CENTENAR - ALEXANDRU HUSAR

Cu statornică prețuire, devotament și gratitudine, cinstesc memoria fostului meu profesor de la Liceul Grăniceresc, ALEXANDRU HUSAR, la zece decenii de la naștere, pentru înțelepciunea, grija și tenacitatea cu care veghea la securitatea noastră, a elevilor năsăudeni, pentru evoluția destinelor spre progres social, prosperitate și bunătate.
Născut la data de 26 aprilie 1920 în localitatea Ilva Mare, într-o familie de ceferiști, a urmat școala primară în satele someșene Valea Mare din comuna Șanț și Anieș din comuna Maieru, în clase simultane, unde se punea accent deosebit pe activitatea independentă, pe studiul individual, metodă specifică predării la clase simultane. S-a remarcat la învățătură, fiind apreciat de dascăli, ca dovadă a fost orientat spre Liceul Grăniceresc „George Coșbuc”, unde studiau toți elevii cu dragoste de carte, de pe Valea Someșului.
S-a dovedit a fi un școlar cu înclinații spre literatură, începând să scrie încă din anii adolescenței, debutând în revista RăbojNăsăudean, cu poezii, proză, eseu. Bunul său prieten, coleg de liceu, colaborator și mai târziu coleg de catedră la Universitatea ieșeană, prof. univ. dr. docent Gavril Istrate, a spus: „…era un copil frumos, deosebit de cuminte. Fața lui era luminată de un zâmbet cald care cucerea pe toți cei care intrau în contact cu el.” În primii ani de școală s-a remarcat scriind o „capodoperă” alcătuită doar dintr-un distih:
„Școala este edifici/Unde merg copiii mici” pe care, spune vărăreanul moldovenizat am popularizat-o și am făcut să fie cunoscută pe toată Valea Someșului.
În anul 1939, fiul ceferistului apare pe tabloul de absolvire, expus într-o vitrină din centrul orașului, pe unde seară de seară absolvenții se plimbau dorind să afle ce spun trecătorii care poposesc în fața tabloului lor de absolvire.
Reușește cu notă mare la Facultatea de Litere și Filozofie din București și obține licența în filozofie, în specialitatea estetică și critică literară. Urmează și Seminarul Pedagogic Universitar din București. În toamna anului 1945 vine la Năsăud, însoțit de doi colegi de facultate, aromâni la origine, Teodor Mihadaș și Ion Cutova pe care-i sprijină să ocupe posturi de profesori în liceul năsăudean. Fiind remarcat ca un iscusit cercetător a fost promovat ca director al arhivelor statului, a bibliotecii și muzeului local, având o mare contribuție la înființarea Bibliotecii Documentare din Năsăud, devenind unitate a Filialei din Cluj a Academiei Române. De la Arhivele Statului, este cooptat ca asistent la catedra profresorului universitar David Prodan de la Facultatea de Istorie din Cluj.
La chemarea decanului Facultății de Filologie, someșanul Gavril Istrate, se transferă în anul 1959, în calitate de lector și apoi conferențiar al Facultății de Filologie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași. Iată doi ardeleni, care s-au sprijinit reciproc urcând prin muncă asiduă pe podiumul științei și literaturii din Ținutul Moldovei, făcând o mare cinste pământului din care au răsărit. Urmează o strălucită carieră universitară în țară, afirmându-se și peste hotare în calitate de profesor asociat la Universitatea „San Marcos” din Lima (Peru). Doctor în filozofie din anul 1972 cu teza „Metapoetica”, ocupând în același an și funcția de președinte al Comitetului de Cultură și Artă al județului Iași.
A fost apreciat și iubit de studenți. De la cursurile lui nu lipsea nimeni, dovadă că a avut în facultate profesori de excepție printre care Tudor Vianu și Mihai Ralea preluând de la ei metodica și tactica expunerii. Studenții au remarcat faptul că profesorul lor Alexandru Husar, a fost adus de la Cluj la Iași de decanul lor Gavril Istrate. Unii dintre studenți i-au adus mulțumiri spunând: „Dacă dumneavoastră n-ați fi făcut nimic înafară de faptul că l-ați adus pe domnul Husar la Iași, încă ați merita toate mulțumirile noastre.”
