul de Aur - 42, volum care cuprinde lucrările premiate de-a lungul celor 42 de ediții ale festivalului la cele două secțiuni de concurs: creație literară umoristică și grafică satirică.

            Privind la întreaga dvs. activitate, care este proiectul sau realizarea în care simțiți că se regăsește cel mai mult esența dvs. ca om al culturii?

            - Este o întrebare care mă pune în dificultate, pentru că atunci când ai un timp să te gândești la acest lucru intri într-o zonă complexă și aici nu poți da cu banul. Sincer ! Cred că se află în fiecare proiect câte o bucățică consistentă din mine ! În toate!

            Dacă ați putea transmite un singur mesaj tinerilor care vor să organizeze proiecte culturale durabile, un mesaj care sintetizează filosofia dvs. de viață, de muncă, de creație, care ar fi acesta?

            - Mesajul meu pentru tinerii care vor să organizeze proiecte culturale durabile este : în primul rând să abordeze subiecte importante din viața cotidiană. În al doilea rând, să fie serioși, consecvenți, maturi în gândire și acțiune. Cu diplomație, perseverență și sacrificiu nu dai greș!

- Vă mulțumesc !