Alexandru Husar,eseist şi filosof, a trecut în nefiinţă

Alexandru Husar, unul dintre cei mai importanţi filosofi al culturii româneşti şi europene, autor a numeroase cărţi, cercetări şi sinteze legate de istoria civilizaţiei, eseist filosofic şi moralist, a trecut în nefiinţă, duminică, 17 mai 2009.

„Venit pe lume”, aşa cum o arată el însuşi în Ţara cătanelor negre, în acea parte a ţării cu predilecţie numită „ţara lui Coşbuc şi Rebreanu”, la sfârşitul primului război mondial (26 aprilie 1920), nu a ignorat niciodată importanţa locurilor natale - Ilva Mare - în formarea lui ca intelectual, ca scriitor. Numită şi „ţara cătanelor negre”, datorită celui de al doilea regiment românesc de graniţă, înfiinţat sub dominaţia monarhiei habsburgice de Maria Terezia, cu sediul la Năsăud, această vatră a culturii i-a creat conştiinţa unei înalte tradiţii, un rar sentiment al culturii şi preţuirii valorilor, „influenţându-i optica în care înţelegea literatura şi cultiva fenomenul literar”.

Una dintre amintirile cele mai frumoase ale filosofului era legată tot de această zonă, „o pădure întâlnită într-un ceas de primăvară, o poiană vecină cu cerul senin al zilei, la înălţime”, pe vremea când umbla singur pe dealuri, în Valea Mare, un cătun izolat al comunei Sanţ. Mai mult ca orice, însă, îi revenea în minte o cetate clădită de el, într-o vale, nu departe de şcoala primară: „Mergeam din când în când să-mi văd cetatea, de care nu ştia nimeni; dar, într-o zi, după o scurtă vreme de ploi, nu mai aflam nici locul unde-o clădisem. Nu mai rămăsese nimic din cetatea mea. A fost prima mea decepţie în viaţă, care a dat acestei cetăţi un sens moral. Scriind mai târziu (când lucram la catedra de Istorie medie a României, la Universitatea din Cluj) cartea despre cetăţi medievale cu titlul „Dincolo de ruine”, mă urmărea prin tâlcul ei grav amintirea cetăţii din Valea Mare, căreia îi dăruiam parcă o nouă viaţă cu fiecare cetate prezentată în carte cu istoria ei studiată atent şi vizitată de mine la faţa locului… Cum mi-aminteam de atâtea ori cu mâhnire, oricum cu adâncă emoţie, cetatea cărată de ploi la Valea Mare, cumpănind soarta mea, mă vedeam ani în şir un ctitor de cetăţi, un suveran al ruinelor seculare ale ţării”.

A cultivat poezia şi proza ca elev de liceu, publicând în revistele Solia şi Vatra, ce apăreau la Năsăud, iar ca student a semnat articole de teorie şi critică literară în revistele Universul literar, Curentul literar, Meşterul Manole alături de Ion Şiugariu şi Ovid Caledoniu, Vintilă Horia, Coriolan Gheţie şi alţii, deschizându-i-se astfel calea în literatură şi în cultura românească. A predat un sfert de veac estetica la Facultatea de Filologie (un timp şi la Facultatea de Filosofie) a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, unde, atras de mişcarea literară de aici, s-a stabilit definitiv. De altfel, aşa cum a afirmat-o el însuşi, iubea Iaşul cum, în afară de Năsăud, nu iubea nici un alt oraş al ţării: „de când, ca elev, prin intermediul lui Eminescu şi Sadoveanu, preţuiam gloria lui, vedeam în Iaşi un pilastru, un pilon al culturii naţionale, coloana vertebrală a istoriei noastre”.

„Scriu pentru oameni, câţi sunt şi vor mai fi. Scriu, fiindcă - de multă vreme consider - aş avea ceva de spus şi ar fi, în ochii mei, păcat să nu spun. Scriu pentru oamenii (câţi sunt şi vor mai fi) care citesc cu ochi buni cele scrise de mine şi care cred că scriu cinstit ceea ce scriu”, spunea cândva Alexandru Husar, iar, prin cărţile lui (Ideea europeană, Vremea de apoi,Gânduri răzleţe, Dincolo de ruine, Ars longa, Întoarcerea la literatură, Irenikon, Poeme de odinioară, Anti-Gog, - una dintre cărţile lui cele mai importante, o replică la cartea Gog a lui Giovanni Papini, şi multe altele, nu s-a dezis de la aceste cuvinte.

Alexandru Husar afirma cândva că fericirea lui ar fi fost dacă autorul lui Gog ar fi trăit pentru a-i putea trimite cartea şi chiar să-i fie tradusă în italiană. Acum, el însuşi îi va citi, acolo sus, din cartea care i-a luat peste 40 de ani pentru a-i da un răspuns lui Papini din perspectiva unui om care credea în valoare şi care voia o reabilitare a ei, în această epocă în care se simte tot mai mult necesitatea unor repere culturale.

Trupul marelui eseist va fi depus la Biserica „Sf. Spiridon” din Iaşi, urmând a fi înmormântat, miercuri, în cimitirul Mănăstirii Galata.

Aurel SCRIDON

redactor CCD Bistriţa-Năsăud