Andrei Moldovan: Cum ar îngheţa mucul condeiului

Nu doar pentru că se împlinesc 125 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Mihai Eminescu, ci mai cu seamă pentru că scrierile sale, nu doar cele poetice, mi-au dezvăluit mereu o conştiinţă de o ţinută care m-a surprins, pentru că nu este simplu pentru un om să îşi traducă fără abatere concepţiile teoretice în norme etice, pe care să le urmeze cu consecvenţă. Apoi, gândirea poetului, când este vorba despre soarta neamului său, atât în istorie, cât şi ca devenire proiectată, are asemenea adâncimi, vizează într-un asemenea mod esenţele, încât colbul timpului nu o atinge şi ea rămâne mereu actuală, încât scriitorul se impune a fi perceput contemporan al nostru, chiar după ce timpul care l-a generat a intrat demult în istorie. Surprinde apoi seriozitatea documentaţiei şi spiritul analitic, paginile sale nefiind niciodată tributare unui impresionism speculativ, de conjunctură.
Vreau să readuc în atenţia cititorului o prelegere publică, o conferinţă pe care Eminescu a ţinut-o la Iaşi, duminică, 14 martie 1876, în bună tradiţie junimistă şi publicată apoi în „Convorbirile literare” din 1 august al aceluiaşi an (Anul X, nr. 5), începând de pe prima pagină, sub titlul „Influenţa austriacă asupra Românilor din Principate”. Ea se întinde pe 11 pagini de revistă, având întinderea unui discurs academic, după normele stabilite de societatea ieşeană, îndrumată de Titu Maiorescu.
Nu avem aici spaţiul unei dezbateri, dar trebuie să observăm că avem de-a face cu o analiză istorică şi socială în care se află naţiunea română într-un context european. Poetul constată că situaţia deloc fericită a Principatelor îşi are în primul rând cauze interne: oameni politici care nu au fost interesaţi să dezvolte o clasă de mijloc, principala condiţie pentru o societate sănătoasă. Apoi, M. Eminescu mai afirmă că o naţiune se consolidează în jurul unei monarhii ereditare, nu eligibile, care ar fi de natură să evite frecventele fricţiuni politice interne şi să dea sentimentul unei stabilităţi sociale. Lucrurile sunt văzute comparativ cu alte popoare, cu alte state europene. Important este că un popor care neglijează (prin oamenii săi politici) aceste condiţii interne esenţiale ajunge la cheremul altor state, în general al marilor puteri, cele care subordonează totul propriilor interese.
Din perspectiva poetului, naţiunea română se poate salva doar prin: stabilitate („adică guvern monarhic, ereditar, mai mult sau mai puţin absolut”), muncă („adică excluderea proletarilor condeiului de la viaţa publică a Statului şi prin asta silirea lor la o muncă productivă”) şi economie („adică dreapta cumpănire între foloasele aduse de cutare cheltuială şi sacrificiile făcute pentru ea; aceasta atât în economia generală a statului, cât şi în cea individuală”).
Altfel… ar trebui să luăm în seamă finalul prelegerii: „Altfel am avea a alege între domnia austriacă şi cea rusească. Sub cea dintâi evreii ar intra în sate în număr mai mare decât astăzi, ţăranii ar deveni servii lor, moşiile ar fi cumpărate de societăţi de capitalişti, colonizate cu nemţi, iar naţia redusă la proletariat. În cazul al doilea, un ucaz ar şterge limba din biserică şi stat, ţăranul ar trăi mai bine, însă sub condiţia ca să se rusifice; care din noi cum ar scrie, acolo i-ar îngheţa mucul condeiului; iar cei mai curajoşi ar mări pohodul na Sibir, fără judecată, prin ordin administrativ – administiwnym poreadcom.”