Aron Cotruş, o voce a pământului străbun

Alături alături de Lucian Blaga şi Tudor Arghezi, Aron Cotruş este un deschizător de drum în lirica modernă. Poeziile sale vorbesc despre contorsionatul secol al XX-lea, la ale cărui drame a participat încă de tânăr, ca voluntar în primul război mondial, ca prizonier în Italia, ca luptător anticomunist şi ca exilat pentru marea sa dragoste de ţară. Şi toate acestea le-a aşezat pe soclul operei sale ce cuprinde peste 20 de volume, publicate în perioada 1911-1940. Timp de aproape 40 de ani, poezia sa a încetat să mai apară, până în 1978, când nepotul său, Ovidiu Cotruş scoate la lumina tiparului o antologie, prefaţată de Ion Dodu Bălan.
Versurile Lui Aron Cotruş izvorăsc din sufletul poporului şi oglindesc concepţia sa despre istorie şi viaţă, purtând girul originalităţii şi al caracterului profund social şi naţional. Vocea sa lirică de-o mare vigurozitate umanistă şi militantă, păstrează legătura sa cu pământul străbun : ,,Strămoşesc pământ/ aici m-am născut, aici vreau să lupt/ neîntrerupt/ şi cu neînfrânt/ avânt/ să-ţi cânt...’’ Este cel mai veritabil imn închinat pământului strămoşesc.
Volumul intitulat metaforic ,,Sărbătoarea morţii’’ (1915) este oglinda realităţilor din primul război mondial la care a participat în mod direct, ca voluntar prin tranşeele morţii şi ca martor al imenselor tragedii de pe câmpul de luptă. Aceste versuri ne amintesc de baladele şi cântecele noastre haiduceşti, ori cele de vitejie : ,, iobagi viteji, voinici de fier, eroi,/ În şanţuri, prin zăpezi ori prin noroi,/Pe ger şi ploi,/În marşuri, la atacuri zdrobitoare,/Mi-e sufletul cu voi... (În ţara morţii). Într-un mod colţuros şi crud se exprimă în poezia,, Izbânzi ce vestesc’’: ,,În versu-mi colţuros şi crud/Izbânzi îţi vestesc, nu prăpăd,/patrie cu milioane de raniţe,/patrie cu vii, nevăzute graniţe/ de milioane de urechi ce aud,/ de milioane de ochi ce văd/ de milioane de minţi ce gândesc/ din răbdare şi avânt strămoşesc...’’
Poeziile lui Aron Cotruş au un ton grav, adeseori ameninţător ori trist, ca o prelungire a mâhnirilor ţăranului român sortit să muncească din greu şi să rămână de-a pururi sărac : ,,Io,/ Pătru Opincă/ce-ntr-atâtea moşii n-am doar o şirincă,/ înfrunt strâmbele legi şi năpasta/ şi-n răzmeria ce-n mine creşte,/ sudui vârtos, mocăneşte,/şi scuip pe toată rânduiala asta...’’ Critica literară îl consideră un scriitor mesianic, asemeni lui Octavian Goga : ,, Io, Aron Cotruş,/om cu pofte mari,/ mai calc mocăneşte prin munţi legendari/ şi sfarm în măsele al vremii căluş’’. Dialogul său cu istoria este realizat prin volumul ,,Horia’’în care portretul acestui personaj istoric primeşte o aură mitică, de erou legendar şi simbol al neamului românesc. Sunt 25 de poeme, relativ scurte, dar foarte sugestive şi încărcate de un profund sentiment revoluţionar.Unul dintre aceste poeme a apărut după revoluţia din decembrie în manualele alternative de clasa a VII-a, pentru a fi studiat de către elevi, să fie recitat la serbări şi şezători literare : ,,De jos/ te-ai ridicat, pietros, viforos/pentru moţi/ pentru cei săraci şi goi, pentru toţi.../şi-ai despicat în două istoria/ ţăran de cremene/cum n-a fost altul să-ţi semene,/ Horia !/ te-i desprins aspru din gloata,/ cu obraji supţi,/ cu ochi crunţi,/ să lupţi,/ să înfrunţi/ din sălbatici-ţi munţi :/ oştile craiului, temniţa, roata...’’
Sentimentul de dragoste faţă de pământul Transilvaniei este exprimat şi de data aceasta în versuri abrupte, dar expresive : ,,Ai noştri sunt aceşti munţi/ pietroşi, mănoşi, cărunţi,/ căci noi ne-am căţărat pe ei spre cer,/ noi le-am deschis adâncurile de aur şi fier’’ (Ai noştri sunt aceşti munţi). Ca şi Octavian Goga ce anunţa prin versurile sale împlinirea visului de veacuri al poporului nostru, la fel o face şi Aron Cotruş, care este prins în vâltoarea evenimentului de la 1918, militând pentru o Românie Mare şi descătuşată : ,,Io Aron Cotruş,/ rumân de peste munţi,/ din stirpea iobagilor trudnici şi crunţi,/ cari nu se poticnesc pe nici un urcuş,/ furtunatec m-am născut să vestesc,/ în grai românesc,/ cu aspre cuvinte, străbune şi sfinte,/ zboruri înalte spre- ameţitoare ţinte./ Istoria, moartea de-a curmeziş mi s-au pus/ şi nu m-au răpus, şi nu m-au răpus’’ (Drumuri în furtună ).
Spiritul de revoltă şi nelinişte faţă de nedreptăţile sociale este puternic reliefat prin volumele de poezii : ,, Neguri albe (1920 ) În robia lor (1926 ), Strigăt pentru depărtări (1927 ), Cuvinte către ţăran (1928 ) Mâine (1928 ), Printre oameni în mers (1935), Peste prăpăstii potrivnice (1938 ) şi Rapsodie valahă (1940). Poetul a fost distins cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români în 1926 şi 1940. În timpul vieţii a ocupat importante funcţii în presa română şi de peste hotare. Din anul 1928 lucrează ca ataşat de presă la Roma şi Varşovia, iar în timpul celui de-al doilea război secretar de presă la Madrid şi Lisabona. După război se refugiază în Spania, iar în 1957 se stabileşte în SUA, unde se stinge din viaţă, la 1 noiembrie 1961, lăsând în urma lui o operă literară valoroasă în care şi-a pus toată dragostea lui faţă de ţară şi poporul său.