Apariţie editorială, în memoria celei care a fost Veronica Crăciun Perşe din Petreasa, Bihor – ,,VERONICA CRĂCIUN PERŞE - un s

Iubitorii și admiratorii cântecului popular, printre lacrimi și regrete, se pot bucura, de faptul că a apărut cartea ,,VERONICA CRĂCIUN PERȘE – un suflet printre stele”, la Editura Eurotip, Baia Mare, 2011, 102 pagini.

Cartea a fost lansată în localitatea Petreasa, (comuna Remetea, județul Bihor) – satul natal al Veronicăi – la data de 13 noiembrie 2011, în prezența unui public impresionant de mare, public ce a iubit-o, a admirat-o, a susținut-o și a încurajat-o în toată cariera ei de interpret.

Apariția editorială a avut un singur scop – acela de-a arăta lumii întregi că Veronica Crăciun Perșe a fost un om valoros, un om responsabil și respectat, un interpret iubit și admirat de multă lume. Critici și răutăți au fost destule la apariția acestui volum omagial, dar ce să-i faci, asta-i viață! De fapt, așa-i în viață! Veronica Crăciun Perșe dorea să-și aniverseze ziua de naștere la ea acasă în Petreasa – satul pe care l-a iubit enorm de mult. Am fost acolo de ziua ei, am fost la Petreasa pentru a o sărbători, dar de această dată am sărbătorit-o altfel: fără urări de mulți ani, doar cu flori ... și acestea puse pe mormânt.

Cinste celor care au onorat invitația de-a ajunge pe meleaguri bihorene și de-a o sărbători – căci a fost, de-adevăratelea, o sărbătoare. De-acolo, de unde-i odihnește sufletul, sunt ferm convins că a ascultat și a văzut totul, rugându-L pe dreptul Dumnezeu să dea binecuvântare momentului.

Am fost binecuvântați cu o vreme minunată – cer senin, fără niciun nor. Printre păreri de rău și lacrimi, am fost martorii unui moment al sincerității – pentru că nu se putea altfel.

Veronica Crăciun Perșe – a fost un om de încredere, în stare de orice sacrificiu. A slujit cu cinste și demnitate scena pe care a urcat pentru a cânta. Și aici, la Petreasa, așa cum i-au fost alături pe scenă colegii de cântec, au cinstit-o, au lăcrimat exprimându-și fiecare cum a știut, părerea de rău și regretul plecării sale. ,,Ieșirea” de pe scenă a fost impresionantă – la fel și momentul lansării cărții: ,,VERONICA CRĂCIUN PERȘE – un suflet printre stele”.

Alături de gazdele din Petreasa – care, fără putere de tăgadă, au fost la înălțime – au fost și interpreți din cele patru colțuri de lume. Îi voi aminti pe fiecare în parte, notând gând din gândul dumnealor, mulțumind și în numele meu personal, dar și al familiei Crăciun Perșe, pentru înțelegerea, răbdarea, bunacuviință, sinceritatea exprimării lor.

Am fost primiți așa cum nici nu ne așteptam – pentru că nu am mers acolo, la Petreasa, pentru a fi primiți într-un fel anume. Ne-a spus un sincer: ,,Bine ați venit!” – domnul Ionel RIF, cel care conduce comuna Remetea, și satul Petreasa, aparținător acesteia – primarul comunei. Și atunci i-am mulțumit, dar și în acest moment, se cuvine a-i mulțumi pentru primirea și cinstirea de care ne-am bucurat.

Vizibil emoționat, și-a manifestat, în primul rând bucuria întâlnirii noastre, deși, și dumnealui o dorea cu totul altfel – așa cum ne-o doream fiecare în parte - și-apoi regretul plecării spre stele a celei pentru care ne-am adunat VERONICA CRĂCIUN PERȘE – o fiică de-a locului, dar nu una oarecare, ci una care a făcut cinste satului în care s-a născut și a crescut.

A fost alături de noi cu susținerea necesară, angajându-se, atâta cât îi va sta în putință, ca acest nume – VERONICA CRĂCIUN PERȘE – să nu fie unul uitat. Să nu fie doar o amintire din viața noastră. Bineînțeles că și noi am venit cu propuneri demne de luat în seamă în sedința de consiliu. Acuma nu ne rămâne decât să vedem dacă promisiunile se vor adeveri! Din acest punct de vedere, glăsuiesc doar atât: Doamne, ajută!

După un început cu emoția firească acestuia, ne-am acomodat repede unii cu ceilalți, între noi fiind un dialog extrem de interesant, de plăcut. Au curs lacrimi sincere, din ochii celor prezenți, vizibil și ei marcați, de plecarea mult prea timpurie a Veronicăi, spre cerul înstelat.

După o ultimă verificare a stării tehnice, a celui care urma să fie moderatorul evenimentului – însuși autorul cărții, Vasile Bele – pe fondul muzical stabilit a fi vocea regretatei interprete, s-a dat ,,start” evenimentului. Bineînțeles, până și autorul, emoționat și-a manifestat bucuria întâlnirii cu satul Petreasa, bucuria întâlnirii cu locul natal al interpretei mărturisind chiar el, că este exact cum îl descria Veronica. Singurul mare regret este lipsa interpretei.

Dacă Veronica dorea să-și adune prietenii la Petreasa, cât încă mai era în viață, și nu a reușit, iată că acum, a reușit să adune ,,spumă prietenilor”. Nu a fost greu, dar e o responsabilitate mare. În sufletul fiecăruia s-a simțit povara lipsei interpretei. Fiecare a plâns-o în felul său. Fiecare a încercat să-și exprime în felul său amarul și supărarea plecării în lumea fără de dor a interpretei. Nu se putea decât cu lacrimi și printre lacrimi!

Momentul, pentru a fi și mai emoționant, a început cu invitarea la ,,masa oficialilor”, în primul rând, a celei care o va plânge atâtea zile câte i-au mai rămas. Ajutată de-o cârje, cu ochii plini de lacrimi, pășea mama Florica, cea care a ostenit în creștere și educare, alături de soțul ei, dar și el, grăbit spre dreapta judecată, cu ceva vreme în urmă. Spunându-i sărut-mâna, moderatorul i-a sărutat mâna muncită, și inima chinuită de amar și dor, motivând că locul ei este acolo, sau aici, în văzul oamenilor, căci ,,datorită dumneavoastră suntem azi toți prezenți, aici!. Pentru a vă cinsti atât pe dumneavoastră, mamă Florică, cât și pe fiica dumneavoastră, Veronica CRĂCIUN PERȘE”.

I-au urmat, primarul Ionel RIF – cel despre care am vorbit și desigur vom mai vorbi, părintele paroh – Ciprian HERMAN – bun cunoscător al tradițiilor locale, apoi a urmat o doamnă, director al unei instituții de cultură – Anca BANDA - Casa de Cultură Beiuș - Bihor, și nu în ultimul rând, alt reprezentant al unei instituții, de această dată o instituție de învățământ – directorul Școlii generale din localitatea Petreasa – domnul Stelian Ioan Copil, la rândul lui, consilier local, aflăm un pic mai târziu.

Așa a început evenimentul! După ce autorul cărții, etnologul Vasile Bele, și-a prezentat un scurt C.V., al vieții cultural-literare, a început prin a prezenta cartea ce se dorea a fi lansată – cartea omagială ,,Veronica Crăciun Perșe – un suflet printre stele”. Când, cum și de ce a fost început acest proiect?

