A APARUT „REVISTA BISTRIŢEI” Nr. XXII, 2008
Joi, 5 noiembrie 2009, la Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa – Năsăud, a avut loc lansarea numărului XXII, pe 2008, al prestigioasei publicaţii "Revista Bistriţei", coordonată de cercetătorul ştiinţific, dr.în istorie, Corneliu Gaiu.
În faţa unei asistenţe numeroase, alcătuită din cercetători şi persoane interesate de istorie, dr. Silvius Ovidiu Chiş, directorul Complexului Muzeal, a prezentat noul număr apărut, care cuprinde articole extrem de interesante, semnate de cercetători de prestigiu, având în fruntea lor pe academicianul Dumitru Protase şi mulţi alţii, de toate vârstele, precum: Valentin Vasiliev, Kacso Carol, Gabriel Pupeză, Gabriel Talmaţchi, Sorin Cociş, Nicoleta Man, Nicolae Gudea, Dan Tamba, Alexandru Popa, Cornel Gaiu, Radu Harhoiu, Vasile Mărculeţ, Mihai Florin Hasan, Mircea Gelu Buta, Livia Călian, Claudiu M. Bonţa, Mihai Georgiţă, Claudia Septimiu Peteanu, Iulia Adina Pop, Iosif Marin Balog, Anişoara Balog, Ana – Maria Vele, Teodora Bonţeanu, Din Petre şi, nu în ultimul rând, pe Adrian Onofreiu. Lucrările celor menţionaţi abordează teme de istorie veche, antică, modernă şi contemporană şi sunt de o strictă specialitate şi rigurozitate ştiinţifică, după cum au subliniat, în luările lor de cuvânt, cercetătorii Corneliu Gaiu, dr. în istorie şi Ioan Chintăuan, dr. în geologie, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că „Revista Bistriţei” se înscrie în revistele de specialitate de prim rang, din Transilvania şi din întreaga ţară, dar şi mai cunoscută, în întreaga lume, ar putea deveni, dacă s-ar putea realiza, în viitor, traduceri în engleză, a unor rezumate, după cum obişnuieşte să facă, de mai mulţi ani, „Studii şi cercetări Geology – Geography”, o altă revistă de prestigiu, coordonată de dr. Ioan Chintăuan, editată tot de Complexul Muzeal Bistriţa - Năsăud.
Este un mare merit, pentru această veche instituţie de cultură, în demersul, de mare efort, depus în editarea revistelor menţionate, la care se mai adaugă „Studii şi cercetări etnoculturale”, coordonate de cercetător dr. Mircea Prahase şi „Arhiva Someşană” - seria a III-a, coordonată de dr. Dan Lucian Vaida, directorul Muzeului Grăniceresc Năsăudean, în colaborare cu Universitatea „Babeş - Bolyai”, Institutul de Istorie „George Bariţ”, Cluj - Napoca, dar şi multe alte publicaţii de larg interes.
Citiţi şi:
- Dublă lansare de carte la Complexul Muzeal
- „Revista Bistriţei” a împlinit un sfert de secol
- „Revista Bistriţei”, XXVII, 2013 a fost lansată pentru cititori şi specialişti
- Revista Bistriţei, lansată pentru public, cu un pertinent şi documentat conţinut
- Sesiune naţională de comunicări istorico-ştiinţifice
Adaugă comentariu nou