Breviar astrist – octombrie 2016
Societatea Filatelică „Bistrițeana” – director Mircea Calu, sub egida Federației Filatelice Române și în colaborare cu Biblioteca Jud. „G. Coșbuc” – dir. Ioan Pintea, Muzeul Grăniceresc Năsăud – dir. Dr. Lucian Vaida și Despărțământul ASTRA Năsăud – președinte prof. I. Seni, a organizat în luna septembrie și octombrie la Bistrița și Năsăud, ediția a VII-a a Expoziției Filatelice Naționale „Virtus Romana Rediviva” în care a fost omagiată nașterea poeților George Coșbuc - 150 ani și Andrei Mureșanu - 200 ani. Proiectul a fost finanțat de CJ BN și s-a bucurat de o largă participare a filateliștilor din județ și din țară și a astriștilor din ținutul năsăudean.
7-9 oct Alba Iulia găzduia cea de-a 111-a Adunare anuală a Asociațiunii ASTRA la care au fost prezenți peste 200 delegați din țară și dinafara ei. Au onorat Adunarea academicienii Valentin Vlad - președintele Academiei Române, Emil Burzo – președintele filialei Cluj, Alexandru Surdu – Brașov, Marius Porumb, reprezentanții Bisericilor Ortodoxă și Greco-Catolică, rectorul Daniel Breaz, președintele CJ Alba - Ioan Dumitrel, primarul Mircea Hava, prefectul Mihaela Albu, numeroși intelectuali locali – profesori, medici, juriști, jurnaliști.. Au fost vizitate Cetatea, renovată cu fonduri europene, Colegiul „Horia, Cloșca și Crișan” cu expoziția ASTREI, Universitatea 1 Decembrie care a găzduit și lucrările Adunării. Au fost audiate rapoartele Adunării, rezoluția, expunerile din cele trei secțiuni ale Simpozionului național în care s-au audiat lucrări privitoare la prezența lui Eminescu la Alba Iulia, contribuția ASTREI și a Academiei Române la înfăptuirea Marii Uniri, respectiv, aspecte legate de trecutul, prezentul și viitorul Asociațiunii. Delegații năsăudeni s-au prezentat onorabil, prezentând lucrări interesante, ce vor fi cuprinse în revista noastră: Ioan și Lucreția Mititean, Gabriela Herța, Mircea Daroși, Leon Catarig, Grigore Lungu, Floarea Pleș și Ioan Seni, ultimii doi fiind aleși și în conducerea ASTREI Centrale. La busturile Eminescu, Rebreanu și Coșbuc din Piața Centrală, năsăudenii și-au făcut poze cu gazdele și oaspeții din țară. S-a dezvelit placa dedicată lui Eminescu, s-a ales o nouă conducere pe următorii patru ani, fiind reales ca președinte profesorul univ. dr. Dumitru Acu din Sibiu. Au fost urmărite cu interes spectacolele prezentate de formațiile artistice gazdă și invitate. A fost o Adunare reușită, bine organizată de astriștii și autoritățile locale din Alba Iulia, remarcându-se în special președinta Desp. Alba - prof. Maria Cioica.
9 oct. Casa de Cultură Năsăud – manager Silviu Rus, găzduia Festivalul coral de Muzică Sacră „Tudor Jarda”, inițiat și organizat de prof. arhidiacon Cornel Pop, susținut de Centrul Jud. de Cultură, Primăria și CL Năsăud. S-au remarcat prin repertoriu și interpretare Camerata din Câmpulung Moldovenesc – dirijor prof. Emil Forfotă, Corul din Ilba/ Maramureș - dirijori prof. Simion și Loțica Vaida, Camerata „Porolisensis” Zalău – dirijor prof. dr. Ioan Chezan, Corul „Laudațio” Năsăud – dirijor diacul Dumitru Buhai, Corul „Deisis” Năsăud – dirijor diacul George Cârcu și Corala „Andrei Mureșanu” Bistrița – dirijor prof. arhidiacon Cornel Pop. Felicitări gazdelor și oaspeților pentru reușită și-n special D-lui Cornel Pop și astriștilor care susțin această activitate: preoții dr. George Celsie, Lucian Greab, Florin Rus, Mariana Dâmbu, Romulus Berceni, Mihai Cucoș, Macedon Suciu, Șt. Ghioc, Sorin Găzdac, George Dohotar, Ana și Gavril Vaida, Lidia și dr. George Pleș, Livia Gavrilaș și toți ceilalți…
10 oct Astriștii bârgăoani – secretar Mihai Bîltag, își comemorau cei 7 martiri bârgăoani, în colaborare cu Asociația Națională „Cultul Eroilor” – președinte de onoare col. r. Ioan Cordovan printr-un simpozion moderat de Dna Ioana Suciu. Au intervenit și prof. Maria Holbură, Leon Rațiu, jr. Pavel Știrbu. La troița martirilor s-au depus flori și s-a oficiat un paos omagial cu pr. Ioan Jauca, urmat de un potpuriu de doine și cântece patriotice cu D-tru Ciupa și Cornel Vrânceanu
14 oct. Primăria și Mitropolia Iașului organizau Seara valorilor în care-și premiau pe cei 400 de elevi laureați ai olimpiadei naționale. În cadrul acțiunii s-a integrat și Gala excelenței în care președinta ASTREI Iași, vicepreședintă la nivel național, prof. Areta Moșu, binecunoscută de astriștii năsăudeni, primea pentru activitatea sa în cadrul ASTREI, Diploma de excelență și premiul cuvenit din partea organizatorilor. Au fost onorați cu acest premiu și lideri ai Univ. „Al. I. Cuza, ai Editurii Universității, ai Radiodifuziunii Iași, ai Teatrului „V. Alecsandri”, ai Filialei Iași a Academiei Române... S-au acordat titluri de Cetățean de onoare al Iașului și Cetățean de onoare post mortem...
