C o n f l u e n ț e: Nicu Gane – un secol de la moartea nuvelistului

R. C.

1885, Mai 12, Iași

Iubite Iacob,

          Ți-am scris mai deunăzi că am avut o Junime splendidă la mine. Într-adevăr, au fost vreo 26 de membri.

          Pogor, contra obiceiului, s-a purtat mai cum se cade. S-a cetit o poezie a lui Naum, un fel de imn contabil, pregătit pentru aniversarea înființării Academiei Mihăilene, apoi două poezii lirice ale lui Cuza, alta asemenea lirică a lui Volenti și o mică epistolă în versuri, a mea, adresată lui Costache Rosetti, nu răposatului, ci celui viu din Drezda.

          Închipuiește-ți că într-o bună dimineață, mă pomenesc cu un tratat de poezii de la Drezda, originale și traduceri. Versurile sunt negreșit cam șchioape, cum lesne se înțelege de la un om care la bătrânețe s-a apucat de asemenea meserie. De glumă i-am răspuns și eu tot în versuri. Toate aceste poezioare ce s-au cetit și aprobat de Junimea ieșeană, în lipsă de altele mai bune, am onoare, în calitatea mea de secretar, a ți le testimarisi spre publicare când vei crede de cuviință. A mea poți să o lași chiar nepublicată, dacă vei socoti că nu merită.

          Nu țin să o văd tipărită, țin însă să-mi trimiți un rând de corecturi a nuvelei mele. Poate mai e pe ici pe colo, de îndreptat câte ceva.

Al tău amic,

N. Gane

1885 Iunie 4, Iași

Iubite Jacques,

          Am primit Convorbirile din 1-a Iunie și mărturisesc că am fost mâhnit, văzând amputările ce-a suferit nenorocita mea nuvelă. Știi că nu sunt încăpăținat și că mă plec cu bună inimă la observațiile temeinice ce mi se fac... Dar atâta trebuie să-mi recunoașteți și mie: dreptul de a fi consultat.

          „Dacă-i trădare, fie, dar s-o știu și eu”. Merg cu  spiritul de împăcare și mai departe și admit chiar să se introducă mici modificări și fără știrea mea, când lipsește timpul de a mi le comunica, însă atunci trebuie ca acele modificări să fie vederat în avantajul nuvelei. Din nenorocire, în cazul de față nu pot zice aceasta. Nuvela mea a rămas schiloadă, și dacă mi-ar fi cu putință i-aș renega paternitatea. Sunt suprimări făcute fără niciun cuvânt, și părți rămase care nu se mai leagă între ele.

          Am auzit că corectorul nuvelei mele a fost Caragiale. Va să zică după 20 de ani de colegialitate literară cu tine, după ce-am publicat în Convorbiri 23 de nuvele, în care nu s-a schimbat o iotă fără consimțământul meu, iată-mă astăzi sub cenzura lui Caragiale. Oricât de cu spirit ar fi, și i-o recunosc aceasta, nu pot însă încuviința ca el să aibă voie a-mi forfeca lucrările, precum foarfecă Gheorghiță Negruzzi nuvelele lui Morțun.

          Oare dacă i-aș fi făcut eu una ca aceasta, ce-ar fi zis? – Apoi s-au strecurat nenumărate greșeli de tipar, care sar în ochi, și dintre care îți voi cita numai una, aceea de la sfârșitul capitolului al V-lea, pag. 221:

          „mâncam în sală” în loc de „mâncam în silă”. –

          Vezi ce nonsens.

          Prin urmare, iubite Jacques, să ne înțelegem. Ca să nu zici că sunt om de bucluc, iată vă dau voie tuturor să faceți în viitor lucrărărilor mele orice modificări veți găsi cu cale; însă cer să mi se trimită o ultimă corectură, ca să văd și eu acele modificări. Atâta drept cred că am și eu, ca oricare proprietar pe munca lui.

          Dacă aceasta este cu putință, și nu înțeleg de ce n-ar fi, apoi atunci voi continua cu dragă inimă a fi ca și în trecut, colaboratorul Convorbirilor.

Al tău frate,

N. Gane

Iași, 7 iunie 1885

Iubite Jacque,

          Îmi scrii că dintre toți colaboratorii Convorbirilor numai Caragiale și eu ne-am supărat pentru micile schimbări ce tu ca redactor ai făcut în scrierile noastre.

          Mai întâi eu nu sunt supărat deloc și nici nu voi să-ți adaug vreo neplăcere pe lângă neplăcerile ce zici că întâmpini acolo. De asemene, departe de mine de a gândi măcar, că toate schimbările n-au fost făcute cu cele mai bune intențiuni, în scop de a condensa nuvela și de a o face mai interesantă. Nu tăgăduiesc iarăși că cea mai mare parte din modificările introduse le-aș fi primit eu însumi cu bucurie, dacă mi le-ai fi pus în vedere, dar iarăși nu pot tăgădui că unele mi-au displăcut, poate fără cuvânt, și că în momentul când mi-am citit nuvela m-am simțit întru câtva, așa zicând necăjit, presupunând mai ales că Caragiale ar fi fost meșterul care a tăiat într-însa ca-n cașcaval. Dar și acel necaz mi-a trecut de atunci căci înțeleg bine, n-am să mă sfădesc cu tine pentru asemenea lucruri, și prin urmare, pentru o regulă pe viitor pentru pozițiunile noastre respective, nu e nevoie să încălcăm, nici tu pe drepturile tale de redactor, nici eu pe ale mele de autor, ci mai nimerit e să rămânem buni prieteni, ca mai înainte, fiindcă între noi, Slavă Domnului, nu sunt numai relațiuni de la redactor la autor. Mai sunt și alte legături – din tinerețe, care-s mai trainice.

          Să fie deci bine știut că eu nu-ți contest ție dreptul de a introduce schimbări. Ceea ce doresc este să am o corectură, ca să le pot vedea și aprecia. Ce vrei? Poate mai pun și eu de la mine un șî-i-șî. De altfel fii sigur că, interesat fiind eu cel dintâi, ca nuvelele mele să fie bune, nu voi respinge schimbările, căci am de normă a ținea samă de opinia altora și cu deosebire de a ta, și nici sunt, precum mă cunoști, dintre acei îngâmfați și plini de sine, care se cred autori mari, pentru că au zgâriat câteva coli de hârtie. Trecând acuma la altele, te rog mai înștiințează-mă cum stăm cu politica în București și ce impresiuni ai despre starea lucrurilor de acolo.

Al tău amic,

N. Gane

Iași 2 Dechemvr., 1896

Iubite Jacques,

          Ieri a fost solemnitatea inaugurării teatrului național din Iași. Cu această ocaziune, numele lui Costache Negruzzi, părintele tău, a fost sărbătorit după cum se cuvenea.

          Fiindcă știu că porți un deosebit interes la orice mișcare literară sau artistică din orașul tău natal, mă grăbesc a-ți trimite programul serbării dimpreună cu discursul meu.

Al tău ca un frate,

N. Gane

          Îți trimit asemeni și două poezii, una de Volenti și alta de Ianov.