Ion Petrovai – poetul ,, descălecătorilor de ţară’’

Coborâtor din spaţiul mirific al Maramureşului, Ion Petrovai este un poet care impresionează prin aspectul pitoresc al liricii sale. Volumul de versuri,, Balade cosmice’’este un cântec necântat, care îşi urmează linia tradiţională a satului maramureşean.Poezia lui este ,,o vibrantă decantare de esenţe existenţiale’’.El nu forţeazănoutatea estetică, scriind atât în stil clasic, dar şi modern. Lumea lui interioară este o oază de nelinişte în care setea de cuprindere nu are margini.Înzestrat cu o mare sensibilitate, sincer şi direct prin vorbă şi aspiraţii, el îşi exprimă propria concepţie poetică în ,, Căi aeriene’’pe care a distilat-o şi a lăsat-o să fiarbă:,, Născute în zodii bune / Cuvintele/ Poartă pe umeri lumini / Ridică cetăţi / Ce stau de strajă / Vremii / Pe drumul dintre cer şi pământ’’
Prima parte a volumului său de poezii poartă titlul,, Balade cosmice’’, sugerat de poezia cu acelaşi nume, care este de fapt viziunea sa despre Maramureşul istoric, căruia îi acordă acest statut de baladă : ,,Plânge-n hohot cerul/ de bucurie/ că i-au venit acasă/ fiii rătăcitori/ în Carul Mare/ tras agale/ de zorii zilei aburinde./În lectice purtate de stele/ slugile nopţii/ împart/ clipe/ mai dulci decât somnul’’.
În centrul atenţiei sale este satul cu toate elementele care îl definesc şi îl asigură că aici s-a născut,, veşnicia’’. Ele încadrează acest spaţiu şi devin simboluri tradiţionale :fântâna(,, Fiii mei, o să vă las fântâna / Moştenire sfântă lăsată din strămoşi/A cărei apă vie înnoieşte lumina’’), ulciorul, (,,Cuminţenia pământului/ S-a adunat / În ulcioare de lut/ Unde mai curg/ Stele ascunse-n izvoare ), blidele şi ştergarul, elemente asupra cărora va reveni în poeme de-o rară frumuseţe, în partea a doua a acestui volum numit,,Ţara descălecătorilor’’ (,, Atunci când dorul de ai mei/ mă poartă pe-acasă/ Stau şi mă întreb/ De câte ori am întâlnit/ Ştergaru-n care zi de zi/ Îmi îngrop obrazul’’, icoana (Casa noastră/Nu îmbătrâneşte/ De când la loc de cinste/ Stă icoana-n care/ Alături de Iisus/ Stă tata...), etc. Acestea, precum şi altele, poartă însemnul stabilităţii româneşti şi al cumpătării istorice a poporului nostru.
Poezia lui Ion Petrovai seamănă cu creatorul ei .El promovează o lirică ce vibrează în lumină, contemplă frumuseţea, impresionează printr-o puternica energie, căutând acces la esenţe. Majoritatea poemelorau o încărcătură emoţională, conţin acel mister al unui suflet senin. Câteva motive poetice îmbrăţişează stilistica acestor creaţii : lumina, stelele, luceferii, curcubeul, iar din punct de vedere cromatic predomină albul, semn al purităţii :,, E alb/ Poate prea mult alb/ Şi mă dor cumplit/ Muritoarele alburi’’ (Alb ). Poezia ,,Extaz’’ este cea mai concentrată formulă artistică a gândirii şi simţirii sale :,, În mine fierb/ Ochii adânci/Violenţi/ Ai pământului’’
Folosind cu multă măiestrie rima şi ritmul folcloric, poetul îşi imaginează că va ajunge pe căi astrale la Dumnezeu :,, Să-mi cumpăr un car de stele/ Să le-ncarc ca pe nuiele/ Luna s-o pun peste ele/ S-o dau în dar mândrei mele’’ (Iluminări ). Ion Petrovai excelează cu metafora, figura de stil care dă culoare şi fior emoţional poeziei sale : ,,lumină înflorită’’, ,,snop de vise’’, fântână de lumină’’, ,,pântecele văzduhului, ,, întunericul ud’’, umbre sfârtecate’’,, cămaşa ţării’’, ,, lacrimi de foc’’, ,,clipe albe’’ş.a.
Partea a doua a acestui volum de poezii,, Ţara descălecătorilor’’ poartă pecetea originalităţii creaţiei lui Ion Petrovai.Aici liricul se împleteşte armonios cu epicul, atât în vers tradiţional , cât şi liber, prin intermediul căruia, poetul se întoarce la rădăcini, îi este dor de anii copilăriei, iar Maramureşul devine Ţara basmelor. Sunt readuse în memorie chipurile ,,descălecătorilor’’şi reconstruite imaginile specifice ale satului : mama, tata, biserica, cimitirul, porţile maramureşene, monumentele eroilor : ,,Arc de triumf/ Pe sub case/ În văzul lumii/ Au trecut/ Şi mai trec încă/ Biruitorii’’
Se găsesc în acest volum şi câteva poeme cu tentă patriotică prin care autorul îşi exprimă sentimentul de dragoste faţă de ţară, lucru rar întâlnit la poeţii tineri ai zilelor noastre : Din lacrimi de voievozi/ Au crescut stejarii/ Ce-i port pe umeri/ Ca pe adânci lumini ; Niciodată ei/ Nu ne pot părea/ Plopi trişti/ Ori sălcii ce se închină/ Din mult prea mărunte pricini’(Statornicie )
Ion Petrovai este un poet cu reale disponibilităţi în lirica contemporană , confirmând prin acest volum capacitatea sa creatoare şi o nobilă pasiune pentru literatură, ceea ce îl determină să ni se adreseze atât de familiar :,, În satul dintre munţi, din ţara lui Bogdan/ Să mă cătaţi prieteni de vă trebuiesc/Că eu, mereu acasă, în orice zi din an/V-aştept să veniţi c-un dar cărturăresc’’