Bârgăuanul George Gîța a trecut în veșnicie

Născut la 13 decembrie 1935, într-o zi de marți, bârgăuanul octagenar George Gîța a trecut în veșnicie tot într-o zi de marți, 4 august 2020, lăsând o mare durere și un un gol imens în rândul familiei, a prietenilor și a celor care l-au iubit, l-au apreciat și l-au cunoscut îndeaproape.

  Locul nașterii a fost comuna Josenii Bârgăului, unde a copilărit alături de părinții săi Dănilă și Floarea, și bineînțeles, fratele Aurel cu doi ani mai mare, care trăiește și acum în casa părintească alături de familia sa.

 Despre copilărie, Gicu, după cum îi spuneau apropiații săi, îmi spunea că „a fost una fericită, cu toate vicisitudinile vremurilor de atunci. Își amintea cu nostalgie momentele plăcute petrecute cu prietenii de atunci când, la sărbătorile de iarnă cât și la cele de Paști, păstrau tradițiile moștenite de la înaintași cu accent mare pe umblatul la colindat cu viflaimul, irozii, plugușorul și celelalte obiceiuri, care astăzi, spre regretul nostru, au început să dispară. Școala, respectiv cele șapte clase, le-a urmat la Josenii Bârgăului, având învățători și profesori de care își amintea cu plăcere, printre care domnii Pop, Mănarcă, Mazilu, oameni care i-au deschis orizontul spre cunoaștere și cărora le poartă o frumoasă amintire.”

Amintiri frumoase avea și cu foști colegi de la școala primară, din aceleași generații, cum ar fi: Vasile Știrbu, Nicolae Fonogea, Dumitru Vrâncean, Leon Parasca, Vasile Dan, unii dintre ei ne-au părăsit dar au rămas în conștiința multor consăteni de-ai noștri.

Momentele dramatice din copilărie au fost cele legate de al II-lea Război Mondial. În timpul retragerii hoardelor hortiste și fasciste, care au trecut prin comuna noastră, aceștia au aruncat în aer podul ce traversa râul Bistrița provocând o mare durere comunității locale. Ca urmare a acestui eveniment trist sătenii, în frunte cu primarul, au contribuit la refacerea lui provizorie, adunând din curțile oamenilor materialul lemnos cu care s-a improvizat podul pentru a facilita trecerea trupelor sovietice.

„În perioada copilăriei admiram, pe timpul vacanțelor și ascultam cu plăcere poveștile și povestirile celor mai mari decât noi, consăteni de-ai noștri, printre care poetul Aurel Rău, juristul Victor Luncan și inginerul geolog Aurel Cot. S-a remarcat, de asemenea, de la școala noastră, verișorul primar Vasile Știrbu, care absolvind Facultatea de Filologie a ajuns conferențiar universitar și doctor în lingvistică, care a plecat la cele veșnice mult prea devreme.”

După absolvirea școlii generale în anul 1950, a urmat Școala Medie Tehnică Horticolă, pe care a absolvit-o în anul 1954, obținând diploma de tehnician horticol care i-a dat posibilitatea să ocupe posturi de șef fermă în IAS timp de șapte ani, apoi tehnician principal la Consiliul Agricol Raional și în cele din urmă, șef birou și ulterior șef serviciu la ROMCEREAL Bistrița, până la pensionare, în anul 1998.

În discuțiile noastre avute în prietenia noastră bistrițeană, Gicu mi-a povestit următoarele fapte și întâmplări, pe care le voi prezenta în continuare.

„Fără să respect o cronologie a lucrurilor, menționez că am satisfăcut stagiul militar în perioada 1955-1958, la specialitatea radiolocație fiind operator de clasă, o armă tehnică la acea vreme, de mare specialitate. Ca un aspect demn de remarcat din acea perioadă, menționez că în timp ce am fost selecționat, alături de alți militari din unitatea de la Balotești, am avut prilejul să fac garda de onoare în fața unității pe unde a trecut convoiul ce-i însoțea pe Iosif Broz Tito, președintele Iugoslaviei de atunci, alături de Gheorghiu Dej, șeful statului român din acea perioadă, călătorind de la București spre Snagov.

Urmând cursul normal al lucrurilor, menționez că în anul 1960 m-am căsătorit cu Mafta Tămășoi din Rusu Bârgăului având profesia de asistent medical pe care a exercitat-o cu pasiune până la pensionare. În urma mariajului de 55 de ani au rezultat cei trei copii: Daniel, căsătorit cu Doina, întreprinzători în domeniul textil, Liana, inginer, lucrează la Radio Transilvania Bistrița, în calitate de coordonator al postului, căsătorită cu Eugen Sabo, colonel SRI și au împreună pe Radu George, elev în clasa a VII-a. Mezinul Lucian, inginer la Leoni, căsătorit cu Isabela, au împreună o fetiță de 6 ani Medeea Andreea. Menționez că toți membrii familiei noastre locuiesc la Bistrița. Regretul cel mare este că soția Măftuca (Tuța) a plecat dintre noi, în 28 decembrie 2015, lăsând un gol în inimile noastre, dar căreia îi vom păstra o veșnică amintire.

Alături de soția mea am avut de-a lungul timpului numeroși prieteni și apropiați cu care am petrecut clipe plăcute. Dintre aceștia menționez familia Hogiu Wachsmann Titus și Gica. Cu ei am călătorit împreună, în vremea regimului comunist, în Polonia, Cehoslovacia, Germania Democrată, iar ulterior am înnodat prietenii cu familiile Fizeșan, Simi Hogiu de la Mureșenii Bârgăului, fam. prof. Coroș, alături de care am petrecut clipe plăcute chiar în casa familiei Hogiu Wachsmann Titus și Gica, ospitalieri întotdeauna. Din păcate Titus nu mai este printre noi, lăsând un gol în inimile tuturor apropiaților, de care ne leagă amintiri deo viață. Pe parcursul anilor am avut o prietenie deosebită cu familia Cristea Nelu și Mărioara, după dispariția acestora păstrând legătura cu fiica lor, fizician Lidia Purghel, care s-a întors pe meleagurile natale împreună cu soțul, prof. dr. Florian Purghel. În anii tinereții am legat o amiciție frumoasă cu familia col.(r) Ioan Mânzat și soția sa Livia, pe care am păstrat-o și în prezent.

Momente deosebite petrecem și cu finii noștri Nelu și Aurica Tămășoi, familia dr. Hriscu Cristea Costel și Aurelia. Deși nu se află în Bistrița și locuiește la Constanța, am păstrat o legătură strânsă cu verișoara mea, dr. Ioana Ciovică, născută Cristea, din Josenii Bârgăului și soțul său Virgil, care spre regretul nostru nu se mai află printre noi. Legături amicale păstrăm și cu verișorul jurist, Pavel Știrbu, care ne-a fost alături mereu.

Sunt foarte multe lucruri de spus, adunate într-o viață pe parcursul celor 81 de ani, în care am cunoscut oameni minunați, cărora le sunt recunoscător.

 Mulțumesc celui ce, prin grija sa, găzduiește aceste rânduri.” (3.05.2017, Gicu Gîța).

Întra-devăr, ar mai fi multe lucruri de spus despre viața acestui om, Gicu Gîța, ultimul meu bun prieten, pe care l-am avut în viața mea bistrițeană, pe care îl regret enorm și am să-i port, cât voi trăi, o sinceră recunoștință, rugând pe Dumnezeu să-l ocrotească și să-l aibă în pază!

Niculae Vrăsmaș