PSIHOLOGIA VIEŢII

Ce citim? De ce citim?

De ce citim?

-Prin lectură ne căutăm un refugiu dintr-o lume cucerită de politică, bani şi antivalori.

-Dorim să ne menţinem curăţenia sufletului, din cât a mai rămas şi în ce măsură se mai poate.

-Citim să ne reamintim sistemul nostru de valori, să ne întrebăm în ce măsură îl mai respectăm? Să-l reamintim şi celor din jurul nostru.

-Să ne găsim o compensare pentru fragilităţile noastre, să identificăm tovarăşi de soartă. E mult mai uşor când avem însoţitori în drumul vieţii.

-Să fim mai puternici, mai convinşi: ceea ce facem nu este o inutilitate. Chiar să ne putem stima pentru ceea ce facem, pentru ceea ce suntem.

-Să ne clădim o lume imaginară, în care ne putem simţi mai bine atunci, când nu ne simţim bine în realitate. Să avem alternative existenţiale.

-Prin personajele aflate în diferite ipostaze ne putem descărca emoţional, putem consimţi, suferi laolaltă cu personajele care au soartă dificilă. Plânsul purifică ochii, dar şi sufletul de tensiuni şi poveri adunate. Plânsul consumat din când în când, este terapeutic, se face loc mai uşor râsului.

-Ne tonificăm sufletul prin forţa, ambiţia, perseverenţa personajelor din romane, poezii. Modelul lor ne urneşte din loc, încercăm idei noi, modalităţi noi, tipuri noi de comportamente, doar textele literare tot din viaţă îşi trag seva şi învăţămintele.

-Descrierile autorilor ne încarcă cu valenţe estetice, morale, intelectuale. Portretele zugrăvite ne educă sensibilitatea, echilibrul, receptivitatea faţă de valori. Comediile şi dramele vieţii ne deschid porţi paralele prin care se poate învăţa cum să circuli fără să faci rău ţie sau altuia.

Ce citim?

-Ce ni se impune, ce este util si necesar: reţete, note, comentarii, procese verbale, rapoarte, dări de seamă, carnete de elevi, scrisori de felicitare, dedicaţiile scriitorilor, toate reclamele lipite pe poarta de la bloc...

-Cărţile prietenilor, cărţile adversarilor, cărţile celor descoperiţi şi nedescoperiţi, cărţile vechilor clasici şi celor moderni.

-Articole despre politică, ca să vedem existenţa mai frumoasă decât este, ziare de scandal, să avem iluzia că analizând problemele altora, am putea diminua pe ale noastre.

-Lecturăm şi site-uri literare să muşcăm şi noi din mărul dulce al succesului, să cunoaştem în sfârşit adevărata (?) democraţie din literatură. Acestea au o forţă virtuală de a te atrage în creaţii personale, interacţionări literare şi sociale. Dărâmă barierele de comunicare, facilitează interacţiunile şi interrelaţionările absente din viaţa de zi cu zi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5