Amintiri despre educaţie I.

Când vorbim de Şcoală de Învăţământ, avem în vedere două procese inseparabile – educaţie şi instrucţie – în sensul că, lipsind una din componente, cealaltă nu o poate suplini şi activitatea este compromisă. De precizat este faptul că, dintre aceste componente, educaţia este prioritară, pentru că, educaţia înglobează valorile culturale ale omenirii, adică ea “face om din om”. Educaţia este de interes social, pe când instrucţia are mai mult rol şi interes individual. Pentru societate, începând cu familia chiar, este mai important un om bine educat, harnic, manierat, patriot, de cât unul “tobă de carte”, dar leneş, trădător, hoţ, criminal.

Ambele procese în discuţie (educaţia şi instrucţia) se inoculează individului, toată viaţa, cu forme diferite în etape de dezvoltare ontogenetică specifice, motiv pentru care vorbim de Educaţia în familie („cei şapte ani de acasă”), Educaţia în şcoală şi Educaţia în societate sau, mai pe scurt, educaţia continuă. Aceste trei componente sunt şi ele inseparabile la modul ideal. Este o relaţie perfectă între desfăşurarea educaţiei la aceste trei nivele şi calitatea societăţii într-o etapă dată de dezvoltare. ( Se vorbeşte despre popoare, ţări, civilizate şi despre ţări mai înapoiate). De aici rezultă marea responsabilitate a celor ce trebuie să facă legi şi eforturi în domeniul educaţiei, la fiecare nivel educaţional, deoarece educaţia făcută la fiecare nivel, este în final un bumerang: ce dai, vei primi; ce transmiţi, ţi se va întoarce. Apelând la etnografie (izvor nesecat de inspiraţie pentru toate situaţiile), putem conchide: „cum îl creşti aşa îl ai” (şi tu familie, şi tu societate, şi tu omenire). De acest bumerang nimeni nu poate scăpa. Lipsa educaţiei nu se poate înlocui nici cu „mascaţi”, închisori, şi alte măsuri represive. Cine evită să aibă grijă de acest proces care face din ignorant om, este un sabotor al individului lăsat în afara educaţiei, a familiei acestuia, a statului , a societăţii, a omenirii.

Încă o precizare: educaţia este un proces continuu şi care nu suportă întreruperi, în ideea că se vor face recuperări. Nu. O întrerupere de câţiva ani din etapa respectivă (din educaţia în familie, şcoală sau societate), se va simţi cel puţin o generaţie.

Să trecem la concret privind „bumerangul” educaţiei în realitatea ţării noastre, de după ultima Revoluţie ( ar fi dureros să fie ultima…)

Educaţia în familie, în condiţiile în care părinţii copiilor sunt plecaţi peste hotare la muncă, sunt dezmembraţi, sunt prea săraci, s-au căsătorit la vârsta la care trebuia să ocupe un loc într-o bancă în şcoală, nu urmăresc atent şi continuu copiii, nu îi dirijează şi ajută concret, educaţia la acest nivel se face defectuos sau este compromisă. Tragedia mare este că asemenea familii sunt mult prea numeroase, deci ele nu se pot dilua în ceva mai bun, ci ele diluează şi ce este bun.

Educaţia în şcoală Are aproape rolul hotărâtor. Însă, în condiţiile în care cei care trebuie să facă educaţia în şcoli, sunt nemulţumiţi, ignoraţi, nu li se atribuie respectul şi grija cuvenită, randamentul lor în acest proces este scăzut. Când ora de dirigenţie, cu tema „Dragostea de patrie”, nu se face deoarece dirigintele este la un miting de protest, elevii clasei respective oricum vor învăţa ceva, dar ce învaţă nu le va folosi nici lor, la un moment dat, nici familiei şi nici societăţii. Dacă mai adăugăm condiţiile materiale „precare” din majoritatea şcolilor, numărul absenţilor şi abandonul şcolar, iar peste toate, lipsa îndrumării şi controlului începând cu cei de la vârf, înţelegem bumerangul care ne loveşte zi de zi şi, mai dureros, amploarea acestuia pe zi ce trece: elevi-hoţi; elevi-criminali; elevi-leneşi; elevi-bădărani; elevi-huligani etc.( vezi Protv, alte programe Tv, presa).

Educaţia în societate. Nu putem spune că nu se face, însă se face mai puţin şi de multe ori, tocmai cum nu ar trebui. Practic, astăzi controlul asupra societăţii este aproape inexistent, dacă avem în vedere grija conducerii statului faţă de educaţi, cu toate formele ei bune. Respectarea legilor de către toţi membrii societăţii, Grija faţă de toţi oamenii, drepturi egale, lipsa discriminării etc sunt mai mult dorinţe de cât realităţi. Acestea nu se pot constitui în „educaţia în societate”, deci această componentă educaţională aproape lipseşte. Rezultatele? Vezi mass-media şi simte pe piele proprie!

Ce e de făcut? Cădem în pesimism şi disperare? Exclus! Optimismul genetic al românilor trebuie reactivat. Principalul stimul în acest caz, îl constituie în primul rând şcoala, cadrele didactice.

(Va urma) R. Berceni