Birgit van der Leeden și România, exerciții ale regăsirii

      Când căutăm locuri, oameni, fapte, ne căutăm pe noi înșine și ajungem la noi, surprinși de felul cum ne transformă fiecare experiență. Ne regüsim altfel, odată cu lumea din jur. Într-o astfel de căutare s-a aflat și Birgit van der Leeden, cât a stat în România, în calitate de consilier expert pentru limba germană în Transilvania, ipostază din care s-a ocupat de secțiile germane din școli, de programe de formare pentru profesori, de competențe și obținerea diplomelor pentru elevi. Multe atribuții, firește, va fi fost avut Birgit, în trecerea ei prin România, potrivite spiritului german organizat, precis, cu respect pentru limba germană, a culturii de acolo, promovate cu responsabilitate în multe locuri de pe acest pământ. România este un astfel de loc ales, unde limba germană se bucură de susținere, de învățare, de rezultate, fie la nivel școlar sau universitar.

     Într-un context asemănător celor descrise mai sus, am cunoscut-o pe Birgit van der Leeden, cu prilejul unui program desfășurat în Wiesneck, lângă Freiburg, landul Baden- Würtenberg, cu profesori de limba germană din România. Nu știu cum a venit vorba, despre noi, cine suntem, ce facem, dar într-un moment al adevărului, rostit decent, în zbor, adică în avion, cursa Cluj- Napoca- München, pe două locuri apropiate, am auzit-o spunând „și eu fac parte din Uniunea Scriitorilor din Germania”. Și, de atunci, altfel au decurs lucrurile. Ne-am găsit un element comun, literatura, și multe dialoguri purtate au stat sub acest auspiciu, încât mă încearcă un timid sentiment al regretului că nu am consemnat, în serile de la capătul zilelor de activități, mici aspecte ale preocupărilor noastre. Nu-i târziu nici de acum, știu, dar încă sunt în acea stare unică, a descoperirii unui scriitor, care fascinează prin felul cum vede lucrurile și cum le așează, cu artă, în rânduri pline de farmec.

      Câteva încercări de promovare a lui Birgit van der Leeden în spațiul literaturii din România au existat, prin intermediul revistei Euphorion, în nr. 2/ 2017, traducerea pe care am efectuat-o la „Die tragende Wand” ( „Peretele care se trage”, despre care am aflat, de la Karola Rühmer, o profesoară care a fost invitată să predea, ca nativ, la secția germană a Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, din Bistrița, că acest perete este cel de susținere, de mijloc,  în arhitectura vechilor case germane ), în nr. 4/ 2019, traducerea „Femeile de Ribbeck în Ținutul Havelland”, realizată de Valentin Radu, în nr. 3/2021, Birgit publică, tot în Euphorion, „Semne de-a lungul drumului, în amintirea secretarului general al ONU, Dag Hammarshjold, decedat acum 60 de ani, trad. de Valentin Radu. Din colaborarea cu Birgit, a apărut și volumul lui Kajo Scholz, „Das Staunen des Anglers am Haken” ( „Mirarea din cârlig a pescarului” ), la zece ani de la moartea autorului, cu susținerea Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, lansat la Sibiu și la Bistrița, în prezența lui Ioan Radu Văcărescu, a lui Birgit van der Leeden și a soției lui Scholz, Elisabeth Ortkras, cea care s-a îngrijit, cu pasiune, de publicarea, pentru prima dată, a poeziilor scrise de soțul ei.

      Pe scurt, din 2016, au fost câteva prezențe ale lui Birgit van der Leeden în lumea literară românească. În ultima vreme, s-a dedicat activității din școli, lăsând pe planul doi scrisul, cu o anume vinovăție, înțeleasă doar de cei care se află în aceeași situație. Și, totuși, Birgit a continuat să adune, să consemneze, să admire, cu ochi critic, etic și estetic, din călătoriile ei prin România, din informațiile oferite în mass-media, din știri și trăiri, pagini de-o carte. Întoarsă în Germania de un an, ea publică la Schiller Verlag Bonn – Hermannstadt, 2022, „Rumänien – armes reiches Land” ( „România, țară bogată săracă”, un titlu folosind aceleași antonime din versul „săracă țară bogată”, de care, cu siguranță, autoarea are știre ).