Când? Pe vremea când încă Veronica Crăciun Perșe mai era în viață. Se întâmpla cu câteva ore înaintea aflării tristei vești, cum că Veronica, mult prea tânără și mult prea devreme, deja și-a început călătoria către scena de pe bolta cerească.

Aplauzele și lacrimile din ochii celor prezenți au spus totul. Și bucuria întâlnirii noastre, dar și regretul pierderii unui om care a purtat cu cinste, demnitate și virtute steagul acestui ținut – Petreasa. Doar sufletul celei care a purtat-o în pântec, a născut-o și-a alăptat-o a plâns mereu. Nu se putea bucura de toate astea, auzind cât de frumos se vorbește despre fiica ei, dar de această dată nu la timpul prezent cum și-ar fi dorită fiecare în parte, ci așa cum am spus, la timpul trecut. Numai mamă să nu fii în astfel de clipe – să-ți îngropi pruncii, și-apoi câte zile mai ai de-a le trăi, să-i pomenești în rugăciune.

Așa a fost rugat părintele paroh – Ciprian Herman - să rostească și el câteva cuvinte, pornind de la această trilogie a vieții - naștere, nuntă și moarte. Autorul și moderatorul, dorind parcă a accentua momentul așteptării dar și al emoțiilor, face fireasca aluzie la vremea necunoscută a nașterii (venirea pe lume) și necunoscutul timp al plecării, spre dreapta judecată.

Și-ntre toate astea, la vremea nuntirii noastre – obligatorie în viața fiecăruia, căci, așa cum există credința populară ,,nu e bine să mori nenuntit. Iar atunci când așa se întâmplă, în satul tradițional, acelui mort, nenuntit, i se face o nuntă-înmormântare, metaforică”.

Motivând faptul că, ,,personal nu am cunoscut-o pe Veronica. Eu, o cunosc mai bine din vorbele locuitorilor acestui sat, pe care-l păstoresc de câțiva ani, și de la televizor. Am apreciat-o dintotdeauna. I-am respectat cântecul și m-am bucurat de fiecare apariție la televizor”, părintele a făcut aluzie la hărnicia, istețimea și dăruirea oamenilor de pe acest meleag. Femeile mult prea harnice, fac din meșteșug o adevărată artă. Nici bărbații nu sunt de dat de-o parte.

,,O coborâtoare din acest neam era și Veronica Crăciun Perșe” – continuă povestea moderatorul, Vasile Bele. ,,Așa era și Veronica – harnică, isteață, înțelegătoare, prietenoasă, modestă și pricepută cum nu prea găsești”. A fost momentul să-și amintească, de faptul că înainte de plecarea spre Petreasa, autorul cărții făcuse o promisiune unui alt interpret – Nicolae Sabău, și acesta invitat la Petreasa, dar din motive de sănătate, n-a mai putut-o onora. Sunt de înțeles toate acestea, gândindu-mă că la frumoasă vârstă ce o are, Nicolae Sabău, arată încă extraordinar.

Cred, că a înțeles până și Veronica, aflată pe drumul către Îngeri, ce efort ar fi însemnat pentru interpret, participarea și prezența la Petreasa, gândindu-mă că sâmbătă seara Nicoale Sabău cobora din acceleratul de București, proaspăt întors de la emisiunea ,,O dată-n viață”, transmisă în direct pe TVR-1, în fiecare zi de vineri seara.

Obosit și sleit de putere, interpretul a ținut să transmită părerea lui de rău pentru neprezența sa, dar a venit și cu o propunere extrem de interesantă, despre care ne-ar place să credem că se va materializa cât de curând. Nu știu câți dintre iubitorii de folclor, și nu numai, știu că acasă la Nicoale Sabău, acesta dă viață unui muzeu memorial. Acasă, în curte! Se pare că va fi un muzeu întru totul particular.

Aici, interpretul Nicolae Sabău, dacă și familia Veronicăi Crăciun Perșe va voi, dorește să-i amenajeze un ,,colțișor” - în memoria Veronicăi, cea care, cu ani în urmă, și proaspăt ajunsă cu tot cu familie în Baia Mare, urca pe scena festivalului de la Cicârlău, ,,Alină-te, dor alină!”, pentru a câștiga trofeul.

Personal mi se pare a treabă minunată, chiar foarte! Doamne ajută să fie așa cum crede renumitul interpret, că - ,,nu oricine și oricare interpret va avea un colțisor în acest muzeu. Doar cei mai valoroși, bineînțeles! Printre ei o doresc și pe Veronica Crăciun Perșe”, a spus în final. ,,Eu, nu am uitat rugămintea dumneavoastră, domnule Nicolae Sabău, pot sta mărturie toți cei prezenți aici pentru a o omagia pe Veronica!”, a mai spus moderatorul, dorind să se disculpe, parcă, de vina unei eventuale uitări. Iată, că n-a uitat!

Mi-ar place să cred în materializarea acestei idei. Mi-ar place să văd, aici, acasă, la noi, în Cicârlăul lui Nicolae Sabău, în muzeul dumnealui, acest colțișor dedicat Veronicăi. Atât primarul cât și cei prezenți, s-au bucurat la auzul acestui mesaj. Și cred că vor da curs acestuia, tocmai pentru ca Veronica Crăciun Perșe să nu fie uitată!

Cu lacrimi în ochi, mărturisindu-și bucuria primei întâlniri dar și regretul plecării, doamna director al Casei de cultură din Beiuș, explică auditoriului faptul că azi nu va vorbi în calitatea ce o are – aceea de director – pentru că a cunoscut-o pe Veronica – bună prietenă, săritoare și primitoare, dar mai presus de toate astea, i-a cunoscut și ospitalitatea. ,,Nu voi vorbi azi în calitate de director, ci în calitate de prieten, pentru că de la Veronica Crăciun Perșe am învățat să prețuiesc prietenia – e adevărat una sinceră, profundă și înălțătoare”. Așa aflăm că nu cu mulți ani în urmă, Casa de cultură din Beiuș, și toți angajații ei au fost invitați la o televiziune din Baia Mare. ,,Am onorat invitația spre încântarea telespectatorilor dar și a noastră, a celor prezenți, căci prea am venit încântați de-acolo, de la Baia Mare. Cum emisiunea era una interactivă, cu telefoane și telespectatori ,,în direct”, cum se spune, la un moment dat aud o voce, de la celălalt capăt al firului care ne salută prietenos. Nu-mi dau seama cine este, dar parcă ne-am fi cunoscut de-o viață! Din platou nu primesc nicio informație, lăsând emoția să se accentueze”, continuă doamna Anca Banda, discuția.

Nu își poate stăpâni nici emoția și nici lacrimile - și-așa îmi dau seama cât de pur este acest moment. Rar îți este dat să trăiești astfel de clipe, pentru că pe pământ există mult prea multă ură, mult prea multă răzbunare. Așa se face că moralitatea ori adevăratele valori se pierd în umbra acestor defecte sau incalități, omniprezente.