Din aprecierile studenților am mai reținut: „un profesor încărcat de entuziasm și apetență pentru frumos, cu luciditate în gândire și perpetuă năzuință spre rigoare, o linie de forță a pământului transilvan, un ecou al liceului năsăudean prin care anterior trecuse Coșbuc, studentul de ieri ce l-a impresionat pe Tudor Vianu și pe studenții ieșeni cărora le-a împărtășit idei și atitudini.”
Pretutindeni, universitarul ieșean a militat consecvent, hotărât pentru un umanism activ, cunoscut în toate mediile ca un om de o sinceritate cuceritoare, cu o căldură atașantă emanând dintr-o trăire intensă a convingerilor, iar prelegerile lui au constituit prilejuri de încântare, privind spre alții, se observă necontenit pe sine.
S-a remarcat ca un colaborator consecvent la diferite publicații ca de exemplu: „Curentul literar”, „Convorbiri literare”, „Tribuna”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Iașul Literar”, „Viața Românească”, „Secolul 20”, „România Literară”, „Contemporanul”, „Manuscriptum”, „Cronica”, „Revista de Istorie și Teorie Literară” și multe altele.
A debutat cu „Note de călătorie” în Anuarul Liceului George Coșbu din Năsăud 1935-1936. De la un comentariu critic despre Ion Creangă, scris la 20 de ani, în anul 1940, trece nestingherit la poezie, se apropie strategic de Goethe, impresionându-l modelul Blaga, ca tânăr asistent la Cluj între anii 1951-1959, iar ca filozof al artei glosează bunăoară, despre secesionism.
Permanent pe masa mea de lucru am cartea sa „Întoarcerea la literatură”, ce conține opinii, analize, note de lectură și evocări antrenante. În 1970 apare culegerea de studii, articole și eseuri „Printre clasici” – o suită de comentarii și studii. Are și scrieri sentimentale și romantice. Cea mai reprezentativă operă a sa e „Anti-Gog”, un credo antologic, o autobiografie travestită cu remarcabile virtuți narative, ce se încadrează printre cele 15 volume apărute sub semnătura sa „Ars-Longa”, „Izvoarele artei”, „Pro Eminescu”, „Metapoetica”, scrieri memorialistice „Periplu prin memorie și „Cetăți pe Nistru”, iar ca istoric îl reprezintă lucrarea „Lecțiile istoriei”. Ca poet a publicat volumele de versuri „Poeme de odinioară” și „Irenikon”. Este membru în Uniunea Scriitorilor Români. A obținut Premiul „Bogdan Petriceicu Hașdeu” al Academiei Române, ca drept recunoștință pentru opera sa de o mare diversitate tematică și ideatică ce s-a impus și a rămas un remarcabil reper al spiritualității noastre românești.
„Alexandru Husar, spune regretatul Gavril Istrate, a fost unul dintre cei mai străluciți profesori pe care i-a avut Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași în ultimii 60 de ani. Numele lui se alătură celui al lui Simion Bărnuțiu, Augustin Treboniu Laurian, al lui Eftimie Murgu, până la Titu Maiorescu și la alți ardeleni care au contribuit la ridicarea Moldovei pe plan cultural și au făcut din Iașul nostru un adevărat centru al culturii românești. Nu va pieri întreg. Numele lui se va înscrie printre adevărații ctitori ai redeșteptării României. Generațiile viitoare îl vor cinsti pentru toate realizările lui.” Pe o carte ce i-a oferit-o a scris: Distinsului coleg și prieten, prof. univ. dr. Al. Husar – „În amintirea anilor noștri petrecuți împreună, mândru că sunt contemporan cu el și mi-e prieten, prețuire și dragoste grănițerească” – Gavril Istrate.
„Domnului prof. Gavril Istrate, mândria Țării Năsăudului și a Țării de Sus, în amintirea anilor de la noi, la Moldova și a celor de acolo... cu o prietenie care se naște din iubire și cu o iubire care provine din stimă, omagiu cordial” - Al. Husar.
Iată schimburi de idei între cei doi năsăudeni moldovenizați ce configurează destine realizate, reflectă o viață și ratifică un crez.