Bârgăuani ce nu trebuie uitaţi. Părintele Pop Augustin şi succesorul său merituos Părintele Eugen Trif

În 8 martie 2020 se împlinesc 35 de ani de la plecarea spre veşnicie a  Părintelui protopop iconom stavrofor Pop Augustin ( 26.11.1901 – 10-11.10.1944   - 08.03.1985) de la Mijloceni,  campionul sacrificiilor pe altarul bisericii noastre naţionale  şi al  neamului românesc, supraviețuitor miraculos al Masacrului abominabil din noaptea de 10 - 11.10.1944 de la Prundu Bârgăului, probabil singurul om de pe planetă care a reuşit,  după ce a fost împuşcat mişeleşte în cap, să învingă moartea hâdă şi să revină la viaţă, cu ajutorul credinţei, unor împrejurări favorabile, jertfelniciei, curajului, sacrificiului, dăruirii  şi bunătăţii unor credincioşi vrednici şi devotaţi, iubitori de Dumnezeu, de dreptate  şi adevăr. În 9 martie 2020, comemorăm 20 ani de la plecarea la cele veşnice a succesorului său merituos Părintele iconom stavrofor Eugen Trif ( 05.08.1942 – 09.03.2000). Cele două evenimente comemorative ne oferă posibilitatea şi totodată ne obligă să reamintim succint câteva date despre cele două mari şi importante personalităţi.  Părintele  Augustin a descins în lume şi viaţă  în satul Bozna, comuna Treznea, judeţul Sălaj,  într-o  străveche familie preoţească şi românească, cea a părintelui Ioan Pop şi soţia Maria Pop născută Nossa. Învăţământul primar l-a urmat la Zalău, iar cel gimnazial la Gherla. Apoi a urmat Şcoala Pedagogică de Învăţători la Gherla, Jászberény  - Ungaria şi Cluj,   pe care a absolvit-o în anul 1921. Între 1921 - 1925 s-a înscris la Academia de Teologie Ortodoxă de la Sibiu. În perioada studenţiei s-a  făcut remarcat în principal datorită vocii sale de tenor angelică cu care a fost înzestrat de Cel de Sus, bucurându-se de aprecierea, stima şi admiraţia  profesorilor săi, în special a compozitorului Timotei Popovici, fostul profesor de muzică, care i-a dăruit cu dedicaţie Cartea sa de cântări bisericeşti. A fost angrenat şi a participat la activităţile Reuniunii intelectualilor ” Gheorghe Dima “ de la Sibiu, interpretând rolul lui Leonaş din Opereta Crai Nou de Ciprian Porumbescu, prezentată pe scena Teatrului orăşenesc în zilele de 27 şi 28 februarie 1925. După absolvire, cum Parohia de la Mijloceni a devenit vacantă, a candidat pentru funcţia de preot fiind ales în unamitate. După primirea actelor de numire şi confirmare de la Episcopia Vadului, Feleacului şi Clujului şi Ministerul Cultelor, în ziua de 19 septembrie 1926, a fost instalat preot paroh de către părintele protopop iconom stavrofor al Bistriţei Grigore Pletosu (1848 - 1934).  În acelaşi an, soţia sa, învăţătoarea Pop Rafila, sora renumitului medic bistriţean Leon  Bârsan (1883-1962) s-a transferat  din satul Lunca la şcoala din Mijloceni.  Numirea s-a constituit într-o binefacere şi binecuvântare pentru comunitatea ortodoxă de aici. În cei 47 ani, respectiv în perioada 19 septembrie 1926 - 1 noiembrie 1973, în care a păstorit comunitatea, rolul său de duhovnic, de slujitor al Domnului a fost dublat de un excelent gospodar şi desăvârşit educator şi formator de caractere, de intelectual de mare probitate morală, profesională, calităţi atât de necesare emancipării pe toate planurile a comunităţii. Cum venea dintr-o familie  în care munca, buna rânduială erau la ele acasă ştia că enoriaşi săraci înseamnă comunitate săracă,  că e bine şi creştineşte să dăruieşti aproapelui aflat în nevoie o prescure, o sumă de bani sau ceea ce mai