Ce au făcut mâinile harnice ale familiei Botiş? Din dealul sălbatic izvorăşte vinul nobil

Cu un „şofer” profesionist în dreapta (volanul e pe dreapta), mă încumet, nu fără emoţii, să străbat Transfăgărăşanul de la Vermeş. Păstrând proporţiile prin „muntele” de aici şerpuiesc drumuri pietruite, redate prin eforturi mari transportului. În stânga şi în dreapta nu se văd urşii ca în Făgăraş, cu toate că un urs a coborât recent în vie să vadă dacă-s dulci strugurii, dar se văd sole cultivate cu viţă-de-vie, în diferite faze de vegetaţie. Câteva sunt pe rod. „Şoferul” le ştie pe toate aidoma unui savant în alte viticulturii. Deşi nu are o şcoală de specialitate, are cunoştinţele unui profesor de horticultură. Dar când are unele îndoieli de natură ştiinţifică primeşte „consultaţii” de la partenera de viaţă, doamna Marinela, absolventă de horticultură din Cetatea Clujului. Aşa că, ştiinţa aplicată este la ea acasă. Oprim la plantaţia de struguri roşii. E o întreagă poveste. Când alţii refuzau fiindcă ziceau unii că nu-i productivă, colegul meu de conversaţie s-a hotărât să facă imposibilul. Şi nu s-a înşelat. Via este pe rod. Producţia a depăşit toate aşteptările. Ciorchinii de struguri sunt parcă coborâţi din pânzele pictorilor flamanzi. De la înălţimea în care ne aflăm (cam ameţitoare pentru un ageamiu), apare în faţa ochilor o privelieşte geometrică perfectă. Rânduri de vie aliniate, întinse pe sfoară, întreţinute, cu struguri care te îmbată numai privindu-i. Pinot Noir, Muscat, Chardone, Fetească Regală, Sovinion degajă în aerul ozonat aroma toamnei bogate. Aici, „Faţă vii” este raiul pe pământ, parcă redescoperi paradisul.
Ne oprim din nou lângă o tarla de Riesling. Colegul meu se apropie de vie, mângâie strugurii adioma unei mame copiii, ia câteva boabe, stă tăcut şi îngână mulţumit: „Au duleaţa necesară”. Apoi priveşte de sus dealul încărcat de atâta bogaţie şi-mi zic în gând „Cred că se simte cu adevărat fericit”. Dar n-a fost de la început aşa. Imediat după 1989, şi aici s-a instalat pustietatea, sălbăticia. Vegetaţia forestieră a crescut în voie. Era o privelişte dezolantă (câteva urme se văd şi acum în vecinătate). A intervenit însă cu curaj (şi financiar şi fizic) familia lui Bănică. Muncă fără odihnă a fost deviza acestora. Şi viţa de vie, emblema acestei zone, a început să prindă rădăcini. Rădăcinile au pornit din Sâniacob, de la vestitul viticultor Petre Rusu, cel care o viaţă a fost profesorul în ale viei. A învăţat bunicul de la specialiştii locului şi practica a împărtăşit-o celorlalţi. Aşa că, nepotul Adrian s-a luptat cu dealul, cu natura. A dislocat mii de tone de pământ, a defrişat hectare întregi, a terasat, a adus sute de tone de bolovani şi balast pentru drumuri. A împrăştiat cantităţi mari de bălegar. A făcut mai bine de 6 km de gard. A muncit ca nimeni altul şi, iată acum, satisfacţiile. În „Faţă-vii” e „siretiu”, e culesul strugurilor. Pe soiuri, pe tarlale. Unele soiuri au acumulat procentul de zahăr şi iau drumul vinificaţiei. Altele mai aşteaptă acumularea. În teren culegătorii, coordonaţi de Ilonca Moriczi şi Ionuţ Mânecan se întrec în a se minuna de bogăţia la care participă. Văd ascunşi parcă printre frunzele verzi şi sănătoase şi printre ciorchinii de un rubiniu aparte, culegătorii lui Ilonca, o femeie foarte frumoasă, aidoma strugurilor pe care-i aşază cu grijă în găleţi.
În Ridul Cofenberg, o altă plantaţia, întinsă pe aproape 30 de hectare sunt soiuri nobile din care vinul de viaţă lungă va ajunge pe masa consumatorilor. Firma „Vie-vin” a familiei Botiş şi-a amenajat şi o cramă, după toate regulile tehnologiei moderne, respectând întru-totul procesul de vinificaţie. Vinul este de o calitate ireproşabilă. Dacă strugurii au un teren favorabil de dezvoltare, soiuri nobile din Austria, aclimatizate la Vermeş, atunci cu siguranţă şi vinul este pe măsură. Familia Botiş – Bănică se simte cuprinsă de o adâncă mulţumire. După ani de muncă şi de trudă, iată că rod bogat a dat munca lor, iar de pe fâşiile de deal sălbatic (atunci) izvorăşte un vin nobil dătător de sănătate.
Cum în familia acestuia nu încolţeşte niciun sâmbure de oboseală, gânduri măreţe au şi pentru viitor, şi anume în Cofenberg o cramă cu accesul publicului, o sală de degustări, spaţii pentru cei care iubesc natura, cu produsele ei ecologice şi deopotrivă sănătoase.