Andrei Marga: Chinurile mediocrității

Alegerile din 6 decembrie 2020, așa cum arată ele a doua zi, confirmă evaluările pe care le-am făcut și mă îndeamnă la a gândi pașii imediați.

Rezultatele generale sunt acum cunoscute. A fost cea mai mică participare a cetățenilor României la vot, din 1989 încoace. Este cea mai redusă participare la un scrutin în Uniunea Europeană. A câștigat primul loc partidul cel mai lovit – adevărata obsesie a „președintelui”, „guvernului” său și a suportului securist al acestora.  După destule indicii, a început numărătoarea inversă a regimului – un regim de fapt de uzurpare de funcții și de subminare a democrației, lipsit de personalități reale și de idei și susținut de profitori care afișează puritate, dar vând sau cumpără tot ce apucă.

Cum se explică toate acestea?

Prima constatare, incomodă desigur, dar care trebuie făcută lucid, este că suntem la a patra fraudare de scrutin în România ultimilor doi ani. Altfel spus, toate scrutinurile din 2019-2020,  de sub bagheta „președintelui” României actuale,  au fost compromise din nepricepere, incultură și securism. O confirmă documentele.

În alegerile europarlamentare din 2019 nu s-a dezbătut ceva, dar s-a diabolizat, încât reprezentarea României la Uniunea Europeană s-a umplut de impostori și trompeți. Dacă ar fi examinați, s-ar putea vedea că aceștia nu au habar de ceea ce frământă uniunea. Nu a fost în 2019  nici referendum la propriu. „Președintele” a recurs la referendum pentru a justifica abuzuri, dar nici măcar întrebarea referendumului nu a fost în stare să o lămurească. Nu au fost în 2019  alegeri prezidențiale curate. Nici nu pot fi asemenea alegeri când se elimină din timp contracandidați cu „justiția” aservită și noua Securitate și, cum observa și presa internațională, „diletantul” a fugit de dezbatere ca de foc. „Alegerile locale” din 2020 au fost cu mișcarea flotanților, cu plimbatul sacilor de voturi, cu numărări după ochi și alte matrapazlâcuri. Bineînțeles, nici astăzi elucidate!

Alegerile parlamentare din 2020  au permis rezultate pe fondul unei fraudări devenită naturală sub regimul prostocratic al României actuale. Doar că fraudarea nu a mai reușit în proporțiile anterioare, în fața unui electorat care a fost înșelat pe față, dar care a început să-și dea seama de ceea ce se întâmplă.

În fapt, odată cu trecerea anilor, s-au înmulțit acțiunile anticonstituționale ale  unui „președinte” ignorant,  rudimentar și samavolnic – de la apelul la „mișcarea” străzii ca sursă de drept și înlocuitor al justiției, trecând prin subminarea, cu servicii secrete și „justiția” sa, a majorității trimise de cetățeni în Parlament, la campania primitivă pentru un „guvern” de uz personal, evident incapabil. Lipsit vizibil de civism, „președintele” a forțat alegeri într-o Românie pe care a dus-o, din nepricepere și obtuzitate, la infectarea cu covid-19 mai mult decât orice țară europeană. Le-a forțat într-o încercare de a păcăli electoratul și de a masca  consolidarea „guvernului meu”. Tot mai mulți cetățeni și-au dat seama că direcția „președintelui” – de desăvârșire a celui mai securist stat de după 1989 – este funestă. Până și adepți ai „partidului său de suflet” încep să recunoască faptul că nu poate fi liberală o mișcare ce amintește de Mussolini, a unei „democrații cu conducător” – de fapt, o oaste de strânsură, priponită de ofițeri care adună grade precum cartofi la piață. Cetățenii nu au mai suportat nici minciuna cu 66%, când, de fapt, „președintele” a smuls chinuit în 2019 o treime din voturile electoratului, în condițiile abuzurilor de tot felul. Nu a mai dat rezultatele de odinioară nici ieftina  manipulare a diasporei.

