Cercetare arheologică în pădurea Făget de pe dealul Bistriței
A fi voluntar și a face parte dintr-o echipă de cercetare înseamnă a putea schimba ceva, a-ți oferi șansa de a descoperi și a redescoperi. Participarea la acțiuni de voluntariat nu înseamnă doar organizarea unor evenimente pentru a responsabiliza societatea, ci poate constitui un context propice pentru dezvoltarea personală și profesională, dar și pentru a-ți aduce aportul la protejarea unor locații importante.
Ieri, 13 noiembrie 2021, noi, cei de la Complexul Muzeal Bistria-Năsăud împreună cu prieteni voluntari am continuat incursiunea noastră prin județ cu o altă acțiune de cercetare arheologică, de data aceasta în pădurea Făget de pe dealul Bistriței, locul descoperirii unor piese de epocă La Tène. Echipa formată din specialiștii noștri și voluntari au cercetat cu mare atenție și profesionalism zona respectivă, însă de data aceasta nu s-a mai descoperit nimic important.
Ne bucurăm că ați fost alături de noi și vă mulțumim că ați răspuns cu entuziasm și de această dată, demersului nostru de a rezolva o altă poveste interesantă a locului.
După cum știm deja, programele de voluntariat au luat amploare în ultimii ani, atât ca educație nonformală, cât și informală, însă dincolo de aspectul educativ și științific, tinerii pot beneficia de un certificat de voluntar, care pe viitor, îi poate ajuta să-și construiască mult mai ușor cariera dorită. Explorând oportunități, tinerii au nevoie de experiențe care să le ofere șansa de a-și forma o viziune personală, profesională și de a-și consolida misiunea.
Să nu uităm că acțiunile de voluntariat sunt extrem de importante și rolul lor formativ este apreciat în întreaga lume.
Așadar, dragi părinți, faceți echipă cu copiii dumneavoastră și participați împreună la astfel de acțiuni de voluntariat!
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud dorește să mulțumească încă o dată tuturor voluntarilor pentru dăruirea și implicarea fără de care acțiunile noastre nu s-ar fi putut realiza.
Citiţi şi:
- Celtic Transilvania, cercetare arheologică în Rodna,
- Mormânt de războinic sau descoperire întâmplătoare?
- Pe urmele tezaurului dacic de la Herina! Voluntar o zi pe un șantier arheologic! Cum te poţi înscrie
- Cercetare arheologică, în cadrul Şcolii Altfel, cu elevii de la Școala Gimnazială din Cristeștii Ciceului
- Eşti pasionat de fotografie? Intră în concurs! Expoziție interactivă de fotografie cu tematică arheologică cu premii!
Adaugă comentariu nou