Apa trece, gunoaiele rămân

Cioate ar mai fi, pe malul Someşului, cât să încălzească iernile unui întreg cartier din oborul beclenar rămas racordat, din pricini numai de locuitorii lui ştiute, la sisteme termice alimentate “ecologic”, adică din resurse procurate aşa cum dă Domnul ori, după caz, natura. Asta, dacă nu se sesizează cumva, între timp, Sistemul de Gospodărire a Apelor care are punct de lucru taman la faţa locului în care răchiţile tot dispar una câte una, sub ochii lui, altfel vigilenţi la cursurile din fişa postului. Ori Poliţia. Sau - de ce nu? – ambele. Nici noi n-am avea nimic împotrivă dacă “libertatea” lor, a făptaşilor, n-ar fi în măsură să afecteze stabilitatea malurilor din zonă, nu de alta, dar ne gândim că ramurile, câte au mai rămas, există acolo, totuşi, cu un rost. Ca şi autorităţile care au din bunul mers al apelor un obiect al muncii.
Gunoaiele, de pe altă parte, ţin loc de peisaj, iar vizibilite există, slavă Domnului, destulă, prin spaţiie lăsate goale în crâng. Curgătoare, apele Someşului au dus cu ele câte au putut, dar au mai lăsat, pe margine, şi de “impresionat” trecătorii. O fac în fiecare primăvară. Nu s-a întâmplat vreo excepţie nici acum. Din contră. Ca de obicei, în jurul maldărului s-au adunat voluntari (Crucea Roşie de astă dată), s-au umplut saci, s-a născut un proiect educativ (“Un mediu curat e esenţial pentru sănătate”), elevii Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Beclean au avut din plin cu ce să-şi murdărească mănuşile, iar şcoala a fost… “Altfel”: pentru o săptămână. Până la anul, o putem lua bine-mersi de la capăt, la fel ca întotdeauna, cu instituţii cu tot, într-o neîntreruptă şi neconstrânsă obişnuinţă socială de factură românească: nefiresc de liberă în cursul ei normal, iată!; şi imperturbabilă…