Amintirea… amintirilor

Am o mare şi neştirbită admiraţie faţă de anii copilăriei, când tata mă vrea în carul tras de boi şi parcurgeam drumul Luşca – Vărarea – Valea Frână.

Aici stătea 3-4 zile, dădeam în strungă, ajutam la mulsul oilor, iar tata făcea brânza.

Ne întorceam pe acelaşi drum, de data aceasta cu carul încărcat cu saci plini cu caş de oaie, cu urdă, bărbânţi pline cu zară şi jântuit.

Eu stăteam în car şi priveam în jur. Mi se părea satul nesfârşit. Admiram sătenii care se dovedeau harnici şi încărcaţi de omenie. Pe marginea drumului erau pomi fructiferi şi tata din când în când îmi arunca în car câte un fruct spre a-mi potoli setea. Simţea o adâncă prietenie între noi, luşcanii şi locuitorii satului ce-l traversam. Opream la câte o fântână cu acces şi din stradă unde beam apă şi noi şi animalele, care aveau de parcurs un drum destul de anevoios.

Aici, pe Valea Frână, luşcanii posedau o suprafaţă de păşune de 106 ha, unde vară de vară păşteau în jur de 400-500 de oi şi capre, provenite dintr-un sătuc cu doar 200 de fumuri.

În vacanţa de vară petreceam aici zile de neuitat, care mi-au rămas în memorie ca amintiri pline de umor şi veselie, dar şi satisfacţia că eram folositor părinţilor în anii copilăriei, anii cei mai veseli şi nevinovaţi.

O oază de lumină ne dăruia tovărăşia cu badea DAVID, bătrânul liniştit, retras în lumea lui, în casa de la marginea păşunii, ce stătea pe un scăunel de scândură la umbra unui nuc. El supraveghea zona, ştia tot ce se întâmplă pe aceste locuri. Noi eram mai încrezători că aici, pe un teritoriu străin, era cineva care ne apăra de furiile nesăbuite ale vrăjmaşilor. În preajma sa, dar mai ales a poveştilor sale, am trăit şi noi, copiii luşcanilor, momente de aleasă şi unică fericire în vacanţa mare.

Fiecare ne-am dori să ne întoarcem în raiul vârstei de aur, mai ales cu puterea minţii de acum.

Am avut plăcerea ca după câteva decenii să fac o excursie pe aceste locuri, în acest amfiteatru natural, vara copilăriei mele şi totodată a părinţilor meu, dovadă că noi am domnit aici.

După câţiva paşi ne apare în cale şi vânătorul ARTENE MARTI, care ne-a redat fel de fel de întâmplări vânătoreşti care de care mai hazlii, pe care la fel le voi consemna în alt număr.

În aceste situaţii oamenii se adună, se împrietenesc. Ne-am adunat toţi la un loc, am golit rucsacurile şi am întins o masă câmpenească de nedescris.

Am ascultat şi notat părerile oamenilor în folosul satului. S-au angajat benevol că vor înălţa o troiţă pe Vârful Grădiniţei, de câţiva metri înălţime, din metal, vopsită în alb-argintiu, dotată cu un panou solar spre a lumina şi noaptea, ce va fi admirată la mare distanţă. Pe loc au şi făcut schiţă şi şi-au stabilit sarcinile. De asemenea, au adus în discuţie refacerea bazinelor cu apă sărată de pe Valea Carelor, construite cândva de saşi. Acestea ar fi în folosul oamenilor şi ar dezvolta zona turistică, aşa cum fac în prezent beclenarii la Figa.

Să ascultăm părerile oamenilor şi să ne străduim să le dăm curs şi, totodată, să ne bucurăm când semenii noştri au opinii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5