15 oct: Managerul Silviu Rus își relaxa spectatorii năsăudeni cu o seară de Teatru în care a fost urmărită comedia “Amantul înșelat”, scrisă de Orlin Diakov. Felicitări.
20 X Numeroși astriști rebrișoreni admirau acțiunea primarului Viorel Clapău – Rebrișoara, a viceprimarului Nicolae Moldovan, a consilierilor locali, de a omagia dascălii pensionați ai comunei în cadrul întâlnirii cu delegația localității Chetrosu, din Basarabia, care a semnat și parteneriatul cu Rebrișoara.. Erau prezenți și apropiații celor doi edili locali, prof. Andrei Cârcu – lider de sindicat, dir. Rodovica Ciuta, prof. Leon Muti, Macedon Ilovan, Vasile Rusu, ing. Mihai Mureșan, Dr. ing. Șt Cârcu, frații Mihai și Macedon Buhai – dascăli pensionați, care au primit diplome și flori; Acțiunea a fost aplaudată și de primarul oaspete Prodan Ionel și consilierii săi din Chetrosu, rn Drochia..
21 X La Muzeul Grăniceresc era vernisată expoziția pictorului Nechita Bumbu din Nepos: Au făcut aprecieri pertinente prof. Lucian Bichigean, Floarea Pleș, Dr Lucian Vaida, Ioan Seni, Mircea Daroși, Ioan și Lucreția Mititean, Romulus Berceni, Dr George Pleș, Leon Catarig, poetul Valer Mureșan.. S-au bucurat de reușită și Dr. George Dascăl, Ioan R Nistor, Floarea Vaida, Maria Bumbu și publicul numeros prezent la această reușită.
În aceeași zi, tot la Muzeu a fost lansată cartea autorilor Adrian Onofreiu și Lucian Vaida, Batalionul I Grăniceresc de Gardă (1933-1940) Contribuții documentare, despre care au opinat autorii, dar și col. r. Ioan Cordovan, prof univ dr Vasile Dobrescu (Tg Mureș), dir Arh Statului BN – Cornelia Vlașin, Ioan Seni. Erau prezenți col. r. Vasile Măgerușan, Nicolae Pop, Ioan Boțan, Ioan Catone, angajații Muzeului și un numeros public interesat de existența acestei unități militare năsăudene.
22 X La Biserica din Centru, președinta ASTREI oraș - Floarea Pleș organiza un paos de pomenire a celor plecați spre veșnicie, din familia sa – soțul George, fiul Mihai...; În ambianța astriștilor prezenți D-na președintă Floarea Pleș și-a sărbătorit și ziua de naștere, alături de sufletele celor invocați..; Ioan Mititean i-a oferit Diploma de excelență din partea ASTREI și a Ligii Scriitorilor năsăudeni, preoții Lucian Greab și Florin Rus i-au adresat alte gânduri frumoase, iar Ioan Seni i-a oferit Doamnei Floarea Pleș versurile: „ASTRA vă pune-n buchet/ Gânduri faine.. și discret/ Vă urează să aveți/ De la viață tot ce vreți:/ De la codru - măreție,/ De la stâncă – trăinicie,/ De la floare – frumusețe,/ Eleganță și finețe./ De la Cer – seninătate,/ De la Domnul – bunătate,/ De la oameni – omenie./ Ani să ne trăiți o mie.”// În aceeași zi avea loc căsătoria civilă a directorului Casei de Cultură Năsăud - Silviu Rus, astriștii urându-i: „S-aveți clipe fericite/ Cu succese primenite./ Să fiți buni, s-aveți noroc/ Și la anul un boboc/ Care să vă-n veselească/ Bun și sănătos să crească./ Iar în anii următori/ Să mai aibe frățiori/ C-așa-i datina străbună/ Mulți copii s-avem la cină”.//
25 X Ziua recoltei la Romuli, festivitate în care s-a implicat și astrista năsăudeană Elena Herța, primarul Ioan Monița, dir. Narcisa Monița cu elevii școlii, un grup de elevi și cadre didactice de la CSEI Lacrima-Filiala Năsăud, elevi, cadre didactice și părinți de la Maieru. S-a demonstrat de fapt, măiestria priceputelor gospodine gazdă, care, la Căminul Cultural i-au încântat pe beneficiarii expoziției culinare – copiii gazdă și oaspeți, publicul prezent la manifestare..