,,Și-acum mă întreb, oare de ce-i așa? gândindu-mă că din acest moment, așa cum am mai făcut, voi îndemna la iubire, la dragoste, la prietenie, la respect, la admirație nu la opusul acestora. Într-o lume atâta de perfidă, unde nu vezi decât ură și dezbinare, rar auzi vorbindu-se despre respect, despre prietenie adevărată, despre aprecieri, despre bunătate, despre moralitate. Condamnați-mă, dar acesta este adevărul! Și-mi place să cred că de azi înainte toți cei prezenți la această manifestare, vor fi un pic mai buni, un pic mai sinceri cu cei din jur, vor ști să-și iubească și să-și respecte vecinul, vecina, prietenul, prietena, familia și neamul .. așa cum și Veronica Crăciun Perșe a știut!”, își continuă doamna Anca Banda dialogul.

Parcă cei prezenți nici răsuflare nu mai aveau. Oricum s-au comportat ireproșabil, dar atunci când a vorbit despre toate astea Anca Banda - și ne-a rugat să-i spunem Anca, nu doamnă – toți au încremenit. Probabil, aveau respect pentru acest moment al sincerității și-al adevărului. Dacă așa a fost, atunci a fost extraordinar, iar apelul sau vorbele doamnei Anca Banda vor prinde, vor avea repercusiuni pozitive.

Din firea locului se vede profunzimea regretului pierderii interpretei, cea pe care a cunoscut-o departe de Bihor, dar trup și suflet dedicată bihorenilor. Anca Banda a apreciat toate astea la Veronica Crăciun Perșe, ulterior, devenind bune și adevărate prietene, fiecare în felul său, promotori al frumosului din tradițiile noastre. ,,Iubim folclorul și tradiția, iubim istoria moșilor și-a strămoșilor noștri!”, a mai apucat să rostească, iar publicul a încurajat aceste vorbe cu aplauze, prilej în care omul, femeia, doamna Anca Banda și-a ștres lacrimile și obrazul.

,,Măi fată! îmi spunea ori de câte ori ne auzeam la telefon! Acum aceste vorbe nu mai au efectul acela ... sunt seci și reci. Nici nu-mi place să le mai aud, dacă nu sunt rostite de Veronica!”, și-i adevărat, doar Veronica la putea rosti. Avea ea un dar în a le rosti, în a le spune. Păcat, de toate astea! ,,Veronica Crăciun Perșe – n-a murit. S-a dus în grădina raiului să-și culeagă cântece, de la cei plecați! Până și cântecului popular îi va fi dor de ea! Dar scenei?”.

Spunând toate astea, mulțumind celor care au avut inițiativa unei astfel de întâlniri, mulțumind celor din satul Petreasa pentru primirea și pentru respectul datorat interpretei, mulțumind celor din primărie pentru implicarea de care au dat dovadă, printre lacrimi s-a așezat și-a mulțumit pentru încrederea avută în ea, de-a fi invitată la acest moment.

Nouă nu ne rămâne decât să-i răspundem tot cu mulțumiri! Pentru implicarea atât personală cât și a instituției pe care cu responsabilitate o conduce, pentru că ,,fata”, doamna Anca Banda nu a venit singură ci însoțită de un grup de tineri interpreți fiecare aflați la început de drum în cariera artistică. La momentul respectiv o să-i cunoașteți pe fiecare în parte, pentru că doresc a le scrie numele fiecăruia. Să se știe și să rămână în istoria localității că în data de 13 noiembrie anul lui Dumnezeu 2011, s-a scurs o zi din viața noastră, dar nu degeaba – am învățat, în plus, ce înseamnă sinceritatea, prietenia, respectul, iubirea locului natal.

Doamna Anca Banda – le-a definit extrem de frumos și de obiectiv pe fiecare, prin prisma prietenie cu interpreta Veronica Crăciun Perșe. Felicitări, distinsă doamnă! A fost și pentru noi o lecție frumoasă de morală. Mă bucur că am avut ocazia de-a vă cunoaște și de-a schimba câteva gânduri. În numele tuturor vă rog să transmiteți mulțumiri și celor cu care ați venit și ați urcat pe scena Căminului cultural din Petreasa. Fiecare merită felicitările noastre!

Nu în ultim rând, așa ca gazde, vine rândul domnului director de școală, să-și spună părerea, să-și lase sufletul să zboare, să fie sincer. Domnul director Stelian Ioan Copil, mărturisește că ,,îmi este foarte greu să vorbesc după cele câte au fost spuse până în acest moment. Dacă cei care au vorbit în fața mea, recunoscând, în parte, dacă, sau nu, au cunoscut-o pe interpretă, eu trebuie să vă mărturisesc, de-aici, de-al locului fiind, că am cunoscut-o, și probabil cel mai bine, pentru că nu ne despart mulți ani de tinerețe”. M-am bucurat, în calitatea ce-o aveam acolo, la Petreasa, să aud și astfel de vorbe. Un om care a cunoscut-o încă din tinerețe.

Și dumnealui, cu glas tremurând, chiar dacă este dascăl în satul natal, recunoaște încărcătura emoțională ce o emană un astfel de moment, ,,cu-atât mai mult cu cât pe Veronica am cunoscut-o!”.

......................

.......................

Și-ntre toate astea, muzica și dansul bihorenilor a fost nelipsit. Au urcat pe scena Căminului cultural al localității Petreasa, satul natal al Veronicăi Crăciun Perșe, tineri interpreți de muzică populară, parte a Ansamblului Casei de Cultură Beiuș. Au cântat și au dansat impecabil. Dansurile și cântecele lor au emoționat vizibil prezența din sală. Autorul cărții remarcă dorința arzătoare din ochii tuturor dar și nevoia de cântec în viața satului tradițional, și-așa îmbătrânit.

Dă drept exemplu personal, pentru a accentua (sau pentru a se motiva pentru toate acestea!), evenimentul petrecut în urmă cu două săptămâni la el în sat – Chiuzbaia, unde a avut loc o triplă lansare de carte, astfel: - ,,Creații populare. De prin lume adunate ...”, scrisă de-o fiică de-a satului, Marița Grigor – un exemplu de credință și de luptătoare, un număr din revista socio-culturală de promovare a valorilor tradiționale ,,Din vatra satului” – număr metaforic intitulat ,,Chiuzbaia – vatră de spiritualitate, leagăn și scut de apărare”, revista apărută prin grija colectivului de redacție format din: prof. Florica Jurasko, Cristina Bele și Ramona Ursan – secretara și responsabila din punct de vedere tehnoredacțional a revistei, având ca redactor șef adjunct pe Gheorghe Ursan, iar redactor șef pe Vasile Bele – autorul și moderatorul acestui eveniment (așa cum bine știți din prezentarea făcut anterior), și nu în ultim rând lansarea cărții ,,Toponimia satului Chiuzbaia” – semnată de Vasile Bele (lucrarea de licență a autorului, fiind licențiat al Universității de Nord, Facultatea de Litere Baia Mare).

A ținut să facă aceste precizări, în ideea că Veronica Crăciun Perșe a pășit prin aceste locuri, i-au fost dragi, așa cum și-a iubit satul natal, a urcat pe scenă Căminului cultural din localitatea Chiuzbaia, cântând și încântând inimile chiuzbăienilor de multe ori. Din fiecare exemplar de carte, moderatorul dar și autorul lor, a dăruit vorbitorilor câte un exemplar, spre cititre și păstrare în biblioteca personală – semn că ,,Veronica Crăciun Perșe a pășit prin acest loc binecuvântat, cu cinste și demnitate!”.