Se poate ușor observa că, în nicio altă țară din Europa, campaniile pentru scrutinuri nu i-au ignorat pe cetățeni precum campaniile din România anilor 2019-2020. Niciodată nu s-a discutat mai puțin viitorul comunității. Niciodată „candidatul” nu s-a opus atât de îndârjit dezbaterii. Niciun președinte de azi nu a recurs la mijloacele ilegale și insalubre ale „președintelui” României actuale. Nu este de mirare că au mers la vot mult sub jumătate dintre cetățeni, într-o țară care are nevoie de democratizare ca de aer!

Iar dovada cea mai bună a eșecului scrutinurilor din 2019-20  este că din acestea nu a ieșit vreo schimbare în bine. Cum am mai spus, până și copiilor li s-au luat din alocații. Cetățenilor li s-au redus salariile și pensiile prevăzute de lege. S-au instituit „stare de urgență” („de demență”, cum au zis mulți!) și orice alte „stări” aberante, pentru a nu fi dat jos „guvernul meu”. Producătorii agricoli au fost izgoniți din piețe. Drepturile fundamentale au început să fie socotite daruri „guvernamentale”. S-au extins, în schimb, parvenitismul, fraudele și minciuna pe față, de la „președinte” până jos.

Sunt două rezultate pozitive majore ale alegerilor din 6 decembrie 2020.

Primul este acela că cetățenii au ghicit intenția celor care le-au organizat, de a-i păcăli să-și dea votul pentru slăbirea pluralismului. Cetățenii au sesizat, spre lauda lor, pericolul. Cea mai slabă participare la vot după 1989 spune mult despre starea în care a fost adusă România.

Preocuparea vizibilă a „președintelui” de a lovi în pluralism a eșuat. „Președinția africană” din România actuală i-a făcut pe mulți să voteze opoziția, cu totul normal pentru ființe raționale, chiar și după ce “președintele” i-a stabilit acesteia conducerea, arestându-i pe unii și favorizându-i pe alții.

Al doilea rezultat este acela că democrația s-a reconfirmat. Ceea ce au realizat cetățenii care au mers la vot este, din capul locului, eroic. Glonțul a trecut în 6 decembrie 2020 pe lângă capul fiecăruia! Ceva comparabil, păstrând firește proporțiile, s-a mai întâmplat doar în decembrie 1989!

În 1989,s-a putut înlătura, cu participarea unor instituții de forță, un regim odios. Acum, în pofida noii Securități, s-a putut stopa concentrarea puterii de decizie în mâna altui ins fără valoare! Este trist și regretabil că  s-a ajuns iarăși  aici. Fapt îmbucurător este însă că istoria – cu care, dacă te joci, te arde! –  a rămas și pentru cetățenii României actuale deschisă. Și ei pot respira aerul pluralismului!

Ca unul care a fost în conducerea liberalilor din România și care împărtășește liberalismul reflexiv, dar care s-a opus din capul locului contrafacerilor „liberalilor” de azi, am spus, înainte de alegerile din 6 decembrie 2020:  nici ca structură socială a României de azi, nici ca valoare a exponenților, care este acum cea mai joasă din istoria partidului național liberal, nici ca program, „liberalii”, așa cum se prezintă, nu au cum câștiga alegeri, la care forțează din motive străine de interesul public. Har Celui de Sus, că impostura nu a câștigat!

Ce-i de făcut imediat?

Cred că este urgentă respectarea mesajului electoratului – guvern de uniune națională, cu specialiști reali din țară. Așadar, începerea revenirii la meritocrație.

Pasul imediat de făcut este plecarea autorilor derapajului României actuale, începând cu „președintele”. Mărginit, incult, încât a reluat până și formulele condamnate de istorie ale anilor treizeci (politica înțeleasă ca distrugere a rivalului, controlarea justiției, cultivarea „statului paralel”,  tolerarea corupției în propriile rânduri etc.), „președintele” ar fi cazul să se retragă. El nu face față funcției și aduce pagube. Altfel, se va prelungi un chin pentru toate părțile.

