Biblioteca Judeţeană ne dăruieşte noutăţi editoriale în prag de Nou An
Trei cărţi au apărut zilele acestea în cadrul proiectului editorial al Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, în colaborare cu Editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca. În primul rând, merită felicitată iniţiativa managerului instituţiei, Ioan Pintea, de a edita volumul de poeme „Voci din camera răcoroasă” scris de poetul Menachem M. Falek. Puţini dintre noi ştiu că, deşi locuieşte în Israel, fiind adjunctul preşedintelui Asociaţiei Scriitorilor Evrei din Israel şi preşedinte al Sucursalei din Ierusalim, scriitorul s-a născut în Bistriţa, în anul 1951, emigrând în Israel la doar 13 ani. Aici s-a remarcat printr-o serie de volume bine receptate de critica de specialitate. Pe lângă spectaculosul poeziilor, remarcăm în volum şi interviul realizat de Mihai Barbu, în care Falek vorbeşte despre legăturile lui cu Bistriţa.
Volumul „Moştenirea lui Fabian”, scris de Niculae Vrăsmaş, este dedicat poetului Vasile Fabian Bob Reu (Rău), născut în 1795 la Rusu Bârgăului. Niculae Vrăsmaş are meritul de a aduce în faţa noastră pe cel care Mihai Eminescu îl aprecia mult, fiind pentru el un model, versurile lui fiind ca un sunet de diapazon pentru poetul naţional, cel care i-a preluat primul moştenirea şi a transpus-o în „Epigonii” - „S-a întors maşina lumii”.
Cartea, bine documentată, aduce în faţa noastră un poet pe care ar trebui să-l promovăm mult mai mult şi care, iată, la 220 de ani de la naştere, are parte de prima bibliografie însoţită de poezii.
„Prigoniţii biruitori” este titlul sub care profesorul de istorie Constantin Totir aduce în faţa noastră oameni care au însemnat ceva pentru istorie, scrierea fiind plină de înţelepciune, bunătate şi dragoste de ţară: Cardinalul Iuliu Hossu, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, prof. univ. pr. Munteanu Galaction, Cicerone Ioniţoiu. De asemenea, aflăm date importante despre deportarea saşilor bistriţeni, cazul învăţătorului Stănescu Petre, Feţele Securităţii sau Republica Populară Română – închisoarea unui popor. Cartea este bine documentată, la fel ca toate lucrările profesorului Constantin Totir.
În continuare, Biblioteca Judeţeană are o serie de proiecte editoriale menite să aducă în faţa noastră cultura de calitate.
Adaugă comentariu nou