Călător prin viaţă

Acesta este titlul cărţii pe care zilele acestea mai precis marţi 2 decembrie a lansat-o scriitorul Sandu Moldovan, în prezenţa cadrelor didactice din localităţile Sita şi Spermezeu, a autorităţilor locale reprezentate prin vice-primarul Alexandru Deneş şi ai altor invitaţi.

Fiu al satului, Sandu Moldovan, vede lumina zilei la 8 august 1940, în familia dascălului Clement şi a soţiei sale Ana. Alături de sora sa Elisabeta se va bucura de toată afecţiunea şi dragostea părinţilor. Şcoala primară o va urma atât în satul natal Sita, cât şi în Spermezeu.

Mânat de dorul după Dumnezeu şi dragostea de semeni, în anul 1954 îşi îndreaptă sfios paşii spre Seminarul Teologic din Cluj, ale cărui cursuri le absolvă în anul 1959. Dorinţa de desăvârşire îl îndeamnă în toamna aceluiaş an spre Institutul cu grad universitar „Andrei Şaguna” din Sibiu.După trei ani de studiu, va urma o cotitură ce-i va marca restul vieţii.Datoriută regimului de tristă amintire, va fi nevoit să aleagă între slujirea altarului şi dăscălia tatălui său.

Din marea dragoste pentru părintele său va renunţa la teologie dedicându-se cu trup şi suflet carierei de dascăl. A activat în mai multe unităţi de învăţământ însă, timp de 40 de ani va sluji altarul nevăzut a şcolii din satul natal. După pensionare, petrecută în urmă cu trei ani, cunoscând viaţa satului, se gândeşte să alcătuiască o lucrare pe care să o lase drept zestre familiei şi satului.

Lucrarea are un titlu cât se poate de sugestiv „Călător prin viaţă”, vrând să arate drumul pe care îl parcurge orice om de la naştere la moarte.Cartea este structurată în două părţi. În prima parte se cuprinde o monografie puţin romanţată a satului.Tot aici se arată hărnicia locuitorilor, obiceiurile de sărbători, elogiind apoi figuri reprezentative ale unor săteni.În finalul părţii I nu uită să amintească cele două instituţii cu rol major în educaţia poporului, şcoala şi biserica.

În partea a II a, face un salt în timp reînviind anii copilăriei, dar şi cei ai desăvârşirii. Regăsim aici figuri ale unor dascăli de seamă, ce au pus trup şi suflet în formarea fiecărui învăţăcel.

Finalul cărţii este plin de melancolie, dar totodată şi de adevăr, venind în sprijinul titlului „am admirat un răsărit de soare, l-am însoţit în călătoria lui, şi l-am privit cu tristeţe la amurgul său”.

Nădăjduim că acestei lucrări îi va urma o alta, iar acel amurg va fi cât mai departe, pierzându-se în zările veşniciei.

pr. Aurelian Poptean

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]