Momentul a fost emoționant și încărcat de bucurie, când autorul și-a cerut permisiunea, ca ,,în numele meu personal dar și al celor care au onorat invitația de-a poposi în această minunată zi aici la Petreasa, să ne simțim preț de câteva ore, fiii și fiicele acestui sat – Petreasa”, aplauzele celor prezenți spunând totul.

După impecabilul program artistic al Casei de Cultură Beiuș, organizat și regizat de doamna Anca Banda – director, a fost rândul ,,musafirilor” să urce pe scena din Petreasa. Au urcat cu sufletele cernite, marcați de plecarea Veronicăi, spre lumea fără doruri fără a lăsa un cuvânt și fiecare în parte așa cum au putut printre lacrimi și durere, au vorbit și-au cântat. Fiecare a cântat ori doinit câte două piese din repertoriul propriu.

Moderatorul evenimentului a încercat în linii mari să-i prezinte pe fiecare în parte, deși sunt foarte multe lucruri de spus despre fiecare interpret, fapt ce l-a determinat să afirme că ,,fiecare în parte își scrie o carte, o dată cu urcatul sau coborâtul de pe scena cântecului”. Ei sunt mesagerii cântecului popular, ei sunt ambasadorii noștri cu care ne mândrim și de care suntem mândri. Tot cu mândrie au pășit și în această duminică, sacrificându-și fiecare în parte timpul pentru a fi la Petreasa.

Toți au recunoscut că au onorat invitația de-a ajunge pe aceste meleaguri din respect, din admirație, din considerație, din prietenie pentru fiica satului - Veronica Crăciun Perșe. Pentru fiecare Veronica a însemnat ceva, ba mai mult, au vorbit despre ea ca despre o soră ,,mai mare sau mai mică”. Și de-adevăratelea ne-am bucurat să auzim aceste vorbe rostite pentru că așa a fost și-așa trebuie să fie, în marea familie a cântecului popular.

,,Cântecul popular este cel care a biruit prin tot ce înseamnă amar și tristețe, necaz și supărare” (pag. 15) – scria la un moment dat autorul, drept motto, pentru începutul capitolului II. Perfect adevărat, iar aici la Petreasa această frază-sintagmă s-a adeverit. Cu amar și cu tristețe a urcat fiecare pe scenă. Necazul și supărarea au fost vizibile pe fața fiecărui interpret. Dar mai presus de toate, peste toate necazurile, supărările ori tristețile cel care a învins, și va învinge întotdeauna, va fi cântecul popular. Așa a și fost! Printre lacrimi am văzut și zâmbete. Părerile de rău și regretele au fost însoțite de fiecare dată și de bucuria întâlnirii.

Nicu Pop – primul ce a urcat pe scena din Petreasa, emoționat peste putere de tăgadă – mărturisește în mesajul său că: ,,Am avut ocazia s-o întâlnesc pe Veronica Crăciun Perșe, la filmările organizate de televiziunile locale maramureșene ... mi-a plăcut din prima clipă, cât de prietenos s-a purta cu noi, soliștii de muzică populară, aflați la început de drum. Ne-am împrietenit repede pentru că, pentru Veronica Crăciun Perșe, a lega o prietenie sinceră era un lucru absolut normal ... cuvântul meu e sărac pe lângă câtă bogăție duci la Dreptul Dumnezeu”. În tot acest timp lacrimile-i curgeau fără oprire. Și-a mai adăugat: ,,Pentru mine Veronica Crăciun Perșe a fost o a doua mamă. A fost mama mea de la Baia Mare, cea care m-a ocrotit, învățat, ajutat și sfătuit poate cum mama mea naturală, de la Vama, nu s-ar fi priceput a face. Veronica Crăciun Perșe avea experiența scenei, avea sentimentul prieteniei. Veronica Crăciun Perșe a fost, este și va rămâne un punct de referință pentru tinerii interpreți. Regretul plecării ei către bolta înstelată va rămâne multă vreme în inima mea. Păcat de tinerețea ei, păcat de calitățile ei, păcat de tot ce-a dus în lut” ... și s-a oprit, pentru a da curs cântecului.

La coborârea de pe scenă, aplauzele au spus totul, și mă bucur că a fost așa, fiindcă pentru un solist, oricare ar fi el, aplauzele sunt răsplata muncii sale. Acestea sunt sincere și nu fac altceva decât să dea un impuls pozitiv, dar și dorința de-a merge mai departe, celui ce le capătă.

Următoarea solistă - Angela Muntean - venită din drag pentru Veronica Crăciun Perșe, la Petreasa, ne-a mărturisit că: ,,Și eu sunt la început de drum, dar acest fapt nu m-a împiedicat să leg o prietenie sinceră și de durată cu Veronica Crăciun Perșe. Îmi aduc aminte exact de ziua Veronicăi de acum un an, când am fost invitată, împreună cu mai mulți colegi în studioul unei televiziuni din Baia Mare, pentru a fi alături de Veronica. Radia de fericire încât, fiecare, ne tot miram de unde are acest Om, atâta energie și putere. A vorbit foarte frumos despre satul natal, în care ne aflăm azi. N-am mai văzut oameni care să poarte în suflet atâta dragoste pentru satul în care s-a născut și-n care a crescut”. Apoi, a urmat cântecul Angelei, lin coborâtor, dintr-o voce tânără aflată la debut.

La final, așa ca de ,,La revedere!”, Angela Muntean, a mai adăugat: ,,Pentru mine Veronica n-a murit!”. Și, mai sunt convins că vorba ei este adevărată. ,,Așa este! Veronica Crăciun Perșe n-a murit. S-a dus să culeagă din splendoarea florilor din Rai și o așteptăm să apară cu rodul muncii sale!” – a mai adăugat Vasile Bele.

Mărioara Pop, aducându-și aminte de momentul întâlnirii ei cu Veronica, bineînțeles în lumea cântecului popular, le-a spus celor prezenți că: ,,Uneori nu este nevoie de foarte mult timp pentru ca anumiți oameni să se apropie sufletește unul de celălalt ... așa s-a întâmplat și cu Veronica Crăciun Perșe, care prin cântecul său a cucerit inimile și sufletele auditoriului său”.

S-a oprit cu lacrimi, din povestea ei, de fapt din povestea lor, și cerându-și scuze a urcat pe scenă pentru a doini, moment în care, Mărioara Pop iar a fost încurajată cu aplauze. Plângea și ea, dar plângeau și cei prezenți. Apoi, a doinit, motivându-se, că ,,încă nu poate să-și revină din șocul avut la aflarea veștii. Pentru mine Veronica Crăciun Perșe a însemnat enorm de mult – a fost sora pe care o aveam la Baia Mare. De aceea să nu vă supărați că am să doinesc, așa ca pe la noi, prin Țara Lăpușului. De amar, de jele, de supărare ... căci a cânta, azi nu mai pot. Iartă-mă, Veronica!”.

Emoționant momentul dar și ideea – doar de-a doini. A fost înțeleasă de cei prezenți, exact așa cum și-a dorit. Aplauzele, și de această dată, au fost însoțite de lacrimi sincere.

Nu mă rabd să nu mai amintesc încă o dată de sinceritatea ce se vedea în inima și-n sufletele celor prezenți. Îmi place să cred că de-acolo, din ceruri, Veronica Crăciun Perșe și-a dorit acest lucru. Ba mai mult, Veronica Crăciun Perșe a avut nevoie de aplauze și lacrimi. Îi lipseau, probabil, pentru că acolo, în ceruri nu plânge nimeni. Acolo, toți sunt bucuroși, veseli și încrezători. Așa a fost Veronica Crăciun Perșe – veselă și mereu bucuroasă. Pe ea nu s-a văzut supărarea niciodată. Ea, n-a fost nervoasă, ori supărată, ori amărâtă niciodată. Sau noi n-am știut s-o înțelegem?!

