Alexandru Dărăban: Prescriși și proscriși

În limbajul juridic și social, cuvântul prescriși trimite la ideea de timp care șterge vina, de fapte care nu mai pot fi pedepsite. Cuvântul prescriși evocă ideea de timp care se scurge peste fapte și le golește de consecințe legale. Prescrierea aduce, aparent, liniște și închidere, oferind oamenilor șansa de a merge mai departe. Prescripția este, în esență, o formă de uitare oficială, prin care societatea decide că anumite greșeli nu mai pot fi pedepsite. Legea oferă astfel oamenilor posibilitatea unui nou început, recunoscând că timpul poate atenua vina și poate închide răni vechi. Totuși, nu toate greșelile pot fi prescrise de conștiință, chiar dacă legea le lasă în urmă.
Totuși, dincolo de cadrul juridic, există o altă instanță, mult mai severă: conștiința colectivă. Există situații în care oamenii, deși prescriși în fața legii, devin proscriși în ochii societății. Eticheta nu dispare odată cu trecerea timpului, iar judecata colectivă poate fi mai aspră decât orice tribunal. Astfel, între prescripție și proscriere se întinde o prăpastie morală, în care omul este condamnat nu prin sentințe oficiale, ci prin excludere și stigmatizare. Cei considerați prescriși de lege pot deveni cu ușurință proscriși de comunitate.
Drumul de la prescriși la proscriși arată fragilitatea dreptății umane și ne amintește că adevărata iertare nu ține doar de legi, ci și de capacitatea noastră de a înțelege și de a accepta greșeala celuilalt. Chiar dacă nu mai sunt pasibili de sancțiuni oficiale, ei rămân adesea marcați de trecut, excluși, judecați și respinși. Eticheta de proscris nu este dictată de legi scrise, ci de prejudecăți, teamă și lipsa de iertare.
Această transformare de la prescriși la proscriși evidențiază tensiunea dintre dreptate și morală. Legea are limitele ei, fiind nevoită să opereze cu reguli clare și termene fixe, în timp ce moralitatea este fluidă și subiectivă. O societate care nu știe să accepte reintegrarea celor greșiți riscă să transforme iertarea într-un concept gol și să perpetueze excluderea.
În final, traseul dintre prescriși și proscriși ne obligă să reflectăm asupra responsabilității noastre colective. Adevărata justiție nu se oprește la litera legii, ci continuă prin empatie, înțelegere și capacitatea de a oferi o a doua șansă.

Alexandru Dărăban