Concert de Crăciun cu Appassionata

Mai sunt câteva zile până la Crăciun. Asta înseamnă şi tradiţionalul concert susţinut de Corul de cameră Appassionata, dirijor Francisc Mureşan.

Până aici totul e tehnic. Totul sună ca o început de ştire seacă care anunţă un alt concert tradiţional de Crăciun.

Dar nu e deloc aşa. Publicul fidel format din rude, prieteni ai coriştilor au înţeles că Appassionata este un loc definit de un singur cuvânt, simplitate.

Ce poate fi mai simplu decât să îţi vezi cântând oamenii dragi? Ce poate fi mai simplu decât să îţi asculţi tatăl, mama, soţul, soţia, fiul, fiica, prietenul, prietena colindând?

Mi-au plăcut colindele în surdină, în tăcere…Reîntoarcerea la adevăratul Crăciun. Ziurel de zi , Colo-n sus (Marius Cuteanu), Trei crai de la răsărit (Anton Pann), la Vifleem acolo-n jos (N.Lungu)… ar trebui să fim fericiţi pentru câtă frumuseţe este pe lume. Pentru câtă inspiraţie va naşte aceasta frumuseţe.

Din această cauză muzica ne va aduce mereu linişte. Aşa cum am mai scris şi în alte dăţi despre Appassionata, coriştii de aici sunt sau ar trebui să fie printre cei mai fericiţi oameni. Pot să cânte, chiar dacă muzica e doar o pasiune. Pot să urce pe o scenă şi pot să îi bucure pe alţii.

Asta e de fapt menirea muzicii. Salvare, refugiu, împlinire sufletească. Care e menirea artiştilor? Să aline sufletele…

De fapt cred că asta ar trebui să însemne şi Crăciunul. Sau eu ştiu? Nu orice colindă supracântată şi răscântată e Crăciun.

Anul acesta, concertul tradiţional de Crăciun al Corului de cameră Appassionata a fost mai pe sufletul meu. Poate şi pentru că a început abrupt fără discursuri pedante, pompoase. Pentru că a fost mai în tăcere. Pentru că au şi cântat bine. Spun acest lucru, nu pentru că aş avea o ureche muzicală desăvârşită, ci pentru că am dedus acest lucru din reacţiile dirijorului, din reacţiile lui Franco.

Poate şi pentru că nu a fost o atmosferă de ,,aşa se face”, ,,aşa trebuie”. A fost mai mult o atmosferă lăuntrică chiar dacă unii nu se pot lipsi de clinchetul telefoanelor mobile. În fond, Crăciunul e o poveste aşa simplă. La fel şi concertul de Crăciun al Corului de cameră Appassionata.

Şi mai are ceva Appassionata. O prietenă. Mulţi oameni dragi care îţi fac bine doar când îi saluţi. Şi îl mai are pe Franco. O gravitate în privire. În scurtele pauze, îl urmăreşti pe Franco. Pian – corişti, sală. Vorbeşte cu ochii. A fost un concert reuşit, nu ţi se pare!

A fost un concert reuşit, într-adevăr, nu mi s-a părut! Cum să fie altfel, când pe scenă îţi colindă oamenii dragi…