Suplimentul "Răsunetul Cultural" editat de SSBN

În Clujul cu vreo două blocuri

SCULPTORUL GRIGORE BRADEA LA 15 ANI DE ETERNITATE

În vremuri deja cam îndepărtate, pe când eram şi eu un copil, iar Clujul era un oraş minunat, deşi avea doar vreo două blocuri – în Abator şi în Piaţa Mihai Viteazul –, dar la vremea când lumea părea mai puţin agitată, de nu cumva e doar o impresie, mă aflam elev în ciclul gimnazial la Liceul Nicolae Bălcescu. Eram internist şi eram în bune relaţii cu elevii de la „arte plastice” care mâncau şi ei la cantina noastră. Aveam acolo un prieten din Maramureş, care mă ajuta să îmi completez un caiet de desen dintr-un manual de anatomie artistică, să pot justifica acasă banii pe care părinţii mi-i dădeau pentru orele de desen ce ar fi trebuit să le iau, pentru că, se zicea, aveam ceva talent. Asta e! Acum sunt destul de bătrân ca să nu mai fie nevoie să mint şi să ascund faptul că băgam banii în buzunar. Printre cei de la „arte plastice” cu care mai stăteam de vorbă era şi Grigore Bradea, mai mare cu vreo doi ani decât mine, nu prea înalt, dar robust, fără să fie gras şi purtând pe sub uniformă, dacă bine îmi amintesc, un pulover de lână tricotat acasă. Nu pot să spun că am avut o relaţie de prietenie cu el, dar de câte ori ne întâlneam schimbam câteva vorbe şi nu erau fraze convenţionale. Nu-mi dau seama exact din ce pricină. Poate prin faptul că amândoi eram înstrăinaţi la Cluj cam de pe aceleaşi meleaguri. Poate… Sigur este că mi se părea foarte comunicativ, deşi rostea cuvinte puţine. Nu vorbea decât despre lucruri pe care le considera importante, de aceea aveam credinţa că e menit să înfăptuiască lucruri mari.
Mai târziu, ne-am regăsit în spaţiul Bistriţei şi Năsăudului. Relaţiile noastre au rămas exact aceleaşi: aceleaşi întâlniri scurte, de multe ori în stradă, aceleaşi cuvinte chibzuite, fără retorică, aceeaşi atitudine responsabilă faţă de o lume ce nu răspundea totdeauna la fel. M-am bucurat sincer de reuşitele lui în plan artistic. Era şi o confirmare a ceea ce eu presupuneam cândva. El se maturizase între timp, dar dincolo de barba ce nu izbutea să îl ascundă, eu continuam să îl văd pe adolescentul din Clujul cu doar câteva blocuri.
Chiar şi acum.

A. Moldovan

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5