Ce trebuie să ştim despre schimbarea buteliilor de aragaz

Primul lucru la care trebuie să vă uitaţi atunci când schimbaţi sau luaţi o butelie nouă este exteriorul acesteia. Butelia nu trebuie să aibă defecte fizice, precum deformări permanente, crestături, fisuri provocate de presiunile interne mari şi zone cu defecte produse prin coroziune şi ciupituri.
Trebuie să vă uitaţi ca butelia să aibă inscripționate, prin poansonare (perforare sau gravare), pe postament, pe piesa de gât sau pe garda de protecţie nedemontabilă, următoarele informații: scadenţa de verificare tehnică periodică, capacitatea în litri a buteliei, masa în kg a acesteia, cu robinetul cu ventil sau supapa, dar fără capacul de protecţie, sigla agentului economic constructor, numărul şi anul fabricaţiei, iar pentru cele personalizate, poansonul operatorului economic de umplere sau proprietarul buteliei şi poansonul I.S.C.I.R. de confirmare a personalizării.
De asemenea, trebuie să găsiţi trecute pe butelie, pe corpul acesteia, prin vopsire, luna şi anul de scadenţă şi fluidul pentru care a fost construită butelia.
Distribuirea buteliilor pentru aragaz se face numai de către operatori economici autorizaţi, care au obligaţia să vă spună, în momentul achiziţiei, cum să montaţi şi să utilizaţi butelia. Este important ca la fiecare montare a unei butelii să folosiţi o garnitura de etanșare nouă între robinetul buteliei şi regulatorul de presiune. După montare, pentru a verifica etanşeitatea buteliei, a regulatorului de presiune, tubului de cauciuc şi a aragazului, nu folosiţi flacără deschisă.
Şi nu uitaţi că manipularea buteliilor se face numai prin intermediul capacelor de protecţie sau a gărzilor.
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România - A.N.P.C.P.P.S.România - o9atitudine! – InfoCons, unica organizaţie din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociaţie de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct şi indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apară drepturile consumatorilor.
Asociaţia îşi propune să protejeze drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor, să conștientizeze consumatorii asupra drepturilor pe care le au şi să dezvolte programe şi proiecte în scopul realizării acestor obiective. Scopurile specifice ale programelor sunt de a proteja consumatorii împotriva riscului de a achiziţiona şi folosi produse de calitate îndoielnică, de a informa consumatorii despre produsele care le-ar putea pune în pericol sănătatea, de a încuraja consumatorii să aibă dreptul de a alege, de a încuraja competiţia loială şi de a rezolva sesizările consumatorilor. Informaţii suplimentare găsiţi la http://www.protectia-consumatorilor.ro/.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5