Bătrânețea – pedeapsă sau binecuvântare?

Având ceva ani peste cei 70 împliniți îmi amintesc cum în mediile culturale se vorbea cu multă speranță de civilizația anului 2000 și iată că am depășit-o cu încă două decenii și ne izbim nu de bogăția și plenitudinea frumosului pe care ni le doream atât de mult, ci de o molimă răspândită ciudat pe tot globul, o molimă greu de stăpânit, care trece granițele fără pașaport, care atacă pe oricine, fie copii, fie bătrâni, fie bărbați, fie femei, fie bogați, fie săraci, fie mai mult sau mai puțin frumoși, fie mai mult sau mai puțin deștepți, indiferent de rasă, de culoare sau religie..
Această molimă Covid 19 ne arată cât suntem de egali între noi în ciuda atâtor diferențe ușor de contabilizat pe plan cultural, religios, ocupațional, financiar sau al reputației. Ne face să înțelegem cât de prețioasă-i sănătatea pe care de multe ori o neglijăm, cât de scurtă-i viața pe care uneori o irosim, ne reamintește cât de importantă ne este familia și unitatea ei pe care uneori o uităm, ne lămurește cât de importante ne sunt apa și aerul, alimentele și medicamentele pe care le folosim zilnic, în ciuda luxului pe care ni l-am dori și pentru care am sacrifica energie și timp (Pentru a învăţa nu este nimeni prea tânăr sau prea bătrân – proverb german).
Lumea îngrijorată își pune problema dacă acest virus este pedeapsa lui Dumnezeu pentru răutatea lumii sau dacă este creația omului care, pe lângă multe lucruri bune pe care le-a făcut pentru o viață pașnică și mulțumitoare, a provocat și atâtea catastrofe care puteau duce lumea chiar la dispariție. Realitatea este că oricare variantă-i posibilă, atâta vreme cât populația lumii a depășit cu mult peste șapte miliarde de oameni făcându-i pe mulți analiști din lume pesimiști în privința posibilităților de hrană pentru întreaga populație a planetei, de aceea mulți dintre ei veneau cu idei aberante: „O populaţie totală mondială de 250-300 de milioane de persoane, cu 95% mai puţin decât în prezent, ar fi ideală” – Ted Turner, intr-un interviu pentru revista Audubon; „Cel mai rapid mod de a reduce populatia este prin foamete, ca şi în Africa, sau prin boli cum ar fi Moartea Neagra ” – Thomas Ferguson, Departamentul de Stat pentru Populaţie; „În căutarea unui nou duşman care să ne unească, ne-a venit ideea cu poluarea, ameninţarea încălzirii globale, lipsa apei, foametea şi potrivirea proiectelor de lege dupa ele…. Toate aceste pericole sunt cauzate de intervenţia umană. Atunci inseamna ca inamicul real este chiar umanitatea” – Alexander King, Bertrand Schneider, Clubul de la Roma, „Prima revoluţie globală”, 1991, pag 104-105; „Populaţia lumii trebuie să fie redusa cu 50%” – Dr. Henry Kissinger, iar mai nou, declarația fostei directoare a F.M.I. (2011-2019) și actuala președintă a Băcii Centrale Europene făcută în octombrie 2018: Oamenii bătrâni trăiesc prea mult ceea ce este un risc pentru economia globală. Trebuie să facem ceva urgent.? Până și Traian Băsescu îi numea pe pensionari „asistați sociali”, care încurcă socotelile bugetului. Deabea acum, în prag de campanie electorală și-a mai schimbat discursul. Oare acești analiști nu știu valoarea unui bătrân și că Bătrânul e stâlpul casei ¬ sau că Sfatul unui bătrân e ca pâinea caldă?!.