Cetățenii trebuiesc serios și din timp informați asupra alternativelor. Un alt pas constă în relansarea dezbaterii publice în România și, pe fondul ei, a competițiilor pentru proiecte care să valorifice potențialul natural și profesional existent. Nu este vreo rezolvare a crizei cuprinzătoare în care a fost adusă țara – criză sanitară, criză economică, criza instituțiilor proprii, înainte de toate – fără ocuparea funcțiilor publice cu oameni de calitate. Nu este soluție nici în România în afara democratizării și a unei democrații curate.

 

Comentarii

08/12/20 11:25
Rugăciune de seară

Ce să fie, Doamne, ai înroșit sudul!
S-a rugat Olguța la Madona Dudu?
Când un ardei-roșu din Videle vide
Tu-l plasezi la burta fetelor gravide,
Pe la est chiar Ieșii lui Mihai Chirica
Transcend Roșiorii doamnei Viorica.
Prin arcul carpatic unii transilvani îs
Albaștri și-n prisma optică Iohannis,
Dincolo de Tomis, la Ucigă-l toaca,
Șoșoiul cu barbă mângâie șoșoaca.

08/12/20 15:52
C Andrei

Vedeți, domnule profesor, că unde-i sărăcia mai mare, acolo s-a răsturnat și carul cu prostia în țara asta? Moldova și Muntenia, oblăduite de turci sunt roșii ca sfecla. De-ar fi fost colonizate de britanici, eram ca Australia. Am înțeles că în patria noastră toți sunt o apă și-un pământ, prostofili, afară probabil de dv.

08/12/20 16:52
Vizitator

MOTTO:
"E profesor (onorabil),
Autor (interminabil),
Om politic (execrabil),
https://Versuri.ro/w/mn17
Critic (foarte vulnerabil,
Dar pasabil),
Preşedinte (incurabil).
(George Topârceanu - Scrisoare)

Versurile de mai sus caracterizează perfect pe autorul articolului "Chinurile mediocrității", in care se face o analiză pătimasă a scrutinului de la recentele alegeri parlamentare din 6 decembrie, 2020.
Constatarea ca a fost cea mai mică participare a cetățenilor României la vot, din 1989 încoace, este adevărată numai că nici la alegerile parlamentare din 2016, prezenta nu depăsit 40%. De altfel după alegerile parlamentare din 2004 care s-au desfăsurat concomitent cu cele prezidentiale participarea la vot a fost redusă, desi nu a existat nici un fel de pandemie.
O altă afirmatie fără acoperire: "Prima constatare, incomodă desigur, dar care trebuie făcută lucid, este că suntem la a patra fraudare de scrutin în România ultimilor doi ani". Nu zău!? Cine a fraudat la aceste alegeri parlamentare din moment ce PSD a depăsit PNL si USR ? Pana la urma nu PSD a câştigat alegerile ci mai degraba PNL le-a pierdut. Dar devăratul câştigător este extermismul de dreapta concretizat prin accederea in parlament a partidului AUR.

09/12/20 10:31
A cincea fraudă

Domnule Andrei Marga, când ați fost ministru al educației v-am apreciat mult. Le explicam colegilor: domnul Marga știe ce vrea și poate plasa învățământul românesc pe o traiectorie corectă. Discuțiile se nășteau deoarece în vremea aceea se strângea și la Bistrița fondul de protocol pentru bac pentru ca toată lumea să ia examenul. Nicolae Manolescu ne explica tot atunci faptul că știm cu toții ce se întâmplă dar nimeni nu poate face nimic. A revenit după dv. doamna Ecaterina Andronescu și fondul de protocol a crescut și la Bistrița, dar asta nu mai conta: toată lumea își lua bacul! A trebuit să apară Daniel Funeriu, hulitul de Funeriu, pentru ca să se curme acele practici. Dv. ați ajuns ministru în guvernul Ponta. La Bistrița lumea știa foarte bine cine e Ponta dar eu le spuneam ca în filmul The Good, the Bad and the Ugly, dl. Marga este un ministru bun. Doamne, cât țineam la dumneavoastră! Multă sănătate, Domnule Marga!