       Birgit van der Leeden s-a născut la 29 octombrie 1955, în Wuppertal, Germania. Este cunoscută ca scriitoare germană de proză scurtă, dar și de studii și analize de texte. Textele ei apar frecvent în revista „Neue Sirene, Wegweisende Literatur der Gegenwart”, din Germania, dar și în alte reviste sau antologii.

      Cartea despre România nu este singura de acest gen din literatura lui Birgit. În 1999, ea publică despre Suedia, un „ghid” asemănător, „Schweden, Eintragungen ins Gästebuch ” ( „Suedia, consemnări în cartea de oaspeți” ). Din recenzia lui dr. Wilfried Heller, publicată pe www.buechercafe.ro, aflăm că în „Rumänien, armes reiches Land”„e vorba despre mai mult decât un ghid de călătorie”, că e vorba despre o carte bazată pe observațiile autoarei, pe aprecierile ei și pe informațiile, din statistici, articole de ziar, reviste și alte surse, despre România, „o țară diversă și paradoxală”. Cartea are 293 de pagini, 246 de fotografii, un tabel cu denumiri de localități, în română, germană și maghiară, listă cu surse și referințe literare, bibliografie și o hartă.

      Cele douăsprezece capitole și o anexă cu „Personalități din domeniul culturii” reușesc să surprindă, în ambele accepțiuni ale termenului. O dată că observă în mod sensibil realitatea românească, privită din exterior, comparativ, obiectiv, dar și afectiv, a doua oară pentru că reușește să redea, așa cum nu se întâlnește la tot pasul, o imagine de ansamblu a unui spațiu, cu obiceiuri, cu tradiții, cu transformări, așa cum numai un „ochi străin”, neinfluențat de subiectivitate, o poate percepe. Capitolele sunt, în ordine, despre frumusețile deosebite ale naturii contrastante, despre dezvoltarea orașelor și a regiunilor, despre viață în condiții dificile, despre migrația forței de muncă, o rană deschisă, despre drumul lung al statului român de astăzi, despre marele spațiu multi-etnic, despre economie, care crește, dar nu prea mult, despre semi-asfalt, aproape și totuși departe, despre conștientizarea mediului înconjurător, despre sistemul de învățământ, de care se plânge toată lumea, despre viața religioasă și, mai ales, un capitol ubicuu, leit-motiv, chiar, metaforic și simbolic, ce se regăsește și în Cuvânt-ul de după, epilog al cărții, și care conține întrebarea „Quo vadis, România?” Ca un titlu profetic sună această întrebare, mai ales rostită de „o străină gură”, care, se simte, e marcată de sentimente de afecțiune față de această țară, căreia îi descrie, îi înțelege soarta.