Printre aplauze și lacrimi, printre zâmbete și iar lacrimi, este rândul altui chiorean să urce pe scena din Petreasa, pentru a o cinsti așa cum știe el mai bine. O voce frumoasă, masculină, o interpretare impecabilă, un talent desăvârșit – Radu Pop cel care recunoaște faptul că o ,,știu pe Veronica Crăciun Perșe de câțiva zeci de an. Să tot fie vreo 24 de ani, de-atunci! O știu de la nunta mea. În urmă cu 24 de ani, Veronica proaspăt ajunsă cu tot cu familie în Baia Mare, a venit și ne-a cântat la nuntă. Era prima întâlnire cu publicul maramureșean. De-atunci am rămas prieteni!”.

A cunoscut-o în momentul când el, Radu, și aleasa inimii lui, Marina, pășeau în fața altarului pentru a-și mărturisi dragostea. Un moment de neuitat din viața fiecăruia, aș mai adăuga. Păcat că unii nu-și duc crucea așa cum se cuvine! Din când în când firul unei mari iubiri se destramă, rămânând în urmă regretul și amintirea – pe care, unii, și pe asta o refuză.

Amintirea va rămâne și după Veronica Crăciun Perșe. Amintirile frumoase – din spectacole, din concursuri, din festivaluri, de la filmările organizate de unele televiziuni, din viața de zi cu zi. S-au spus prea multe vorbe despre Veronica încât sunt pregătit să întrerup firul discuției. Nu-mi permit însă, din respect pentru ceilalți! Oare, Veronica putea reuși în toate astea dacă nu avea lângă ea un soț și-o familie care s-o înțeleagă, care s-o ajute, care s-o încurajeze, care s-o susțină?

Este exact momentul la care mă gândeam, încât, printre zâmbete, mă gândesc dacă nu cumva gândurile se văd?! Vasile Bele, cel de care se leagă, în mare parte, această sărbătoare, punctează, la fix, și acest aspect. Salutându-l respectuos, îl invită în fața tuturor pe cel care, câțiva zeci de ani, i-a fost soț - Vasile Perșe. Lângă el, firesc, vin și cele două vlăstare, cei doi muguri, răsăriți din dragoste curată, copiii – Alex și Ștefi – doi feciori frumoși, isteți, inteligenți de parcă au luat de la fiecare părinte în parte ce aveau mai de preț și de valoare.

Iar au curs rânduri de lacrimi. Mi se pare firesc ... știind cât de mult și-ar fi dorit Veronica să ajungă să-i vadă pășind în fața altarului. Dar, și de-acolo din ceruri, îi vede, îi apără și-i ocrotește. Și-i va vedea atunci când le este rândulit ceasul. Emoționat, parcă și derutat, dar și timid – că așa este Vasile Perșe, parcă, nedorind a fi luat în seamă, abia își revine. Doar el își cunoaște și-și înțelege necazul prin care trece, cel mai bine. Noi, ceilalți, prieteni și colegi de cântec de-ai Veronicăi, rostim doar cuvinte de încurajare - și mi se pare firesc așa să fie!

Doar el își știe viața, căci de acum trebuie să fie și mamă și tată. Să fie înțelegător și a toate iertător ca o mamă, dar și dur, ca un tată. Vasile Perșe nu știe să fie dur – doar am rostit cuvântul pentru a fi înțeles mult mai bine. ,,Și lui i se cuvine să i se spună un sincer MULȚUMESC – pentru că i-a înțeles rostul și menirea Veronicăi. A încurajat urcarea ei pe scenă și a susținut-o așa cum a putut mai bine”. La auzul acestor cuvinte lumea a aplaudat. De această dată primește și Vasile Perșe aplauze - le merită. Aplauze pentru întreaga familie, pentru bunaeducare, bunacuviință și bunacreștere!

Revin la cântecul popular chiorean și la interpretul său – Radu Pop, pentru că prea frumos și-a lăsat sufletul, inima și glasul să-și spună, prin cântec, amarul și regretul pierderii unui bun prieten. Luând microfonul, cu o emoție evidentă, dar și cu sufletul cernit de durere, a luat cartea dedicată Veronicăi, și a rostit doar atât: ,,De câte ori te vedeam, de-atâtea ori îmi aduceam aminte de clipa în care ne-am cunoscut. Viața îți rezervă multe, vrute și nevrute. Pe unii prieteni îi păstrezi în timp ce pe alții, cu sau fără voie, îi pierzi ,,pe drum”. Până și din amintiri dispar. Ei, uite, cu tine nu-i așa! Te-am cunoscut în ziua nunții noastre – în urmă cu câțiva zeci de ani. Să tot fie câțiva trecuți de 20. Mulți? Puțini? Nu judec, dar când e vorba de o prietenie atunci îi calculez. Ce tineri eram! ... Glasul tău răsuna când urcai pe scenă, de parcă ai fi dorit să se audă până la tine acasă, acolo în Bihor, în Petreasa. Acum lipsești dintre noi dar ce putem face?”. Și-apoi a dat drumul cântecului, să bucure ascultătorul și auditoriul. La coborâre aplauzele au fost nelipsite. Parcă nu se mai terminau.

A cântat tare și frumos, precum cânta Veronica atunci când urca pe scenă – frumos și tare, de parcă s-ar fi auzit până acasă la Petreasa. De această dată vocea interpretului Radu Pop, răsuna tare să se audă până în ceruri, acolo unde odihnește veșnic Veronica.

La coborârea de pe scenă a avut o singură rugăminte pe care nu s-a răbdat să n-o spună celor din Petreasa: ,,Așa cum nici noi n-o vom uita niciodată pe Veronica, vă rog să n-o uitați nici dumneavoastră, căci prea mult va iubit și va respectat! În speranța că așa se va întâmpla, mă înclin în fața dumneavoastră și vă spun doar atât – Mulțumesc!”.

Nu cred că Veronica Crăciun Perșe va fi dată uitării. Am ferma convingere că cei din Petreasa vor face multe lucruri minunate în memoria ei. Și Veronica le merită. Nu vreau să spun că vorbele rostite la superlativ sunt genul meu, prietenii mă cunosc prea bine și știu acest amănunt al vieții mele, dar aici, la Petreasa, în duminica de 13 noimebrie 2011, despre Veronica Crăciun Perșe s-a vorbit mult la superlativ. Și fiecare vorbă ori cuvânt rostit era adevărat și sincer.

La fel de sinceri au fost și invitații dar și privitorii. Ca să mai descrețească fețele înlăcrimate, moderatorul a luat, așa, la întâmplare, un om din public. De fapt la surprins – luându-se după părul cărunt, după pălăria de pe cap (simbol masculin), și după lacrimile din ochii acestuia. L-a adus în fața tuturor, în aplauze și hohote de râs. Nici el nu știa de ce?! Când să vorbească despre Maramureș și maramureșeni, ironia a fost și mai mare, când bătrânelul a recunoscut în fața tuturor că ,,eu am fost prin Maramureș. Multă vreme am lucrat, acolo, în Maramureș!”. Ce să mai spui unei astfel de împrejurări?! Toți s-au bucurat, bineînțeles!

