Anul 313, anno Domini. Anul biruinţei

După mărturisirile lui Eusebiu din lucrarea „Istoria Bisericii”, împăratul Constantin a avut o viziune cerească în plină zi. Au fost martori şi soldaţi de-ai săi. S-a arătat semnul Sfintei Cruci înconjurat cu o cunună de stele şi inscripţia ”In hoc signes vinces” („Întru acest semn vei învinge”) . O viziune individuală asemănătoare a avut şi noaptea, în urma căreia a dispus ca pe toate scuturile şi stindardele să fie pus semnul Crucii. A doua zi, armatele lui Constantin (mai puţin numeroase, formate din celţi şi gali) şi cumnatul său, Maxenţiu, se aflau faţă-n faţă. Ce surpriză enormă a putut fi pentru Maxenţiu şi pentru întreaga lui armată să se vadă faţă-n faţă cu...o oaste creştină! E lucru sigur că foarte mulţi ostaşi din armata lui Maxenţiu erau creştini în ascuns. Lucru sigur e că mulţi din aceştia şi-au pierdut pe dată orice avânt războinic. Oricum, victoria lui Constantin a fost zdrobitoare, Însuşi Maxenţiu a pierit (în ziua când ar fi vrut s-şi aniverseze ziua naşterii) înecat la podul Milvus.
Dar –iubiţi cititori şi cititoare- nu despre aceste evenimente destul de cunoscute am vrut neapărat să facem vorbire azi, ci despre Edictul de la Milan (Mediolanum), prin care creştinismul a fost declarat „religo licita”, adică religie permisă. Idolatria ca şi celelalte credinţe (Mitra, „Sol invictus”,egiptene, orientale ) continuau să trăiască bine mersi. Aristocraţia, autorităţile, gloatele care se bucuraseră de martiriul creştnilor erau încă o masă enormă, dar precum ghioceii prevestesc nebiruita primăvară, izbânda creştinismului era legiferată.
Să ne închipuim acest spectacol uluitor! Ce bucurie pretutindeni! Cei condamnaţi la galere şi din noaptea minelor, cei ţinuţi în lanţuri se întorceau acasă. Temniţele se goleau. Cei ascunşi prin peşteri şi codri se întorceau în triumf şi fără teamă. Se bucura pământul şi cerul.
Cei ce i-au urât pe creştini s-au trezit în viscolul îndoielilor şi chiar temerilor. Părea că pe întregul pământ se face ziuă, că întunericul se risipeşte după două secole şi jumătate de beznă, răutate şi ură păgână.