ai la îndemână, dar e cu mult mai important să-l ajuţi să se ajute singur. Cum dispunea de cunoştinţe temeinice  în domeniul horticulturii, apiculturii, de deprinderi practice ce-i permiteau să confecţioneze în atelierul său de tâmplărie cam tot ce era nevoie într-o gospodărie s-a angajat să le transmită  celor din comunitate. În acest scop încă din primii ani de activitate a format grupe cu elevii din anii terminali şi tineri din localitate, cărora le-a transmis cunoştinţele sale de tehnologie pomicolă, de producere a materialului săditor, altoit, stupărit. Nu întâmplător mulţi dintre elevii săi au devenit ulterior excelenţi gospodari, horticultori, apicultori şi nu  numai. Printre primele sale iniţiative s-a numărat înfiinţarea Societăţii culturale „Reuniunea femeilor ortodoxe române de plugari Sf. Maria Mijlocenii Bârgăului “, prima de acest gen înfiinţată în Protopopiatul Ortodox Român Bistriţa. La sfinţirea steagului au fost invitate şi au participat notabilităţi judeţene şi locale, numeroşi credincioşi din parohie şi localităţile limitrofe. Sfinţirea s-a încheiat cu ţintuirea de aur şi un program de cântece naţional-patriotice. În vederea cultivării şi promovării muzicii naţionale a înfiinţat, organizat şi condus un cor mixt pe 4 voci cu care a prezentat concerte la Mijloceni şi în localităţile învecinate. De asemenea, a fost invitat şi a participat la sfinţiri de biserici, la: Bistriţa, Năsăud, Sângeorz-Băi, Prundu Bârgăului, Bistriţa Bârgăului, Cuşma, a monumentului comemorativ al fraţilor Mureşanu de la Rebrişoara, a steagurilor reuniunilor de femei de la Livezile, Rusu Bârgăului, Josenii Bârgăului şi din alte sate. La concursul căminelor culturale din judeţ, desfăşurat în oraşul Năsăud, corul de la Mijloceni a câştigat premiul I, iar ulterior vreme de câteva decenii a fost nelipsit de la toate activităţile importante adăugând în palmaresul său numeroase alte premii.  Prin activităţile desfăşurate şi-a atras simpatia, susţinerea şi sprijinul enoriaşilor şi autorităţilor pentru începerea unor  lucrări vaste  de refacere a  Casei Domnului pentru care era nevoie de investiţii importante. În 1930 a reuşit să obţină de la Societatea „Regna" de administrare a pădurilor grănicereşti suma de 150.000 lei. Totodată, autorităţile locale i-au pus la dispoziţie un parchet, iar prin punerea în valoare şi  valorificarea masei lemnoase a  mai obţinut suma de 650.000 lei. În sprijinul bunului părinte a venit şi Cel de Sus, care l-a ajutat să câştige la Loto. Premiul obţinut l-a folosit pentru acoperirea cheltuielilor de achiziţionare a  clopotului mare pentru biserică. În perioada mai-septembrie 1930 a reuşit refacerea acoperişului sfântului lăcaş, căruia  i-a adăugat în faţă un turn înalt de 30 metri şi alte patru mai mici, devenind una dintre cele mai frumoase biserici de pe Valea Bârgăului. Schilodirea şi sfârtecarea trupului sfânt al ţării decisă  prin actul samavolnic al celor mari şi puternici din 30 august 1940  a provocat multă durere, întristare şi indignare în rândul descendenţilor foştilor grăniceri din Ţara Bistriţei şi  Năsăudului.  