Interesant dialog. Nu prea am mai întâlnit astfel de prezentări. Felicitările de această dată merg spre moderatorul evenimentului, Vasile Bele. De recunoscut este faptul că și asta e o artă și nu oricine o poate stăpâni. Vasile Bele – cunoscut și recunoscut și ca staroste (grăitor - cum i se zice acestuia în zona Bihorului), le-a demonstrat tuturor că poate face acest lucru extraordinar. Impecabil. În ciuda altor răutăți, pe care din motive demne de înțeles nu le expun aici. Nu este cazul! A fost prea frumos totul pentru a fi umbrit de răutățile celor care tot încearcă, tot încearcă și ici și colo, și nu reușesc.

Felicitări moderatorului pentru faptul că a știut să gestioneze extrem de frumos – emoția, timiditatea, lacrimile, inimile și sufletele celor ce au fost prezenți. Cei din Petreasa care nu au fost în această duminică prezenți în Căminul cultural nu au avut decât de pierdut. Oricâte vorbe vor fi rostite, nu le va egala trăirea emoțională din interiorul Căminului cultural.

Tot pentru o discuție amicală a ajuns la Petreasa, redactorul șef adjunct al revistei ,,Din vatra satului”, o revistă socio-culturală de promovare a valorilor tradiționale, Gheorghe Ursan, în dubla calitate - și de redactor șef adjunct dar și ca reprezentant al editurii și-al tipografiei unde a văzut lumina tiparului cartea ,,Veronica Crăciun Perșe – un suflet printre stele” (Editura EUROTIP, Baia Mare). Fiind provocat să-și expună punctul de vedere acesta a mărturisit că se află ,,aici din respect pentru cea care a fost interpretă a Bihorului, prietena Maramureșului și-a maramureșenilor, Veronica Crăciun Perșe. Eu, am avut ocazia s-o cunosc altfel decât toți ceilalți, dar tot cântecul și pasiunea pentru folclor ne-a unit. Vorba ar fi extrem de lungă, însă ceea ce se întâmplă aici mi-ar place să cred că este doar un început despre cele ce trebuiesc zise și rostite la adresa și în numele Veronicăi Crăciun Perșe. Este adevărat acuma îi aducem un omagiu. Și mai știm că Veronica și-a dorit întâlnirea asta ... păcat că ea nu a mai ajuns. Mă bucur să văd, și sigur îmi veți da dreptate, că cei care o iubesc și-o prețuiesc la adevărata ei valoare, sunt aici și vor răspunde prezent ori de câte ori vor fi invitați, în numele Veronicăi.

Mulțumindu-vă dumneavoastră publicului pentru interesul acordat, mulțumind mamei Florica pentru că ne-a dat-o pe Veronica, pentru o scurtă vreme și nouă maramureșenilor, am să mulțumesc pentru buna primire și pentru toată organizarea domnului primar, prezent aici.

Domnule primar, printre toate lacrimile ce-au udat ochii, pentru tot ce a însemnat Veronica Crăciun Perșe în parte și pentru fiecare, văzând reacția celor prezenți vin cu o propunere pe care vă rog s-o socotiți utilă și la locul ei. Știu că aici în Bihor sunt oameni harnici și iubitori de folclor.

Oare câți au știut s-o aprecieze? Oare câți au știut să-i respecte prietenia cu care ea răspundea, prieteniei? Întrebări, deocamdată rămase fără de răspuns! Poate timpul ne va da un răspuns ... dar n-aș vrea sub nicio formă ca personalitatea Veronicăi Crăciun Perșe să fie dată uitării. ,,Îmi este greu să vorbesc despre Veronica la timpul trecut ... îmi place să mă amăgesc, cu ideea că Veronica Crăciun Perșe, nu-i acasă la Baia Mare, ci-i plecată pentru câteva zile acasă la mama Florica, aici, la Petreasa ... E adevărat e aici la Petreasa dar nu așa ne-am fi dorit-o niciunul dintre noi!”, mai reușește să rostească. Și-apoi se scuză, pentru a fi și mai bine înțeleasă: ,,Eu am să țâpuresc ... așa mai de jale ... ca pe la noi, prin Oaș”.

Important din toate acestea este faptul că prietenii nu au uitat-o. Ea este de-acum înainte și-a noastră a maramureșenilor, dar este și a dumneavoastră, a bihorenilor, așa cum a fost mereu. Fiecare o vom respecta pentru ce a fost și ce a însemnat Veronica Crăciun Perșe. Totodată îi vom respecta familia. Ei sunt singurii ce știu ce înseamnă cel mai bine pierderea ei. Pentru că ei i-au fost alături zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă. Și atunci când Veronica era plecată spre a cânta, cineva o aștepta acasă mereu. Fiecare o așteaptă să revină.

Nimănui nu-i vine a crede cruda realitate! Veronica Crăciun Perșe a plecat să cânte alături de bistrițeanca Valeria Peter Predescu, ori de maramureșenii noștri Viorel Costin sau Titiana Mihali. A plecat să cânte alături de mulți, mulți, mulți, alții ... nu aș putea să le rostesc în acest moment numele. Nici unul din cei scriși aici nu se vor mai întoarce. Noi alergăm spre ei. Noi, cei rămași, spre a-i cinsti și a-i omagia alergăm cât se poate de repede către ei. Ei sunt acolo, deasupra noastră, probabil ne așteaptă. Cert este că mai devreme sau mai târziu fiecare, și toți cu toți, ne vom întâlni.

La coborârea de pe scenă, Maria Tripon a apreciat și-a felicitat, sincer, autorul, pentru faptul că prin ,,ceea ce a făcut Veronica Crăciun Perșe – nu va fi uitată, ba dimpotrivă, va fi așezată într-un colțișor din biblioteca de-acasă a fiecăruia dintre noi. Măcar așa n-o vom uita! Mă bucur că dintre prietenii Veronicăi face parte şi autorul acestei cărţi, prietenul nostru, al artiştilor, Vasile Bele, şi că el, împreună cu familia Veronicăi, şi cu noi toţi cei care am iubit-o şi apreciat pe Veronica, facem posibil ca această carte să vadă lumina zilei şi mă bucur de această lansare aici, în satul Petreasa – Bihor de-acolo de unde Veronica şi-a cules şi învăţat cântecele frumoase, acolo unde a învățat, în primul rând, să fie om!” – a mai spus în final Maria Tripon.

Nu în ultim rând vine vremea de-a urca pe scenă altui frate întru cântec, de-al Veronicăi. Și acesta vizibil marcat de plecarea interpretei, mărturisește, că aduce doina și cântecul popular din Țara Lăpușului – cea mai frumoasă și mai bogată în autenticitate dintre toate zonele etnofolclorice – Onișor Pop, primit așa cum este firesc cu ropote de aplauze.

