Beclean
|
Duminică, Becleanul a avut oaspeţi importanţi care au vizitat oraşul şi obiectivele aflate în lucru în oraşul de pe Someş. La invitaţia primarului Nicolae Moldovan au poposit aici, preţ de câteva... |
Sâmbătă, 26 septembrie, la sediul Primăriei oraşului Beclean s-a desfăşurat o întâlnire a agricultorilor şi a fermierilor din localitate şi din împrejurimi cu specialişti din instituţiile... |
|
În zona barajului de la Săsarm au fost executate în ultima perioadă lucrări de reparaţii şi întărire a amenajărilor hidrotehnice din zonă. Primăria oraşului Beclean a reuşit să atragă fondurile... |
Primăria oraşului Beclean are în desfăşurare un program de modernizare al Căminului Cultural din localitatea aparţinătoare Figa. Lucrările au început în vara acestui an, când acoperişul vechi şi... |
|
Lucrările de supraetajare şi modernizare a ansamblului de garsoniere sociale care au fost amenajate în centrala termică dezafectată de pe Aleea Florilor se află în fazele finale de lucru. După cum... |
Lucrările la unul din cele mai importante proiecte ale Becleanului, modernizarea canalizării oraşului Beclean, obiectiv realizat cu finanţarea Companiei Naţionale de Investiţii continuă într-un ritm... |
|
Lucrările la staţiunea balneară Figa se desfăşoară într-un ritm susţinut şi în această perioadă. De la o zi la alta progresul în materializarea acestui proiect de anvergură al administraţiei publice... |
Administraţia locală din Beclean a desfăşurat în ultimele săptămâni acţiuni de înfrumuseţare a spaţiilor verzi pentru sezonul de toamnă. Lucrătorii Direcţiei de Gospodarie Comunală, coordonaţi de... |
|
Administraţia locală beclenară pregăteşte noi proiecte de modernizare pentru oraş. Este vorba despre modernizări care urmează a fi realizate la Spitalul orăşenesc din localitate, pentru care deja... |
A fost finalizat proiectul pentru clădirea noului sediu al Judecătoriei Beclean, investiţie care va fi materializată în următorii doi ani. Amplasamentul este pus la dispoziţie de Consiliul Local,... |
|
Edificarea unei biserici ortodoxe şi a unei case parohiale în cartierul rezidenţial este un alt obiectiv susţinut de către administraţia locală beclenară. Construirea în cartierul rezidenţial a unei... |
Un nou bloc ANL se va construi la Beclean pe un teren situat apropierea Primăriei oraşului. Terenul a fost pus la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe prin decizia consilierilor locali... |
|
La Beclean continuă într-un ritm susţinut lucrările la noul bloc ANL, aflat în construcţie pe strada Petru Maior. La această oră construcţia este ridicată pe toate nivelele proiectate, au fost... |
Administraţia beclenară a reuşit să dea un impuls semnificativ lucrărilor din zona cartierului rezidenţial Podirei şi din zona Băilor Figa. Astfel, în ultimele săptămâni se poate semnala un impuls... |
|
Sâmbătă, 26 septembrie, la sediul Primăriei oraşului Beclean se va desfăşura o întâlnire a agricultorilor şi a fermierilor din localitate şi din împrejurimi cu specialişti din instituţiile... |
Lucrările de construcţie ale podului rutier peste râul Meleş din Beclean avansează cu rapiditate. Lucrările la acest pod sunt parte din proiectul de modernizare al Drumului Naţional 17, proiect de... |
|
În zona barajului de la Săsarm au fost executate în ultima perioadă lucrări de reparaţii şi întărire a amenajărilor hidrotehnice din zonă. Primăria oraşului Beclean a reuşit să atragă fondurile... |
Administraţia locală beclenară pregăteşte noi proiecte de modernizare pentru oraş. Este vorba despre modernizări care urmează a fi realizate la Spitalul orăşenesc din localitate, pentru care deja... |
|
După ce la începutul lunii iulie au fost inaugurate lucrările la unul din cele mai importante proiecte ale Becleanului, modernizarea canalizarea oraşului Beclean, cu finanţarea Companiei Naţionale de... |
Clădirea Grădiniţei "1 Iunie" din Beclean situată pe Aleea Şieului a fost reabilitată şi modernizată de către administraţia locală beclenară. De altfel, cu prilejul deschiderii noului an şcolar, la... |
|
Ar fi trebuit, ca în luna iunie sau în iulie a.c., absolvenţii Liceului Teoretic Beclean, promoţia 1969, să se adune, ca să aniverseze 40 de ani de când ei au spus adio liceului lor. Ar fi trebuit ca... |
Administraţia beclenară a reuşit să dea un impuls semnificativ lucrărilor din zona cartierului rezidenţial Podirei şi din zona Băilor Figa. Astfel, în ultimele săptămâni se poate semnala un impuls... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Comentarii
A plecat la cele veșnice Ioana Hangan, una dintre primele voci ale folclorului autentic de pe Valea Bârgăului
Mihai -
Dum, 02:48
Dumnezeu sa i odihneasca vesnic sufletul in Imparatia Cerurilor si sa i ierte pacatele !
Ma bucur...
Dublu eveniment cultural Melania Cuc, la ”Casa Argintarului”
Alexa Palindru -
Dum, 02:27
Cine ește acest condeier care se crede scriitoriu? Poezia nu o termină, cum scria Adi Popescu,...
Cioplitorul de statui. In memoriam sculptorului I. Mureșan
Victor S. -
Sâm, 10:10
Felicitări poetului Ion Radu Zăgreanu pentru acest poem în proză! Felicitări pentru păharele...
Profesoara Ana Vaida, o adevărată flacără vie
Ioan -
Vin, 23:38
„Mă bucur de această reîntâlnire cu doamna profesoară prin intermediul cotidianului Răsunetul.I se...
Cioplitorul de statui. In memoriam sculptorului I. Mureșan
Todorean Sabin -
Vin, 18:18
Dumnezeu să-l odihnească în pace, om bun și harnic.
Aniversări
La ceas aniversar, ziarul Răsunetul îi transmite cele mai frumoase gânduri prietenului şi colaboratorului Vasile Tomi, membru activ al Asociației...
La ceas aniversar, îi transmitem artistei Mia Dan, nume de referință al cântecului popular, cele mai bune gânduri și urări de sănătate, liniște...
La popas aniversar, adresăm cele mai calde gânduri de bine doamnei profesor Domnica Homei, directorul Liceului Tehnologic Telciu.


































