Balade pamfletistice

Scriitorul Gheorghe Puiu Răducan împleteşte, în volumul „Balade pamfletistice moderne”, apărut la Editura Gens Latina, a cărei director este Virgil Şerbu Cisteianu, baladele cu fabulele şi parodiile într-o ţinută modernă, pe motive populare şi livreşti. De altfel, Virgil Şerbu Cisteianu spune, despre carte, că ne aduce aminte de Grigore Alexandrescu, care a deschis drum poeziei de mari tensiuni lăuntrice pe linia liricii de interogaţie şi atmosferei de meditaţie.

La capitolul „Parodii”, amintim pe cea a trubadurului: „ Trubadurul/ Aruncă lacrimi grele/ Şi amare pe obraji”. O poezie în care sunt luate la puricat toate situaţiile care în loc să fie banale sunt considerate, în ziua de azi, adevărate exemple. Nu puteau lipsi din această schemă politicienii: „Mint aleşii, latră câinii”. Baladele pamfletistice moderne sunt închinate preşedintelui, patronului, minerului şef, şomerului, băncilor, lui Adrian, lui Nicuşor, lui Ţepeş, dar şi beţivilor, vrăjitoarelor, cerşetorilor etc.

Pentru prima dată avem o baladă a normalităţii: „De sute de ani sperăm şi am tot sperat/ Că laptele şi mierea pe noi va fi vărsat”, lucruri care nu vor fi niciodată „petrecute” în firea normală a lucrurilor. Cum vede preşedintele Puiu Răducan? În straie de sărbătoare, fiind perceput ca un prieten căruia i se adresează direct: „Preşedinte, salutare! Bune venit în fruntea ţării/ Oare vei fi bun tu oare/ Cum ai fost în largul mării?” Minerul şef, cel care a trecut prin atâtea situaţii, are şi el o baladă: „Frunză verde de mohor/ Trăiască Cosma Miron/ Omul subteranului/ Craiul Văii Jiului”. Pe acelaşi palier este şi balada şomerului: „Şomer şi neavând ce face/ Visez la ceea ce-mi place/ Să stau la poştă pe terasă/ Pe scaun şi cu limba scoasă”, adică o ţară în care fiecare aşteptăm răsplată pentru ceea ce nu facem. Dragostea este oglindită în „Balada femeii”: „Femeia-i Eva ce-a rupt mărul din pom/ Femeia l-a făcut pe bietul Adam om/ Femeia e mama ce ne dă viaţă/ Femeia-i bunica ce ne răsfaţă”. Continuând pe acelaşi ton, în „Balada iubirii”: „Iubirea e floare de crin/ Iubirea-i amarul venin/ Iubirea-i otrava cea dulce/ Iubirea-i păcat ce omul îl duce”. Regretând pe nea Nicu, poetul apostrofează generaţia de politicieni de azi: „Ei sânge sovietic au în vene/ Atei, duşmani ai naţiei române/ În fruntea ţării stau alene/ Considerând că totul li se cuvine”. Apoi, luând exemplul lui Adrian, poetul îşi doreşte: „Cumpăra-mi-aş o mătuşă/ Şi Tamara s-o botez/ Ca să-mi lase după uşă/ O căruţă de bani verzi”.

Un capitol aparte este dedicat baladei rugilor, însă altfel de rugi, în care poetul cere divinităţii să-l facă prost, tâmpit, bou, măgar sau porc: „Alaltăieri eram tare/ Ieri eram un dobitoc,/ Acum fă-mă Doamne mare/ Un om cu minte de porc”, adică să intre şi poetul în rândul modelelor din ziua de azi. O carte relaxantă în care mitul Mioriţei este schimbat, lupul fiind cel care le cântă din fluier oiţelor, cel care astăzi stă de veghe asupra ţării.