Azi e vremea bătrânilor să fie țapi ispășitori. Ei sunt de vină că economia mondială a ajuns în pragul falimentului și nu lăcomia fără măsură a unor imbecili. Cu cât cinism se dorește dispariția lor! Dar și tinerii, la rândul lor vor ajunge la vârste înaintate și se vor bucura exact de ceea ce promovează. Altădată în școli se învăța respectul față de cei vârstnici, iar azi ? După 65 de ani, bătrânii sunt o povară pentru societate, povară de care trebuie scăpat cât mai repede, pentrucă unii sunt neputincioși și inutili, care-ți complică viața de pomană, îți cer mâncare, medicamente scumpe, tușesc, au pretenția de a fi activi, au dorința de a umbla pe străzi precum ceilalți oameni, de a merge la piață etc. Devin insuportabili prin plângerile lor, prin lamentările lor, prin repetarea acelorași lucruri din viața lor și prin sfaturile pe care le dau fără să le fie cerute. Dacă s-ar îmbolnăvi doar ei între ei, ar mai fi cumva, dar ei dau virusul tinerilor și copiilor, ceea ce este de-a dreptul revoltător. Acum li se oferă o izolare sigură acasă, recomandată zilnic prin masmedia celor care au depășit 65 de ani, spălatul des pe mâini, evitarea deplasărilor și a aglomerațiilor. Vorba proverbului românesc: Cinsteşte-i pe bătrâni, dacă vrei să te respecte cei tineri.
E drept, acești bătrâni au trăit sub comunism, au trăit într-o economie planificată din care s-au născut Transfăgărășanul, Porțile de Fier, Metroul, Centrala atomoelectrică de la Cernavodă, Casa Poporului, Canalul Dunărea – Marea Neagră, mii de combinate și fabrici pentru ei și urmașii lor, mii de locuințe etc, etc. Își doreau o viață democratică, cinstită, cu avantaje pentru toți. Dar n-a fost după ei ci după cei care și-au dorit puterea și bogățiile țării… Mai puțin se vede că acești bătrâni în comunism își îngrijeau nepoții, pe care îi hrăneau, îi răsfățau așa cum numai bunicii știu, ajutându-i și pe părinții lor, inclusiv cu mâncare gătită, „ca la mama acasă” (Pomii cei mai bătrâni au fructele cele mai dulci – proverb german).
Politicienii țării și ai lumii, care au nevoie de voturi din când în când, invocă (ipocrit și cinic) grija lor sinceră și dezinteresată pentru binele social, pentru bătrâni, dar nu s-ar da în lături să-i izoleze pentru toată viața pentru că în izolare bătrânii s-ar plictisi, ar muri de inimă rea ori s-ar îmbolnăvi între ei și le-ar face bine celorlalți, care, fiind mai tineri s-ar simți în siguranță, dar izolarea îndelungată ucide ființa umană la orice vârstă. Oare tinerii de azi nu vor deveni și ei bătrâni, nu-și vor dori o bătrânețe binecuvântată? Bătrânii de azi au muncit în timpuri mai grele ca să-și asigure bătrânețea și nu au nevoie de mila și de pomana politicienilor. Vorba proverbului latin: Strădania tinereţii este odihna bătrâneţii.
Ce va fi dacă va veni al doilea val al epidemiei care poate fi mai dur ca primul val? Sigur stările de urgență sau de alertă vor dura o lună sau mai mult, dar nimic nu va mai fi ca odinioară. De viața și de moartea noastră se va ocupa Dumnezeu și noi înșine. Deocamdată ne dorim binele, vindecarea celor bolnavi și multe vorbe bune. Cui folosește crearea de psihoze și de depresii, din moment ce nu avem atâția psihologi sau medici ca să ne vindece ori să ne aline pe toți? (Dacă tinereţea ar şti și bătrâneţea ar putea, multe s-ar schimba în bine azi).
Pe acest fond, ne întrebăm firesc dacă România desculţă (furată de resurse) şi chinuită (cu milioane de români înstrăinați (ori trăind acasă, ori peste granițele țării) mai poate fi țara în care bătrânețea să fie o binecuvântare? În orice campanie Napoleon își proteja măgarii (pentru căratul poverilor) și bătrânii (pentru vorbele și sfaturile lor înțelepte). Deocamdată bătrânii își confirmă rostul și utilitatea lor fie în România, fie oriunde în lume (Bătrânețea și timpul ne învață totul). Doamne binecuvintează țara și cetățenii ei cu tinerețe dar și cu bătrânețe, căci Omul bătrân este ca soarele pe cer (proverb arab).