09/12/20 16:31
Iuliu

In urma rezultatului obtinut la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, Profesorul Andrei Marga sugerează învestirea unui guvern de uniune națională în care să fie reprezentate toate partidele parlamentare. Conceptul unui guvern de uniune naţională înseamnă că toate forţele politice parlamentare sunt la putere şi niciuna nu este în opoziţie. În această situaţie este anihilată democraţia pluripartită care se bazează pe ideea că puterea este temperată de opoziţie. Lipsa oricărei opoziţii parlamentare creează premisele pentru abuzuri din partea puterii. Pe de altă parte, un guvern de uniune naţională nu înseamnă câtuşi de puţin că şi societatea se uneşte şi începe să tragă în aceeaşi direcţie. Dimpotrivă, că dacă toate forţele politice sunt la putere, opoziţia se mută în interiorul partidelor din arcul guvernamental. Facţiunile din partide nemulţumite de distribuţia inechitabilă a puterii vor genera conflicte interne care vor submina activitatea întregului guvern. Lucrul cel mai grav este că de eşecul guvernului de uniune naţională vor profita mişcările extremiste de orice fel.
De aceea, corect ar fi ca in sistemul politic pluralist după un scrutin la alegeri parlamentare, sa se constituie "puterea" si "opozitia" pe baze doctrinare. Chiar si atunci când nu există un câstigâtor net care să dispună cel putin de o majoritate simplă, este preferabil ca aliantele postelectorale să se facă de formatiuni care au realizat scoruri mai mici, dar care impărtăsesc aceleasi valori democratice, tocmai pentru a rezulta si o opozitie puternică in măsură să cenzureze pe cei care îsi asumă puterea, conditie necesară pentru sănătatea oricărei democratii.
In cazul concret al rezultatului alegerilor din 6 decembrie, o aliantă între PNL si PSD ar genera din nou o struto-camilă de tipul celei care a mai exisistat pe vremea USL-ului si care nu a dus la nimic bun.

10/12/20 10:53
Chinurile facerii

Istoria parcă ne duce-n burtă
şi parcă a uitat să ne mai nască...

(Mircea Dinescu - Doamne-Ferește)

11/12/20 07:58
andrei marga

Un autor calificat are - în fața opiniilor vădit neinformate, grăbite și superficiale - trei avantaje.
Primul este acela că poate privi mai profund în realitate, dincolo de propaganda ieftină, care a inundat vizibil destule minți. Cine nu ridică privirea mai sus de el însuși nu are cum pricepe lucrurile. Încă o dată, fiecare propoziție și fiecare cuvânt din acest articol, ca și din celelalte dintr-o abordare sistematică deja anunțată, stau pe fapte de netăgăduit, pe care orice minte normală și le asumă. De altfel, cum se observă ușor în postări, nimeni, chiar și cei care au rămas habotnici față de suficiență, nu a clintit cu argumente vreo propoziție. Izbucnirile de activistică politică sunt cu totul altceva decât argumentele factuale.
Al doilea este că autorul știe să evalueze lucrurile sub aspectul consecințelor, deopotrivă imediate și potențiale. Acestea, fiind mai mult decât grave, nu contenesc să îi confirme aserțiunile. Istoria nu se încheie prin faptul că cineva vrea neapărat, fiind supărat că realitatea nudă se vede.
Al treilea este că autorul calificat știe să obțină adevăruri pentru orice minte care este la ea acasă. Examinarea și evaluarea a ceea ce spune nu revine unor propagandiști pe care adevărul îi deranjează. Sunt și alți examinatori și evaluatori. Există, totuși, adevăruri pe care nu le clintesc rumorile din șuete, fie ele și pretins politice.

11/12/20 13:43
Beznă și lumină

Hai, bistrițeni, lăsați în bernă steagul,
S-avem prohoduri multe, ca Reteagul
Și să călcăm pe moarte cu țârcovnici
Vorbind în limbi ca pastorii habotnici.
Cu lingura de lemn bătând castroane
Să fim scutiți de flori sau de coroane,
Să n-avem nici coșciug și nici tămâie,
Să mergem în mormânt ca o momâie,
Să ne absoarbă, precum niște hapuri,
Groapa comună, simplu, fără prapuri.
Posedați de diavoli sau iubiți de sfinți
Vom renaște-n doctori fără de arginți.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5