      Fiecare capitol are câte un motto bine ales, din scriitori, Iris Wolf, „era un mod complet diferit de a trata natura, pe atunci era ca și cum cineva ar fi făcut parte din creșterea și înflorirea copacilor” ( Capitolul despre natură ), Matthias Buth, „București-ul vrea în sfârșit să ajungă la Paris și la Timișoara, își ridică turnurile pentru a ajunge la Viena” ( Capitolul despre dezvoltarea orașelor ), Ana Blandiana, „Aici e patria neliniștii:/ Voi reuși vreodată să descifrez urmele care nu se văd,/ dar eu știu că există și așteaptă/ să le trec pe curat/ în patria mea A4?” ( Capitolul despre viață în condiții dificile ), Gabriela Adameșteanu, „Poporul nostru nu este obișnuit cu democrația și o tradiție nu se naște în una, două generații..” ( Capitolul despre statul român de astăzi ), Manfred Kravatzky, „Această țară este prea mult în felul ei pentru a ajunge să fie înțeleasă de europenii centrali și de vest” ( Capitolul „Quo vadis, România?” ), și seria continuă cu M. Benrath, Hans Magnus Enzenberger, Werner Stein, Johannes Honterus, David Wagner, „România îmi face bine, aici nu sunt așa cum trebuie să fiu de obicei”, împreună cu alte trimiteri la opere și la autori, Mircea Cărtărescu, Cătălin Florescu, Ioana Pârvulescu, Oskar Pastior, ceea ce reprezintă lecturi, sprijin în înțelegerea acestei țări, numită România. Și Birgit van der Leeden realizează o activitate susținută, directă, ca un ambasador atipic, pentru ceea ce înseamnă România, văzută de cei ce trăiesc aici o bucată bună de vreme și dau sens existenței lor prin călătorii, prin gesturi, prin cărți, evenimente culturale. În domeniul culturii, capitolul debutează cu Herta Müller și momentul premiului Nobel pentru un scriitor  ce pornea din România, continuă cu Nikolaus Lenau, Mihai Eminescu, George Coșbuc, Alexandru Vlahuță, Ion Luca Caragiale, Octavian Goga, Tristan Tzara, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, scriitori, precum Rose Ausländer, Paul Celan, Selma Meerbaum- Eisinger, Alfred Kittner, Alfred Margul- Sperber, Elie Wiesel, Paul Goma, Eginald Schlattner, Dieter Schlesak, Karin Gündisch, Hans Liebhardt. Printre cei cunoscuți se numără și Mircea Dinescu, Mariana Marin, Doina Ruști, Ovidiu Nimigean și numele continuă, cu autori germani, români, maghiari, cu câte o scurtă prezentare. Puțini știu că, de exemplu, la Institutul Român din Freiburg,  Breisgau, acolo, la izvoarele Dunării, se află  cea mai mare Bibliotecă românească din afara țării, întemeiată în 1949,  cu 200.000 de cărți, manuscrise, tipăritui, mărturii ale unei literaturi a exilului, care are și o colecție de monede, un mic muzeu de costume populare din regiunile țării. E considerată o minune a lumii contemporane. Teatrul și filmul sunt privite în ansamblu, cu realizările lor internaționale, ”Moartea domnului Lăzărescu”, de Cristi Puiu, „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, de Cătălin Mitulescu, „Aferim!”, de Radu Jude, „Bacalaureat”, de Cristian Mungiu. Muzica, prin George Enescu, Bela Bartok, Sergiu Celibidachi, Maria Tănase, Gheorghe Zamfir, artele plastice, reprezentate de Constantin Brâncuși, Victor Brauner, Ion Țuculescu și alții.

     Din Voroneț la Delta Dunării, din Maramureș la București, din Timișoara la Iași, în Bistrița, în Brașov, în Cluj, Birgit a văzut cum arată România, a citit despre tot ce se întâmplă, a prelucrat informațiile cu pricepere și experiențe germano- românești. Cartea a  apărut în martie 2022. Spre sfârșitul ei, autoarea notează: „Pe când se încheia munca la această carte, a început invazia rusească în Ucraina. (... ) NATO își întărește prezența în țară cu trupe internaționale de luptă și soldați de elită.” Finalul cărții e deschis, ca într-o proză scurtă, cu trăsăturile ei: „România reprezintă un paradox unic, care evocă în sărăcia și bogăția ei mari speranțe și griji. Din punct de vedere politic, economic și social, multe lucruri sunt încă sau din nou deschise astăzi. Acum , neașteptat, a părut o preocupare mult mai mare, al cărei control și rezultat nu pot fi prezise.” Și întrebarea care cade la capătul cărții, ca o cortină, este aceeași „Quo vadis, România?”

      Prin cartea ei despre România, Birgit van der Leeden scrie o istorie, bogată în detalii și comentarii, cu apropieri, cu distanțări necesare, de la vest la est și de la est la vest. Este o cercetare, este un studiu, pe care autoarea le-a început o dată cu călătoriile ei din 2005 și le-a continuat cât a locuit în România, din 2013 până în 2020, pe motive legate de muncă. Dacă în Parcul Herăstrău din București se află un ansamblu sculptural, ce-i are pe părinții Uniunii Europene, Walter Hallstein, Robert Schumann, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi,  dintr-un asemănător ansamblu al celor care au scris despre România, atât de documentat, inspirat și creativ, Birgit van der Leeden nu va putea lipsi.