Aceasta a fost accentuată de reacţia socotită inadecvată a celor care aveau responsabilitatea de a ne conduce destinele, prin care ne-au privat de posibilitatea de a ne apăra cu arma în mână  demnitatea şi interesele, aşa cum au procedat antecesorii noştri nu odată pe parcursul  încercatei istorii a acestor meleaguri româneşti. Părintele Pop Augustin şi enoriaşii săi au înţeles încă din primele zile gravitatea situaţiei, mai ales după  evenimentele petrecute în  9 septembrie 1940 la Treznea,  comuna natală a părintelui. Localitatea a fost trecută de ocupant prin foc şi pară, fiind masacraţi 93 locuitori. Printre victime s-a numărat şi părintele ortodox Traian Costea, care a ars in casa parohială, ce a fost incendiată. A doua zi, respectiv în 10 septembrie 1940,  la Huedin, a căzut victimă şovinismului deşănţat şi nesăbuinţei un alt apropiat al său, părintele protopop Aurel Munteanu, care îi era unchi. ( Soţia acestuia Lucreţia Munteanu născută Pop îi era mătuşă, fiind soră cu tatăl său, părintele Pop Ioan – n.n.).  Aurel Munteanu a  fost acostat pe stradă de o bandă de asasini în timp ce mergea la o înmormântare, care l-au lovit cu pumnii  şi picioarele, l-au trântit la pământ, iar unul dintre ei i-a vârât un par în gură până ce i-a ieşit prin ceafă. În pofida situaţiei deosebit de tensionate prevestitoare de suferinţe şi mari neplăceri,  părintele  a decis să rămână în mijlocul credincioşilor, să le întărească moralul şi sădească speranţa şi  încrederea în depăşirea cât mai grabnică a grelei şi apăsătoarei încercări. În adoptarea acestei decizii a contat mult faptul că era implicat într-o serie de proiecte şi activităţi  nu numai în domeniul confesional, ci pe un areal cuprinzător la nivelul comunităţii pe care dorea să le finalizeze. Era şi cunoscător al limbii maghiare, pe  care şi-a însuşit-o în perioada învăţământului preuniversitar urmat în şcoli cu limba de predare maghiară şi spera că aceasta o să-l ajute în încercările sale de temperare a zelului opresiv-distructiv al ocupantului vremelnic.  Într-un bilanţ incomplet, pe care şi l-a făcut cu ocazia împlinirii a 41 ani de preoţie consemna: "  În această perioadă am botezat 1460 de copii nou născuţi ( revenind 35/an – n.n.), am cununat 482 perechi de tineri, am prohodit numai în parohie 820 persoane decedate ( 20/an – n.n.)". Sunt indicatori demografici importanţi, ce indică o rată a natalităţii pozitivă datoraţi şi rezultatelor muncii sale. La acestea s-au adăugat multiplele sale înfăptuiri obţinute în calitate de preşedinte al comitetului şcolar, de director al căminului cultural, de  preşedinte al cooperativei de consum, de intelectual vrednic al lumii satului bârgăoan. Deşi a fost atent şi a urmărit ca activitatea sa pastoral duhovnicească să se desfăşoare în  conformitate cu reglementările existente, în unele perioade  făcând chiar şi concesii, în sensul că a renunţat să mai predice  a fost catalogat element periculos,  ce subminează ordinea vremii. Drept urmare s-au luat împotriva lui şi a celorlalţi intelectuali patrioţi şi gospodari de frunte ai Văii Bârgăului măsuri de întimidare şi neutralizare prin arestarea şi interogarea repetată, iar după începerea operaţiunilor militare pentru eliberarea Ardealului de Nord s-a decis suprimarea lor fizică. În acest context, în 9 octombrie 1944, în atmosfera de Apocalipsă din acele zile, ce a transformat minunata noastră Vale a Bârgăului într-o Vale a Groazei, o Vale a Plângerii a fost rearestat și încarcerat la Prundu Bârgăului împreună cu: Leon Vlad, zidar, de 50 ani, tată a 5 copii, Vasile Rațiu, croitor, de 41 ani, tată a 5 copii, Pavel Costea, de 71 ani, mic comerciant, Lucreția Tanca, de 24 ani neîmpliniţi ( născută pe 20 noiembrie 1920 - n.n.), toți din Prundu Bârgăului, Popandron George, de 62 ani, gospodar de frunte al comunei Bistrița Bârgăului, tată a 6 copii și Simion Rogină, de 47 ani, muncitor forestier, tată a 6 a copii, din aceeași comună,  toţi români neaoşi pentru care vorba-i vorbă, iar ţara-i ţară, nu-i negoţ. Niciunul nu și-a făcut mari probleme întrucât mai trecuse prin situații similare și sperau că e doar o acţiune de rutină de intimidare, iar după cercetări vor fi repuși în libertate, cum s-a întâmplat și altă dată.  