Alte Convorbiri… cu Nicolae Steinhardt

S-ar zice că trăim astăzi, în lumea literară, sub întreitul semn al însingurării, al fricii şi găştilor sordide. Scriitorii ar trebui să-şi dea seama – lucru mai mult decât elementar – că pentru ei mai ales solidaritatea şi frăţia sunt condiţia existenţei şi libertăţii lor.
(Nicolae Steinhardt – Între lumi.Convorbiri cu Nicolae Băciuţ, ediţia a IV-a, Editura Nico, 2009, p.37)

Când le scria celor cărora le respecta valoarea literară, Nicolae Steinhardt îşi semna textul epistolar „cu sinceră afecţiune şi alese simţăminte”. În tonurile aceste de captatio benevolentiae sunt scrise paginile volumului Nicolae Steinhardt – Cu timp şi fără de timp, apărut la Editura „Nico” din Târgu-Mureş, în coordonarea scriitorului Nicolae Băciuţ, în opinia noastră un fel de convorbiri ( dacă nu chiar epistole!) cu Nicolae Steinhardt.
Publică, în volum, nume noi în exegeza steinhardtiană ( Cezar Boghici, Sorina Mirela Hanceariuc, Monica Began,Lăcrămioara Solomon, Aurora Iuga, Loredana Tuchilă, Anda Laura Silea, Ana-Maria Radoveanu, Cătălina Gheorghe, Geo Constantinescu), cu precădere profesori de limba şi literatura română din învăţământul liceal, cei în măsură să-i deschidă cititorului tânăr apetitul pentru profunzimile scrisului Monahului de la Rohia. Comentariile suple, ale mai tinerilor exegeţi, coexistă cu lecturile critice ale unor nume consacrate, citându-i, aici, pe Cristian Stamatoiu, Mircea Moţ, Nicolae Munteanu sau Daniel Mureşan. Şi unii şi alţii vin să răspundă la întrebarea: Cum să-l citim astăzi pe Nicolae Steinhardt?
Cele mai multe lecturi critice privesc ideatica şi stilistica Jurnalului fericirii, intimitatea acestei opere capitale a literaturii noastre: Jurnalul ca mărturisire, Jurnalul fericirii sau despre confesiunea esenţială, Nicolae Steinhardt şi drumul spinos către fericire, Corespondenţe antagonice din aureola Jurnalului fericirii.
Volumul cuprinde şi incursiunile teologului Stelian Gomboş în gândirea creştină a Părintelui Nicolae Steinhardt, de asemenea „amintiri cu Nicolae Steinhardt”, în elevate şi emoţionante transcrieri de jurnal. Excelează, la acest capitol, Ecaterina Ţarălungă, Dumitru Velea, Cornel Cotuţiu, Marcel Lupşe, Alexa Gavril Bâle, Veronica Pavel Lerner.
Textele au fost mai întâi publicate, în serial, în revista Vatra veche, fiecare constituindu-se - îmi părea mie – într-o convorbire cu Nicolae Steinhardt, cu savoarea spirituală în care s-au născut convorbirile scriitorului Nicolae Băciuţ cu Nicolae Steinhardt. Cititorul îl intervievează pe Cel care şi-a lămurit Sinele şi i se mărturiseşte, actul lecturii atribuindu-şi inefabilul spovedaniei. Desigur, Monahul de la Rohia continuă să fascineze, să facă din litera scrierilor sale argument al „isprăvilor de caracter”, al ţinutei de „etică artistică şi umană”, de responsabilitate, demnitate, suferinţă şi sfinţenie. Dacă dialogurile lui Nicolae Băciuţ, cele cuprinse în volumul Între lumi, sunt „gestul unui tânăr scriitor care l-a iubit şi preţuit pe Nicolae Steinhardt, pe cel care a trăit voluptatea vieţii prin voluptatea lecturii, voluptatea trăirii prin voluptatea credinţei” (Op.cit.,p7), paginile din Nicolae Steinhardt – Cu timp şi fără de timp sunt, la fel, exerciţiile de iubire şi preţuire, de temeinicie, ale celor care, solidari (vezi moto-ul consemnărilor noastre), au ştiut să intre in ingeniozitatea proiectului literar propus de Vatra veche la Centenarul naşterii Monahului de la Rohia. Lor, acum, Nicolae Steinhardt le-ar scrie ceea ce-i scria lui Băciuţ în 26 mai 1987 ( vezi Scrisoare către un tânăr poet) : „Nu fi grăbit! Şi din întrebările d-tale deduc: eşti acasă în domeniul gândirii şi artei. Nu te lăsa prins în capcană de modă, zor, mediu, exemple, clişee (voluntare ori involuntare), fii mereu în stare de alertă, treaz, de veghe!...”
Lângă Nicolae Steinhardt, spun cei care i-au stat aproape, erai fericit. Cei care-i citesc opera, cei care continuă convorbirile cu Nicolae Steinhardt, sugerează volumul Cu timp şi fără timp, sunt fericiţi; făcându-i Monahului postumitatea cuviincioasă, primind dinspre spiritul operei gratitudine. Spunea Nicolae Steinhardt: „... ba s-au mai şi găsit câţiva care să scrie despre mine! Aşa fiind, nu le pot purta alte simţăminte decât uimirea şi gratitudinea.”

Valentin Marica