,,Îmi va fi foarte greu să mai vorbesc după toate cele câte au fost rostite aici despre viața, trăirile, prieteniile dar și regretul plecării a celei care a fost Veronica Crăciun Perșe. Toate cele ce vreau a le spune nu vor fi decât repetiții așa că n-am să dau curs exprimării. Părerile de rău și regretul plecării bihorencii spre lumea fără de dor îl simte și-l simțim fiecare în parte. Dovadă că o iubim, că a fost iubită și că va fi iubită este și această întâlnire a noastră cu dumneavoastră, din această duminică frumoasă de noiembrie. Dar ... credeți-mă, dacă Veronica Crăciun Perșe era în viață, cred că tot aici eram în această dată pentru a-i răsplăti prietenia, pentru că interpreta dorea să ne aducă la Petreasa, aici în Bihor. A reușit să ne aducă dar altfel. Nici nu ne puteam închipui că așa va fi întâlnirea de la Petreasa, știind-o cât este de pozitivă în gândire. Nici nu ne puteam gândi la o eventuală plecare în plină tinerețe. Dar aici nu ne putem opune sorții și nici vieții. Pe la noi, prin Țara Lăpușului este o vorbă - Atâtea zile o avut de la Dumnezeu! - și-așa este, atâtea zile le-o avut de trăit!”, a mai spus în final printre lacrimi.

Apoi a început cântecul. Aplauzele au fost multe, așa ca pentru final. Onișor Pop a reușit să ridice sala în picioare, ca toți ceilalți colegi de cântec ai Veronicăi. Așa făcea și Veronica pe unde trecea – prin cântecul ei bihorean uimea lumea și o ridica în picioare, în aplauze! Păcat de toate astea ... dar nu se mai poate întoarce roata vieții, căci de-am putea ...

La coborârea de pe scenă, Onișor Pop, a mai adăugat: ,,Cu ani în urmă, realizam împreună cu Veronica Crăciun Perșe – primul nostru compact disc, metaforic, intitulat ,,De la Lăpuș pân-la Binș”. Era, așa cum spuneam, prima noastră realizare în ceea ce privește ieșirea pe piața muzicală. Azi muzica populară autentică este supusă alterității. Am ales să ,,construim” acest compact disc împreună tocmai pentru că fiecare a văzut în celălalt talent, har și iarăși darul lui Dumnezeu. Veronica Crăciun Perșe a avut din fiecare acestea. Ne-am întâlnit în festivaluri și concursuri, repede ne-am împrietenit, urmând ca un an mai târziu să avem prima noastră realizare discografică ... Sunt lucruri cu care te mândrești și nu se pot uita niciodată, așa cum sunt convins că nici Veronica Crăciun Perșe nu va fi uitată. Cu acest compact disc am demonstrat tuturor că românii, din orice colț de țară, sunt uniți. S-a făcut o punte între cele două județe - Maramureșul nostru și Bihorul Veronicăi. Și-am fost mândri că așa s-a întâmplat!”. Și nu a mai putut continua de aplauzele iubitorilor de muzică aflați în sala Căminului cultural.

Mulțumindu-le tuturor pentru prezența la acest eveniment, moderatorul l-a chemat, pentru a trage o concluzie pertinentă, pe alesul local – domnul primar Ionel Rif.

,,Domnule primar, dacă la începutul manifestării eu eram cel care deschidea discuția și ațâțam la vorbă, acuma vin spre dumneavoastră, pentru a trage o concluzie a celor întâmplate astăzi, aici. Este nevoie de muzică populară în viața satului pentru a mai anima sufletul și inima trăitorului.

Se impune respectuos ca interpretul de muzică populară să ia contact cu viața satului, nu doar să treacă prin satul tradițional. Și mai presus, dorim ca cele rostite azi, aici, să prindă viață și rădăcini, dorim ca interpreta Veronica Crăciun Perșe să nu fie uitată, ci dimpotrivă. Noi, dacă ne veți solicita sprijin ori susținere, vom răspunde oricând, pozitiv, lăsându-ne alte treburi deoparte, pentru a vă onora cererea, și rugămintea. Nu dorim ca peste toate acestea să se aștearnă uitarea ori praful timpului – pentru că Veronicăi Crăciun Perșe, nu-i va place praful și uitarea.

Ei, fie-i țărâna ușoară, nu i-au plăcut despărțirile și nici uitările. Ne-ar place ca de azi înainte, aici, la Petreasa să fie, așa după cum am zis, să ne întâlnim cu un festival-concurs de promovare a valorilor tradiționale și-a autenticității interpretative”.

Emoționat de cele întâmplate, primarul recunoaște că nici el nu se aștepta la o asemenea manifestare, felicitând absolut tot din ceea ce s-a întâmplat atât pe scenă cât și lângă scenă. Tot el a afirmat, cu părere de rău, manifestându-și regretul ,,de ce nu s-a făcut acest prim pas, din partea bihorenilor. Îmi pare rău că toate astea nu au pornit de la noi, Veronica fiind în primul rând bihoreancă, și-apoi maramureșeancă!”. Dar niciodată nu e prea târziu. ,,Noi am vrut să vă arătăm cât de iubită și apreciată a fost Veronica Crăciun Perșe la noi în Maramureș, dar sunt convins că și aici, Veronica s-a bucurat de dragoste, apreciere, stimă și respect. Important e să știm merge mai departe, cu fruntea sus!”, a continuat Vasile Bele.

,,Vom privi cu maxim de seriozitate toate cele de aici, și în măsura în care se va putea, vom da curs cererilor formulate pe această scenă, tocmai pentru că nici noi nu ne dorim uitarea sau prăfuirea – așa cum ați afirmat și dumneavoastră la un moment dat – a interpretei. Ne bucurăm în toată supărarea noastră, că am avut pe cineva care ne-a purtat cu-atâta drag în suflet, și că o dată plecată de-aici prin căsătorie, nu ne-a uitat. Am lângă mine, aici la primărie, o echipă puternică, harnică și mai presus, înțelegătoare. Desigur că trebuie discutate toate aceste amănunte, făcut un proiect, apoi trebuie aprobat, și de ce nu ... din această clipă, an de an, mijlocul lunii noiembrie, de lasătul secului, Veronica Crăciun Perșe să fie numele unui festival de promovare a valorilor. Sunt convins că acest lucru este cu putință a se rezolva. Doamne ajută, așa să fie!”, a mai continuat domnul primar, printre aplauze.

Iar în final, colegii de cântec au fost invitați să urce, cum altfel? dacă nu în aplauzele tuturor, pe scenă, pentru o poză - ,,de final”! A fost un final, zic eu, cu tot amarul tristei povești, fericit, și-i atât de bine când totul se termină cu bine!

Tot acum a fost momentul, ca fiecare în parte să-și primească și darul cuvenit – cartea pe care o vor iubi așa cum au iubit-o pe Veronica. Aceasta nu le-a fost dăruită de autor, ci a fost rugat, soțul regretatei interprete, printre lacrimi și sărutări, să le-o înmâneze. Așa s-a și întâmplat! Fiecare a primit-o pe ,,Veronica Crăciun Perșe – un suflet printre stele”, cu lacrimi și durere.

Normal, aniversările, știm foarte bine că se termină cu LA MULȚI ANI! Ei, aici, n-a fost cazul, ferească Sfântu! Veronicăi nu i se va mai cânta niciodată acest cântec. Doar flori i se vor putea aduce ... și acelea pe mormânt. Cunoscând-o prea bine, știindu-i horile, colegii de cântec rămași încă pe scenă nu s-au răbdat să nu-i cânte unul preferat: ,,Ard-o focul viață!”, unul dintre cele multe pe care Veronica Crăciun Perșe le-ar fi pus pe următorul album, pe care și-l pregătea. N-a fost să fie așa, dar în memoria ei, ca pentru final, acesta s-a cântat: ,,Ard-o focul viață / Și-a mea tinereață / Că prea repede-a trecut / De gândești că n-o-am avut!”.