În 10.10.1944, seara pe la orele 21,00, după ce se retrăsese trupele de ocupație, toți cei șapte au fost duși câte unul într-o grădină, unde am fost executați  prin împușcare. Bunul părinte a fost unicul dintre cei șapte executați, care a reușit cu ajutorul credinței sale nemărginite să iasă învingător  din înfruntarea dramatică cu asasinii nemiloși, să scape din ghearele morții hâde și să revină la viață. Orbecăind prin noapte, după ce în situaţia disperată în care se găsea a căzut prin şanţuri pline cu apă, şi-a sfârtecat îmbrăcămintea cu ocazia escaladării unor garduri de sârmă ghimpată  la un moment dat a zărit o luminiţă pâlpâind, ce venea de la o casă aflată pe un deluşor din apropiere. A constituit mesajul din care a înţeles că  trebuie să se îndrepte într-acolo. A ajuns astfel la casa familiei Vlad Chifor, diacul Bisericii Ortodoxe Române cu Hramul "Sfântul Nicolae" de la Prund şi soţia Vlad Florica, care cu riscurile inerente  i-au acordat cu ceea ce au avut la îndemână sprijinul ce s-a dovedit a fi salvator. Fiu al  durerii, necazurilor şi suferinţelor nu s-a plâns niciodată. A socotit drama vieţii sale, care bate filmul, drept o  testare a credinţei de care a avut parte şi în alte împrejurări. În timpul şcolii, un coleg nesăbuit  a aruncat   o cutie de cremă de ghete aprinsă, care  i-a provocat  o arsură la gambă a cărei consecinţe le-a suportat cu  stoicism toată viaţa, fără a reproşa nimănui ceva. A mai slujit în continuare până la pensionarea sa survenită la 01.11.1973 și a trecut la cele veșnice la 08.03.1985, la vârsta de 84 ani, adică după 41 de ani, de la groaznicul eveniment. După pensionare, activitatea din parohie a fost continuată de vrednicul și merituosul său succesor, părintele iconom stavrofor Eugen Trif. Între părintele Augustin şi   Nicolae Trif, tatăl succesorului său se instituise încă din perioada 19.01.1942 – 16.02.1944 în care a suplinit şi administrat parohia de la Joseni, în lipsa preotului titular arestat şi condamnat de autorităţi pentru ofensă la adresa ocupantului vremelnic relaţii de amiciţie. A înfiinţat, organizat şi condus şi aici un cor mixt pe 4 voci, iar  Nicolae Trif a devenit principalul său colaborator. Descins în comuna natală din postura de șef de promoție la absolvirea Facultății de teologie ortodoxă de la Sibiu și cu experiența dobândită în Parohia de la Chiraleş de debut a activității sale, părintele Eugen a ostenit cu dragoste, pricepere, râvnă și rezultate dintre cele mai notabile la restaurarea, primenirea, înzestrarea, înfrumusețarea și înnobilarea Casei Domnului, astfel că, la vârsta de numai 57 ani, când a fost chemat intempestiv la cele veșnice, a lăsat-o gătită precum o mireasă.  A fost un suflet bun și mărinimos, iar drept dovadă și astăzi după 20 de ani de la trecerea sa în neființă mulţi credincioși şi chiar foşti colegi de breaslă îi sunt recunoscători pentru actele sale de mare bunătate și mărinimie. Merită să reamintim faptele celor doi excelenţi slujitori ai Domnului şi  bârgăoani de ispravă, care nu trebuie uitaţi și ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în liniște și pace!