Colocvialul Veronicăi Oşorheian
Scriitoare harnică, păstrând amprenta ţinuturilor natale a Ilvelor, Veronica Oşorheian prezintă, prin volumul „Colocvial – faţete ale binomului autor – impact relaţional”, o adevărată carte de vizită a ceea ce a făcut până acum în lumea literelor.
Cartea adună la olaltă bucuriile pe care autoarea le-a trăit cu fiecare recenzie la o carte, cu fiecare cuvânt spus din inimă de cititori sau de specialişti. Citind acest volum vom descoperi personalitatea Veronicăi Oşorheian văzută prin sute de texte aşezate fiecare la cartea care a fost recenzată. Un asemenea demers a mai avut până acum în judeţul nostru Cornel Cotuţiu, dar şi Virginia Brănescu, Nicolae Băciuţ sau Jeniţa Naidin.
Prozatoare şi poetă, cu o sensibilitate aparte, Veronica Oşorheian îşi face rânduială în ograda proprie, aşa cum spune în prefaţă cercetător ştiinţific dr. Gabriela Mircea.
Volumul cuprinde şi câteva comunicări susţinute de-a lungul timpului la diverse întâlniri culturale, amintind aici „Idei privitoare la asocierea vechilor instrumente muzicale de pe Valea Ilvelor. Particularităţi ale localităţii Leşu”, precum şi „Spaţiul sacru în satul românesc”. Nu lipsesc din sesiunile de comunicări tradiţiile acestor meleaguri ale Năsăudului, dar nici vrednicia oamenilor care au luptat pentru apărarea gliei. De la trişcaşii din Leşu la personalitatea marcantă a lui Tudor Jarda, de la chipurile frumoase ale ţăranilor noştri până la portretele dedicate intelectualilor, Veronica Oşorheian aşază gând cu gând, în pagini, aceste demersuri, spre nemurirea lor.
O parte din corespondenţa cu oameni ai locurilor, dar şi cu ilustre personalităţi culturale, alături de fotografiile care oglindesc frumuseţea trăirilor întru cultură fac parte integrantă din acest volum.
Veronica Oşorheian reuşeşte să creeze un spaţiu al ei, ca o casă a cuvintelor, în care suntem invitaţi cu toţii să pătrundem.
Adaugă comentariu nou