Și noi mulțumim, fiecăruia, pentru tot efortul ce l-a făcut pentru a ajunge în acest mijloc de noiembrie la Petreasa. De-acum înainte, aici o să ne întâlnim cu Veronica, și cu mama Florica, și cu ..., și cu ... căci în Maramureș n-o vor mai aduce decât amintirile și lacrimile celor ce n-o vor uita. Așa cum n-o să uităm nici noi această sărbătoare, îmi doresc ca nici Veronica Crăciun Perșe să nu fie uitată. Și mi-ar place să cred că dacă ne vom întoarce la Petreasa, peste un an, la lăsatul secului, așa fără a anunța pe nimeni, aici vom găsi satul împodobit de sărbătoare.

Domnule primar, credem în cuvântul dumneavoastră, credem în echipa de lângă dumneavoastră, acolo, la instituția ce o conduceți cu măiestrie. Și, pentru că nu am mai scris, mă bucur să pot vedea în persoana dumneavoastră un om care iubește cultura, folclorul și tradițiile locului, un om care înțelege ce ar însemna pentru un popor pierderea acestora. Felicitări, domnule primar, și pentru oamenii ce-i aveți lângă dumneavoastră!

Rugându-l pe dreptul Dumnezeu să trimită sănătate și gând bun dar și binecuvântare asupra satului și asupra locuitorilor din acesta, închei această cronică, oarecum împăcată și fericită, că am ajuns pe aceste meleaguri, că am demonstrat cât de mult a fost prețuită interpreta Bihorului, aici la noi în Maramureș.

Nu cred, dragă Veronica, buna mea prietenă, că te-am făcut de râs. Ori de unde ai fi, ne-ai văzut și te-ai bucurat. Doar ochii ți-au lăcrimat a amar și-a durere că nu mai ești printre noi. Sunt convins că tu ne-ai dat puterea și forța de-a ajunge și aceste clipe, pe care știm cât de mult ți le-ai dorit a le ajunge. Nu putem spune că nu ai fost alături de noi ... dimpotrivă, clipă de clipă, te-ai bucurat.

Închei, oarecum, cu gândul împăcată, că toate acestea Veronica și le-a dorit, iar azi, a avut parte de ele, dar și cu amar în suflet. Mi-ar fi plăcut și mai mult dacă Veronica Crăciun Perșe era în mijlocul nostru - vie, plină de energie și de poftă de viață, prietenoasă, voioasă, mândră de cântecul și costumul popular bihorean - așa cum am cunoscut-o cu mulți ani în urmă.

Dumnezeu să-ți ocrotească pașii și sufletul printre stele!

Baia Mare – 17 – 18 noiembrie 2011.

Finalul a fost tot cu lacrimi ... căci Vasile Bele, moderatorul și autorul cărții, a dat citire paginilor 82 – 84, unde este articolul: ,,Privind-o, Veronica, parcă ar vrea să ne spună ...”. Am să vă las dumneavoastră plăcerea lecturării acestuia, fără a mai rosti nimic. Vorba ar fi seacă și amară ... lacrimile și durerea și mai mare ... toate acestea au făcut cinste satului Petreasa, care în această duminică de 13 noiembrie 2011, a fost în sărbătoare ... dar și în lacrimi.

,,Privind-o, Veronica, parcă ar vrea să ne spună ...”

Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați fost, îmi sunteți, și-mi veți fi admiratori şi prieteni.

Vă mulțumesc tuturor celor care m-au aplaudat la urcarea și coborârea de pe scena pe care am slujit-o cu toată cinstea și demnitatea, pentru a nu-mi dezamăgi strămoșii, moșii, neamul și seminția din care mă trag.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați văzut în mine un prieten.

Vă mulțumesc tuturor, că azi, pe ultimul meu drum pământean, v-ați rupt din timpul vostru pentru a ajunge la mine acasă, Petreasa mea iubită.

Vă mulțumesc tuturor pentru că mi-ați înțeles rostul și drumul pe acest pământ binecuvântat.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați avut încredere în mine și v-ați aplecat cu dragoste asupra mea și a familiei mele.

Vă mulțumesc – la toți și la toate, indiferent din ce colț de lume sunteți.

Vă mulțumesc vouă, maramureșenilor, că mi-ați iubit și respectat, așa cum doar voi știți, cântecul și costumul popular bihorean.

Vă mulțumesc vouă, bihorenilor, că nu m-ați uitat, așa cum nici eu nu v-am uitat în drumul meu – mereu am fost cu gândul la voi și la cântecul nostru strămoșesc.

Și nu în ultim rând am să mulțumesc FAMILIEI și NEAMULUI – pentru că mi-ați înțeles menirea, chemarea și rostul pe aceste cărări. Vă mulțumesc pentru faptul că m-ați înțeles ori de câte ori a fost nevoie. Vă mulțumesc pentru că mi-ați fost mereu aproape și m-ați susținut și încurajat.

Iată că s-a întâmplat, să-mi vină și mie rândul, în aceste prime zile din luna lui Făurar să plec. Azi, 2 februarie 2011, mi-am început Marea Călătorie în lumea de Dincolo, căci călători, suntem toți prin acest veac.

Așa a fost scris în Cartea Vieții, să plec în plină tinerețe, dar, acuma, la plecare, am un singur dor, şi-o singură rugăminte … conduceţi-mă, tot cu cântec, iar vouă celor rămaşi, acesta, să vă fie alinare, să vă fie mângâiere, să vă fie amintire.

Nu voi cere nimic din ce-am făcut. Nu voi lua nimic din ceea ce am realizat. Las, zestre, celor ce au darul și harul cântatului, toată zestrea mea de cântec.

Şi de-acolo, din ceruri, vă voi trimite, pe îngeri, cântecul meu, pentru a vă ocroti și apăra, MEREU …

Merg la dreapta judecată cu gândul curat că fiecare în parte mi-ați iertat greșelile - dacă au fost, că mi-ați iertat păcatele – dacă au fost, căci, fiecare suntem păcătoși supuși greșelilor!

Și-acum vă las, hai duceți-mă, căci drumul meu pământesc aici s-a încheiat, doresc să-l urmez pe celălalt, al Lumii de Dincolo, doresc să urmez calea lui Dumnezeu.

Voi veți rosti fiecare cele ce se cuvin, eu vă spun doar atât – Dumnezeu să trimită binecuvântare asupra tuturor celor care ați pășit în Petreasa.

Mai am un gând, așa printre lacrimi, lui mama Florica, să nu rămână supărată, nici amărâtă, căci visul de-a ajunge în Petreasa, pentru somnul de veci, azi mi s-a îndeplinit. Sunt aici, mamă Florică, și te voi ocroti până la următoarea noastră întâlnire, pe care doar Dumnezeu știe când va fi.

Mamă Florică, de azi nu vei mai fi singură, căci zi de zi, clipă de clipă, voi fi alături de tine, din acest moment. Am să-L rog pe Dumnezeu, să-ți ocrotească bătrânețea și să-ți aline durerea. Mi-am lăsat departe familia pentru a veni la tine așa cum mi-am dorit mereu. Azi, am ajuns, pentru vecie, mamă Florică, în pământul strămoșilor din Petreasa.

Ramona URSAN și Crisrina BELE