25 X, De ziua Armatei Române, la Cercul Militar Bistrița au expus câte 11 tablouri cu tematică adecvată și astriștii năsăudeni: prof. Lucian Bichigean – artist plastic profesionist, membru al UAP din România și prof. Ioan Radu Nistor. D-na prof. Rodica Fercana s-a afirmat prin expoziția de carte și premiile internaționale câștigate.
27 X – Prof. Nadia Urian – lider al ASTREI din Cristeștii Ciceului, tânără debutantă în creația literară județeană, a citit fragmente din opera personală în cadrul Cenaclului „George Coșbuc” al Casei Sindicatelor Bistrița, cenaclu ce are din acest an, o nouă conducere: Olimpiu Nuşfelean – preşedinte, Mircea Măluţ – vicepreşedinte şi Alexandru Câţcăuan – secretar.
28 X – Membrii de Onoare ai Despărțământului ASTRA Năsăud – directorii Ioan Pintea și Gavril Țărmure au reprezentat județul nostru la Academia Română în cadrul sesiunii științifice „George Coșbuc – 150”. Despre Coșbuc și opera sa a vorbit și președintele Academiei – acad. Ionel Valentin Vlad, membru al ASTREI din anul 2011, când ASTRA împlinea 150 de ani de la înființare.
28 X La Muzeul Grăniceresc, gazdele au organizat Expoziția foto – Dumitru Nacu – personalitate marcantă a Ținutului năsăudean. Au vorbit Dr Lucian Vaida, Vasile Gălățan, Dorel Coc, Floarea Pleș, Ioan Mititean, Maria Floroaie, Lucreția Mititean, Mircea Alexandru Nacu, Dna Nacu (nora).. S-au bucurat de această reușită numeroși năsăudeni, printre care D-nii Ovidiu Ciliboaie, Traian Dascăl, Silviu Rus, Ioan Seni, Floare Vaida, Dr Gliga, Dr. Șerban, ing Vasile Tămaș, prof. Fl. Tămaș, Ioan Radu Nistor, Gabi Onul, Ioan Seni, Dana Lupoaie, viceprimarul Dorin Vlașin, Niculina Vlașin, Leon Catarig și un numeros public, inclusiv liceeni..
28 X La Maieru – astriștii locali organizau lansarea cărtii „Zece ani, două luni şi optsprezece zile”, carte dedicată atletei măierene Maria Cioncan. Evenimentul organizat de prof. Ursa Liviu s-a bucurat de prezența primarului Vasile Borş, a dublei campioane mondiale la săritura în lungime Marieta Ilcu, a prof. univ. Vasile Bogdan, decan la Facultatea de Educaţie-fizică Cluj, a viceprimarului Vasile Deac, Florian Constantin, director al Direcţiei judeţene Sport-Tineret, a inspectorului şcolar Dinu Onita.. Au vorbit despre carte profesorul Liviu Ursa, scriitorii Icu Crăciun, Dan Popescu ;i autorul. Au mai fost prezenți mama Mariei Cioncan, preoţii Ioan Lăpuşte şi Dan Cismaş, prof. Elena Ursa, prof. Iacob Naroş, numeroși colegi - profesori de sport, mult tineret școlar şi cei de la Comisia Judeţeană de Atletism. Felicitări...
31 X Arhivele Statului BN – îşi sărbătoreau existenţa a 185 de ani de la înfiinţare. Directoarea Cornelia Vlaşin a trecut în revistă momente însemnate din istoricul instituției, amintindu-i și pe năsăudenii care s-au implicat în evoluția acesteia: acad. Constantin Moisil - întemeietor al Arhivelor Naționale (1862), acad. Iuliu Moisil – întemeietor al Arhivelor năsăudene (1933), alături de alți doi academicieni – Virgil Șotropa și Iulian Marțian, cu care, în același an, împreună au pus și bazele Muzeului Grăniceresc și al Bibliotecii Academiei Române, filiala Năsăud. Au făcut aprecieri subprefectul judeţului BN – Terente Ciui, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, prof. univ. dr. Vasile Dobrescu (Târgu Mureş), directorul Ioan Pintea,
dr. Adrian Onofreiu, Ioan Mititean, Ioan Seni şi Ioan Viraj.
Citiţi şi:
- Breviar astrist (februarie 2013)
- Breviar astrist – martie 2016
- Anul jubiliar 2011- retrospectivă astristă
- Spicuiri din Raportul Desp. Astra Năsăud pe anul 2012 (9 febr. 2013 – Sala festivă a Muzeului Grăniceresc Năsăud)
- ASTRA năsăudeană, la ceas de bilanț! Acțiuni de suflet în semestrul doi al anului 2023
Adaugă comentariu nou